ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9081/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La 15 august 2002, reclamanta B.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.048.940.837,28 lei cu titlu de despăgubiri pentru condamnarea pe nedrept a tatălui ei. În motivarea cererii, întemeiate pe art. 504 C. proc. pen.

și art 24 lit. g) din Legea nr. 146/1997, reclamanta a susținut că: - Tribunalul Militar Teritorial Timișoara, prin sentința nr. 510 din 31 iulie 1954, definitivă, l-a condamnat pe S.I., tatăl ei, la 25 ani detențiune grea pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare; - această pedeapsă a fost executată de la 27 iulie 1948, data arestării preventive, până la 14 mai 1960, când condamnatul a decedat ca urmare a bolii și regimului penitenciar; - ulterior, Curtea Supremă de Justiție-secția penală, prin decizia nr. 4117 din 16 noiembrie 1999, l-a achitat pe tatăl ei, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc.

pen.; - este fiica și unica moștenitoare a defunctului condamnat, iar hotărârea de achitare i-a fost comunicată la 14 decembrie 2001, ea nefiind citată și neparticipând la acel proces; - la data condamnării, tatăl ei era pensionar M.I., beneficiind de o pensie de 5589 lei lunar, suma care actualizată cu indicele de inflație, de la 11 iunie 1948 până la 14 februarie 2001, se ridică în prezent la 7.248.311,37 lei lunar; - drept urmare a condamnării, defunctul a fost lipsit de pensia cuvenită timp de 12 ani, adică 144 luni, rezultând o pagubă totală de 1.048.940.837,28 lei. Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 561 din 27 decembrie 2002, a respins acțiunea, ca tardivă, reținând că în raport de data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv 16 noiembrie 1999, reclamanta a sesizat instanța cu depășirea termenului de un an prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc.

pen. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 134 din 6 octombrie 2003, a respins apelul declarat de reclamantă, reținând că apelanta a încălcat dispozițiile imperative ale aceluiași text. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5061 din 9 iunie 2005, a admis recursul declarat de reclamantă și a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. S-a reținut că în speță, dreptul la acțiune s-a născut la data când reclamanta a luat cunoștință de hotărârea definitivă de achitare deoarece aceasta nu a participat la proces, iar soluția nu i-a fost comunicată.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 1905 din 14 decembrie 2005, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința si rejudecând în fond, a admis acțiunea și l-a obligat pe pârâtul Statul Român să-i plătească apelantei 1.048.940.837,28 Rol despăgubiri pentru condamnarea pe nedrept a tatălui ei și 5.500.000 Rol cheltuieli de judecată la toate instanțele.

S-a reținut că: - urmare a condamnării definitive pentru o infracțiune politică, tatăl reclamantei fost arestat timp de 12 ani în executarea unei pedepse privative de libertate și a decedat în penitenciar, la 14 mai 1960; - reclamanta, fiica și unica moștenitoare a defunctului, se afla în grija și întreținerea acestuia la data arestării (27 iulie 1948), iar tatăl ei beneficia în acel moment de o pensie de 5.589 lei lunar; - potrivit expertizei contabile, pensia neîncasată de tatăl reclamantei în perioada arestării, actualizată cu indicele de inflație, se ridică la 1.048.940.837,28 Rol; - defunctul condamnat a fost achitat post-mortem, la 16 noiembrie 1999, de instanța supremă, care a comunicat reclamantei hotărârea de achitare de abia la 14 decembrie 2001. D.G.F.P Arad, în nume propriu și ca reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului reclamantei.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că: - D.G.F.P. Arad este lipsită de calitate procesuală pasivă deoarece, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 56 din H.G. nr. 208/2005 și art. 42 din Legea nr. 511/2004, Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul în fața instanțelor de judecată și acoperă cheltuielile privind despăgubirile datorate de aceeași entitate; - reclamanta nu a făcut dovada neachitării pensiei cuvenite tatălui său în perioada arestării acestuia; - au fost acordate despăgubiri pentru o perioadă de 144 luni, mai mare decât durata arestării efective (141 luni), iar indicele de actualizare este greșit. Prima critică este nefondată deoarece: - instanța de apel nu a obligat la plata despăgubirilor pe recurenta D.G.F.P.

Arad, ci pe pârâtul Statul Român; - Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului, a fost reprezentat la instanțele de fond și apel de către D.G.F.P. Arad, iar ulterior, a mandatat aceeași instituție să declare prezentul recurs. Celelalte două critici presupun reanalizarea materialului probator și, ca atare, nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Arad în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1905 din 14 decembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.