ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3776/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, sub dosar nr. 1049/2006, reclamantul D.P. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Hunedoara, anularea hotărârii nr. 6250/7014/P din 21 mai 2005, emisă de pârâtă și constatarea situației că pentru perioada 27 ianuarie 1960 - 20 decembrie 1961 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost încorporat la dat de 27 ianuarie 1960, de către Comisariatul Militar Petroșani și dus la U.M.

nr. 01615 Brașov, unitate care avea ca misiune efectuarea de lucrări la căile ferate, fiind lăsat la vatră, în data de 20 decembrie 1961, astfel că, efectuând stagiul militar prin muncă, în mod greșit i s-a respins cererea. Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția tardivității introducerii contestației, arătând că hotărârea atacată i-a fost comunicată reclamantului, la data de 28 iunie 2004, acțiunea fiind introdusă peste termenul legal de 30 de zile.

Prin sentința nr. 51 din 10 martie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția tardivității introducerii contestației și a admis acțiunea formulată de reclamantul D.P., a anulat hotărârea nr. 6250/7014/P din 21 mai 2005 și a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantului, o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 pentru perioada 28 ianuarie 1960 - 20 decembrie 1961. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția tardivității nu este întemeiată față de aspectul că nu s-a făcut dovada datei primirii de către reclamant a hotărârii atacate, aceasta nefiind expediată cu confirmare de primire.

Pe fond, prima instanță a reținut că din actele dosarului rezultă cert că reclamantul a efectuat stagiul militar în perioada 27 ianuarie 1960 - 20 decembrie 1961 în U.M. nr. 01615 Brașov, unitate ce lucra efectiv la construirea, renovarea și repararea căilor ferate, militarii lucrând în condiții de șantier. A mai reținut instanța de fond, că în aceeași perioadă a efectuat stagiul militar la aceeași unitate cu reclamantul, și numitul D.I., căruia i-a fost admisă acțiunea și ca urmare, i s-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. A concluzionat Curtea de Apel Alba Iulia că, față de situația că din tabelul anexat întâmpinării rezultă că la Brașov au fost constituite în perioada 1958 - 1960, detașamente de muncă, reclamantul poate fi asimilat persoanelor care au făcut stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, criticând-o în baza art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susține, în esență, faptul că reclamantul D.P. nu a desfășurat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci într-o unitate militară din cadrul Ministerului Forțelor Armate, astfel încât instanța de fond a aplicat greșit legea, atunci când a admis acțiunea reclamantului. De asemenea, se susține că instanța de fond a extins perioada de acordare a drepturilor prevăzute de lege, peste limita fixată de H.G. nr. 1114/2002, și anume, 28 februarie 1961, acordând reclamantului, drepturile în baza Legii nr. 309/2002, de la 27 ianuarie 1960, la 20 decembrie 1961. Recursul este fondat.

Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, coroborat cu art. 1 din H.G.

nr. 1114/2002, „b eneficiază de prevederile legii, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961 ” . Astfel, intenția legiuitorului a fost de a acorda beneficiul drepturilor reparatorii, persoanelor care au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, iar nu în cadrul unităților militare, motiv pentru care va fi primită critica recurentei-pârâte, în sensul că, prin sentința civilă pronunțată, instanța de fond a aplicat greșit Legea nr. 309/2002, lărgit sfera de aplicare a acesteia, dincolo de rațiunile avute în vedere la elaborarea și adoptarea actului normativ în cauză.

De altfel, este de necontestat și rezultă chiar din susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată și din mențiunile livretului militar, faptul că U.M. nr. 01615 Brașov nu făcea parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, aparținând Ministerului Forțelor Armate. De altfel, chiar instanța de fond, în considerentele hotărârii atacate folosește expresia că reclamantul „poate fi asimilat” cu persoanele care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, aspect ce denotă că instanța de fond nu a acut în vedere nici o probă care să indice cu certitudine că unitatea militară respectivă făcea parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii.

În același sens, Decizia nr. 213/2004 a Curții Constituționale, din motivarea căreia reiese faptul că indemnizația și drepturile acordate prin Legea nr. 309/2002 reprezintă „ o compensație parțială pentru privațiunile suferite de persoanele obligate să efectueze stagiul militar în condiții deosebite ”, respectiv „ în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961”, prin asigurarea unui tratament juridic specific acestei categorii. Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 309/2002 în cazul reclamantului care a efectuat stagiul militar în cadrul unor unități militare aparținând Ministerului Forțelor Armate, iar nu Direcției Generale a Serviciului Muncii, lărgind sfera de aplicare a legii, fără a lua în considerare rațiunile avute în vedere de legiuitor și cele statuate de Curtea Constituțională.

Față de cele arătate, urmează să fie admis recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Hunedoara, să fie modificată sentința civilă nr. 51 din 10 martie 2006 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială și de contencios administrativ și, pe fond, să fie respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de D.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 51 din 10 martie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2006.