ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 603/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la 17 iunie 2003 și înregistrată la Curtea de Apel Alba

Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, C.I. a solicitat ca în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara să se dispună

anularea Hotărârii nr. 1604 din 23 mai 2003 emisă de pârâtă, să fie obligată

pârâta a emite o nouă hotărâre în care să îi recunoască drepturile acordate de

Legea nr. 309/2002 pentru întreaga perioadă de stagiu militar în detașamente de

muncă în care să se includă și 27 iunie 1956 – 10 decembrie 1956.

În

motivarea acțiunii reclamantul a susținut că în mod nelegal a fost omisă

perioada de 5 luni și 14 zile lucrate la Detașamentul M.E.E. Teleajen –

Ploiești.

Curtea

de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ prin sentința nr. 255 din 2

iulie 2003 a respins acțiunea, reținând în esență că reclamantul a desfășurat

stagiul militar în unitate de muncă conform Legii nr. 309/2002 numai în

perioada 10 decembrie 1956 – 2 iulie 1957, așa cum bine a hotărât Casa

Județeană de Pensii Hunedoara.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând hotărârea ca nelegală,

că înscrisurile din Livretul militar făcute la 20 mai 2003 nu sunt corecte.

Recursul

este nefondat.

Conform

prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 309/2002 și art. 6 din H.G. nr. 1114/2002

stabilirea drepturilor reglementate prin aceste acte normative se face la

cerere pe baza înscrisurilor din livretul militar, din adeverințele eliberate

de centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești, sau confirmare din

partea Arhivelor Militare sau Arhivelor Naționale.

Din

actele depuse de reclamantul recurent, rezultă că perioada de stagiu militar

efectuat în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului

Muncii, așa cum prevede art. 1 din Legea  nr. 306/2002 este numai 10 decembrie

1956 – 2 iulie 1957, așa cum corect a reținut și instanța de fond, criticile

aduse inscrisurilor din actele ce  le-a depus nefiind și dovedite.

Înalta

Curte de Casație  și Justiție constată că instanța de fond a dat o corectă

interpretare a actelor normative incidente cauzei și a probelor administrate,

soluția fiind legală, astfel că pe cale de consecință nefiind alte motive de

casare, se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr. 255 din 2 iulie 2003 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 februarie 2004.