ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2161/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2161/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra contestației în anulare de
față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
La data de 6 martie 2006 N.I.D. a
introdus contestației în anulare împotriva încheierii nr. 5867 din 4 iulie
2005, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a
trimis Curții de Apel Ploiești, spre soluționare, recursul
declarat de acesta împotriva încheierii din 23 aprilie 2004 a Curții de
Apel Ploiești, secția civilă.
Invocând în drept prevederile art.
317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a arătat că
hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea
„dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”.
El a arătat că s-au
încălcat dispozițiile imperative ale art. 4 pct. 1 din același
cod, care prevăd că Înalta Curte de Casație și
Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor
curților de apel și că, de asemenea, au fost încălcate
prevederile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la principiul
contradictorialității, deoarece Înalta Curte de Casație și
Justiție, declarându-se, din oficiu, necompetentă să judece
recursul, a greșit și prin faptul că nu a pus în discuția
părților această excepție.
Contestația în anulare este
nefondată.
Așa cum corect s-a stabilit
prin încheierea nr. 5867 din 4 iulie 2005 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, după declararea recursului de
către N.I.D. împotriva încheierii din 23 aprilie 2004, dată în
dosarul nr. 1837/2004 de Curtea de Apel Ploiești, a fost adoptată
Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 privind
modificarea și completarea Codului de procedură civilă.
Instanța, reținând, din
considerentele sentinței pronunțate de instanța de fond, dublul
caracter al acțiunii, atât de plângere la Legea nr. 18/1991, cât și
de acțiune în pretenții, a constatat incidența în cauză a
art. III din Legea nr. 195/2004, prin care se stabilește competența
de soluționare a căilor de atac îndreptate împotriva hotărârilor
pronunțate de judecătorii în primă instanță în materia
fondului funciar.
De asemenea, prin această lege
a fost reglementat modul în care va proceda Înalta Curte de Casație
și Justiție pentru trimiterea cauzelor aflate pe rolul său la
instanțele devenite competente.
În speță, s-a făcut
corect aplicarea prevederilor art. III alin. (2) din sus menționata lege,
potrivit cărora recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție se trimit la curțile de apel.
În concluzie, prin aceste
dispoziții tranzitorii legiuitorul a stabilit ca recursurile în materia
fondului funciar să fie soluționate tot de curțile de apel.
Cu alte cuvinte, în cauză nu
sunt incidente prevederile art. 4 pct. 1 C. proc. civ., invocate de
contestator, ci acelea ale Legii nr. 195/2004 care au aprobat O.U.G. nr.
58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură
civilă.
De asemenea, nu este întemeiată
nici susținerea contestatorului privind încălcarea principiului
contradictorialității, deoarece la termenul din 4 iulie 2005, când
s-a dat încheierea atacată prin prezenta contestație în anulare,
Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuția
părților prezente excepția necompetenței materiale în
judecarea recursului, procedura fiind completă.
Faptul că N.I.D., recurentul
pârât din dosarul în care s-a dat încheierea nr. 5867 din 4 iulie 2005 a ales
să nu fie prezent la dezbateri, nu poate fi imputat instanței sau
considerată o încălcare, din partea acesteia, a regulilor de
procedură civilă.
În concluzie, față de cele
de mai sus, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată,
și, făcând aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul
va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul
N.M.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată
contestația în anulare introdusă de N.I.D. împotriva deciziei nr.
5867 din 4 iulie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția civilă și de proprietate
intelectuală.
Obligă pe contestatorul N.I.D.
să plătească intimatului N.I.M.G. suma de 600 lei cheltuieli de
judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 8 martie 2007.