ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5420/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5420/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Tribunalul Vaslui, prin sentința penală nr. 219 din 14 iunie 2006, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnata S.V. și a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei, din care 40 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiției. S-a reținut că inculpatul S.V. se află în executarea pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 120 din 4 aprilie 2001 a Tribunalului Vaslui pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și lipsire de libertate în mod ilegal.
Condamnata a început executarea pedepsei la data de 28 iunie 1999 și nu a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei. Motivându-și cererea, condamnata a învederat faptul că suferă de o serie de afecțiuni care o pun în imposibilitate de a executa pedeapsa. Instanța de fond a constatat pe baza concluziilor expertizei medico - legale efectuate în cauză, că bolile de care suferă condamnata pot fi tratate în rețeaua sanitară a A.N.P., prin urmare nu se impune întreruperea executării pedepsei. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 200 din 25 iulie 2006, a respins, ca nefondat, apelul condamnatei. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în termen legal condamnata S.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale.
Recursul este nefondat. Potrivit expertizei medico - legale nr. A5/4017/2006 întocmită de I.N.M.L. Mina Minovici București, condamnata suferă de o serie de afecțiuni fizice și psihice (discopatie vertebrală lombară, miopie forte, cicatrice vicioasă abdominală postoperatorie, tulburare de personalitate de tip mixt) pentru care A.N.P. poate asigura asistența medicală. Întrucât în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 455 raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen., condamnata negăsindu-se în situația de a nu putea executa pedeapsa, Curtea constată că soluția instanței de judecată este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat. Recurenta condamnată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.
Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata S.V. împotriva deciziei penale nr. 200 din 25 iulie 2006 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurenta condamnată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 140 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 septembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.