ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2390/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată, Tribunalului

Teleorman, la data de 5 aprilie 2004, înregistrată la data de 24 mai 2004,

reclamanta SC S.P. SRL, în faliment, prin lichidator judiciar SC A. SRL a

chemat în judecată pe pârâta SC I.E.G. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce va

pronunța să dispună rezoluțiunea contractului de multiplicare nr. 3010,

încheiat între părți la data de 12 octombrie 2001 și obligarea pârâtei să-i

plătească suma de 800.000.000 lei, cu titlu de daune.

Secția civilă a Tribunalului

Teleorman, prin sentința comercială nr. 802, pronunțată la data de 1 noiembrie

2004, în dosarul nr. 1110/2004, a respins, ca nefondat, capătul de cerere

privind rezoluțiunea contractului și, ca inadmisibil, capătul de cerere privind

daunele.

Spre a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, referitor la cererea privind rezoluțiunea contractului, că

probele administrate atestă că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale

iar, cu privire la cererea pretențiilor bănești reprezentând daune, că nu s-a

realizat procedura concilierii directe, prevăzută de art. 720

1

alin.

(1) C. proc. civ.

Apelul formulat de reclamantă, prin

lichidator judiciar, împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca

nefondat, de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia nr.

673, pronunțată la data de 20 septembrie 2005, în dosarul nr. 99/2005.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de control judiciar a reținut, raportând criticile apelantei sentinței

atacate din perspectiva probelor administrate, că, în speță, nu sunt

îndeplinite cerințele art. 1020 – art. 1021 C. civ., întrucât intimata-pârâtă

și-a îndeplinit obligația de a livra apelantei reclamante sămânța de grâu,

conform obiectului contractului, certificată calitativ, astfel cum prevede art.

8 din contract și că dispozițiile imperative ale art. 720

1

impun

efectuarea concilierii directe pentru cererea evaluabilă în bani, fiind

irelevant caracterul său accesoriu.

Împotriva menționatei decizii a

formulat recurs apelanta reclamantă prin lichidator judiciar, invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului prevăzut de

art. 304 pct. 7 s-a arătat că decizia atacată a fost pronunțată fără

administrarea probei testimoniale respinsă de instanța de apel; în dezvoltarea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de

apel a apreciat, greșit, probele administrate, reținând că intimata-pârâtă și-a

îndeplinit obligațiile contractuale, iar în dezvoltarea motivului prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că aceasta a considerat, greșit, ca fiind

aplicabile prevederile art. 720

1

C. proc. civ., cererii accesorii

privind daunele, recurenta neprecizând relevanța pe care o au afirmațiile

vizând fondul cauzei față de decizia criticată, conform cerințelor precitatului

art. 304, raportat la art. 299 C. proc. civ.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind

legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Este de observat că examinarea

actelor și lucrărilor dosarului relevă că, în speță, apelanta nu a solicitat

probe în apel și chiar dacă ar fi făcut-o, împrejurarea respingerii cererii

sale de probatorii de către instanța de control judiciar constituie o chestiune

de apreciere a mijloacelor de probă de care aceasta poate uza în mod suveran,

ce excede controlului acestei instanțe și nu poate determina modificarea deciziei

atacate în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat de

recurentă, întrucât acesta vizează lipsa motivării, motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Cum în susținerea motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a evocat greșita

interpretare a probelor de către instanța de control judiciar și cum

interpretarea probelor constituie o chestiune de fapt care nu justifică

invocarea acestui motiv de recurs și nu mai poate face obiectul analizei

acestei instanțe după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct.

112 din O.U.G. nr. 138/2000, se constată că nici această critică nu poate fi

primită.

Întrucât cererea reclamantei de

obligare a pârâtei la plata sumei de daune este „evaluabilă în bani” iar art. 720

1

alin. (1) C. proc. civ., consacră o procedură prealabilă de conciliere directă

obligatorie pentru „procesele și cererile în materie comercială evaluabile în

bani”, rezultă că, în mod corect, instanța de apel a menținut soluția de

respingere a menționatei cereri, în lipsa evocatei proceduri prealabile pentru

aceasta, prevăzută imperativ a fi îndeplinită de precitatul text legal, aspect

ce înlătură critica ce vizează incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză

și în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga

recurenta, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată

pe care aceasta le-a efectuat în recurs, reprezentând plata onorariului de

avocat, astfel cum a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC S.P. SRL prin lichidator SC A. SRL Alexandria împotriva deciziei nr.

673 din 20 septembrie 2005 a Curții de Apel București, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească

intimatei SC I.E.G. SRL Pitești suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 iunie 2006.