ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4401/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Aiud sub nr.

1052/2004 reclamanta SC B. SA Aiud a investit instanța cu mai multe petite

vizând anularea unor încheieri de intabulare, restabilirea situației

anterioare, constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra unor

imobile, precum și constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr.

1417 din 8 octombrie 2003 emisă de Primarul Municipiului Aiud în contradictoriu

cu Statul Român, prin Consiliul Local Aiud, Primarul Municipiului Aiud, H.I.,

I.H. și B.E.

Reținând că potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 secției civile a

tribunalului îi revine competența de soluționare a cererii privind constatarea

nulității absolute parțiale a dispoziției nr. 1417/2003 emisă de Primarul Municipiului

Aiud, Judecătoria Aiud a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 573 2 iunie 2005.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Alba a pronunțat sentința

civilă nr. 129 din 22 februarie 2006 prin care și-a declinat la rândul său

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aiud.

Constatându-se existența conflictului negativ de competență ivit între

Tribunalul Alba și Judecătoria Aiud, s-a dispus trimiterea dosarului Curții de

Apel Alba Iulia pentru soluționarea conflictului.

În motivarea acestei hotărâri tribunalul a reținut că în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât competența

specială instituită de acest text de lege revine secției civile a tribunalului

doar în cazul și în cadrul procedurii de restituire reglementată de Legea nr.

10/2001, în situația raporturilor juridice dintre persoana îndreptățită și

unitatea deținătoare a imobilului ori unitatea investită cu soluționarea notificării,

terții neavând la îndemână posibilitatea de a uza de această procedură specială

pentru a contesta o dispoziție în cadrul procedurii administrative de

restituire.

Prin sentința civilă nr. 19/F/CC din 10 aprilie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia în soluționarea conflictului de competență, s-a

stabilit competența de judecată a cauzei în favoarea Judecătoriei Aiud.

În motivarea acestei sentințe s-a reținut că dispoziția emisă în

procedura Legii nr. 10/2001 reprezintă, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, un titlu pe care persoana care a beneficiat de măsurile

reparatorii îl poate opune tuturor și intabula în CF, iar atacarea acestui

titlu de către un terț, care pretinde la rândul său drepturi asupra aceluiași

imobil, cum este cazul în speță, nu mai poate fi analizat prin prisma Legii nr.

10/2001, ci numai pe calea dreptului comun, iar competența în primă instanță

revine judecătoriei potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Împotriva acestei ultime sentințe, au declarat recurs pârâții B.E., H.I.

și I.H. care susțin, în esență, că întrucât reclamanții atacă o dispoziție a

Primăriei Aiud, competența de soluționare aparține în primă instanță

tribunalului.

În cauză a formulat întâmpinare intimatul pârât Primarul municipiului Aiud

care a solicitat respingerea recursului.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

Aprecierea în mod diferențiat a competenței de soluționare a prezentei

cauze a fost generată de petitul acțiunii vizând constatarea nulității absolute

parțiale a dispoziției nr. 1417/2003 emisă de Primarul municipiului Aiud în

soluționarea notificării adresate în temeiul Legii nr. 10/2001de către pârâții

H.I., I.H. și B.E.

Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, dispozițiile ori deciziile date

de unitățile deținătoare asupra notificărilor ce le sunt adresate pot fi

contestate în situațiile prevăzute de lege și numai de către persoanele

îndreptățite, categorie definită prin art. 3 din lege.

Pentru această categorie de litigii a fost stabilită și o competență

materială specială, derogatorie de la cea reglementată prin normele de drept

comun, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție

teritorială se află sediul unității deținătoare.

Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de

drept și al competenței materiale a instanțelor judecătorești de la legea

generală, ea este de strictă interpretare și își găsește aplicabilitatea numai

în situațiile la care se referă, reglementările sale neputând fi extinse și

altor categorii de litigii.

În conformitate cu prevederile art. 26 (fost 24) alin. (3) din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 247/2005,

numai persoana care se pretinde îndreptățită la măsurile reparatorii în temeiul

acestui act normativ poate contesta dispoziția sau decizia de respingere a

notificării la secția civilă a tribunalului.

Reclamanta din prezenta cauză nu are calitatea de persoană îndreptățită

în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind terț, în raport de procedura

specială a acestui act normativ și ca atare nu are deschisă calea acțiunii în

anularea dispoziției în temeiul Legii nr. 10/2001.

Terțele persoane pot contesta astfel de dispoziții/decizii emise în

favoarea persoanelor îndreptățite, în procedura reglementată prin legea generală,

care este dreptul comun în materia acțiunilor în constatarea nulităților, în

procedura reglementată prin Codul de procedură civilă.

Potrivit procedurii de drept comun, acțiunile în constatarea nulității

unui alt act civil sunt date, ca regulă generală, în competența materială a

judecătoriei, art. 1 alin. (1) C. proc. civ.

Normele de competență fiind de strictă interpretare, rezultă că, în

măsura în care Codul de procedură civilă sau legile speciale nu prevăd în mod

expres competența materială a altei instanțe pentru soluționarea în primă

instanță a unei cererii, competența revine judecătoriei.

În sensul considerentelor expuse a statuat și curtea de apel în

soluționarea conflictului negativ de competență, stabilind în mod judicios

competența de judecată a cauzei în favoarea Judecătoriei Aiud, astfel că Înalta

Curte va dispune respingerea recursului declarat împotriva sentinței pronunțate

de această instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de B.E., H.I. și I.H. împotriva deciziei nr. 19/F din 10 aprilie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.