ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3769/2006

Asupra recursurilor în cauză, constată:

Prin

cererea înregistrată la 4 februarie 2004 reclamanta B.L. a chemat în judecată

pe pârâtul Municipiul Botoșani cerând a se constata nulitatea absolută a

Decretului de expropriere nr. 398/1988 și pe cale de consecință, pârâtul să fie

obligat să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de

388,83 mp situată în municipiul București, din care 250 mp teren liber și

138,83 mp teren cu construcții.

În motivarea cererii reclamanta

arată că scopul exproprierii, anume realizarea unui ansamblu de locuințe nu a

mai fost realizat și că, sub motiv că au restituit despăgubirea în sumă de

47.219 lei, reactualizată la 73.788.490 lei pârâta refuză să-i restituie

terenul în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1029 din 3

martie 2004 Judecătoria Botoșani, calificând cererea dedusă judecății a fi o

cerere de restituire întemeiată pe dispozițiile art. 28 alin. (8) din Legea nr.

10/2001, reclamanta notificând pârâtei o astfel de pretenție sub nr. 17804 din

30 mai 2001 în procedura prealabilă prevăzută de acest act normativ, și-a

declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Botoșani.

Prin sentința civilă nr. 619 din 28

octombrie 2004 Tribunalul Botoșani a admis în parte cererea și constatând

nulitatea absolută a Decretului de expropriere nr.394/1998 a obligat pârâta să

restituie în natură reclamantei imobilul situat la adresa menționată, compus

din casă și teren aferent construit și neconstruit în suprafață de 388,82 mp.

Prin aceeași sentință au fost

respinse ca fiind prescrise pretențiile pârâtului de restituire de către

reclamantă a contravalorii despăgubirilor primite la momentul expropriere.

În motivarea hotărârii s-a reținut

că reclamanta a dedus judecății o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 35 din

Legea nr. 33/1994, potrivit căreia dacă bunurile expropriate nu au fost

utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate,

foștii proprietari sunt în drept să ceară retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o

nouă declarare de utilitate publică.

Or, în cauză, deși declarat a fi

expropriat, imobilul în litigiu, casă și teren, a rămas în posesia reclamantei,

moștenitoarea proprietarilor expropriați I.T. și G.G., caz în care nefiind

folosite în scopul pentru care au fost expropriate acestea, în baza art. 35 din

Legea nr. 33/1994 se impun a fi retrocedate proprietarului.

Cum din anul exproprierii 1988 au

trecut mai mult de 3 ani, cererea prin care pârâtul a solicitat restituirea

despăgubirii plătită la momentul exproprierii, apreciază instanța de apel că

este tardiv formulată.

Prin decizia civilă nr. 107 din 1

februarie 2005 Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de pârât și a

schimbat, în parte, sentința în sensul că a obligat reclamanta să-i restituie

despăgubirea încasată la momentul exproprierii, reactualizată la suma de

15.170.931 lei.

În motivarea deciziei s-a reținut că

pârâtul este în drept să ceară restituirea despăgubirii plătite la momentul

exproprierii, în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, obligația

de restituire fiind născută din momentul formulării cerere de retrocedare de

către reclamantă, caz în care, în mod eronat în cauză a fost reținută excepția

prescripției dreptului la acțiune.

Critica pârâtului privind întinderea

suprafeței de teren ce se impunea a fi restituită reclamantei și care în

realitate ar măsura doar 250 mp, instanța de apel o găsește a fi neîntemeiată

în raport de mențiunile actului de expropriere din care ar rezulta că din

patrimoniul autorilor reclamantei au fost expropriate suprafața de 250 mp teren

viran și suprafața 138,83 mp teren aferent construcțiilor, adică în total

338,82 mp.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs ambele părți.

În motivarea recursului reclamanta

critică hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirii la restituirea căreia a

fost obligată, cu mențiunea că din anul 1989 și până în anul 1997 a încercat

fără succes să restituie despăgubirea încasată la momentul exproprierii iar

raportul de evaluare depus în apel nu și l-a însușit.

În motivarea apelului pârâtul

reiterează critica potrivit căreia din patrimoniul autorilor reclamantei a fost

expropriată o suprafața totală de 250 mp din care 138,83 mp teren construit

susținând că, în mod greșit instanțele de fond au dispus restituirea către

reclamantă a unei suprafețe de 388,83 mp, cumulând, printr-o interpretare

greșită a datelor din anexa la decretul de expropriere, cele două suprafețe de

teren.

Analizând recursurile, Înalta Curte

le găsește întemeiate pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 314 C. proc.

civ. Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în

toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării

corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Constatarea faptelor, așa cum

rezultă ele din actele și dovezile administrate de părți este atributul

instanțelor de fond și, în cazul cererilor prin care se cere retrocedarea în

natură a unui imobil, identificarea bunului, în afară de dubiu, este esențială

omisiunea instanței sub acest aspect fiind echivalentă cu necercetarea fondului

cauzei deduse judecății.

Or, în speță, deși prin apel s-a

criticat soluția adoptată de prima instanță sub aspectul întinderii suprafeței

de teren a cărei retrocedare se cere, în sensul că s-a procedat la însumarea

greșită a celor două suprafețe de teren menționate în anexa de decretul de

expropriere, anume a celei construită cu cea liberă de construcții, instanța de

apel a respins apărarea pârâtului fără vreo verificare, prin simpla trimitere

la mențiunile decretului de expropriere, în raport de care, de altminteri, se

și invoca că s-a produs confuzia.

Cum, mențiunile decretului de

expropriere nu sunt clare și precise iar instanțele de fond nu au fost

preocupate să individualizeze terenul care a făcut obiectul exproprierii și

care, în raport de situația juridică actuală, poate face obiectul restituirii,

respingând critica formulată de pârât prin apel cu privire la întinderea

dreptului de proprietate invocat de reclamantă fără o motivare convingătoare,

Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată și va trimite

cauza spre rejudecare.

În rejudecare, instanța de apel va

proceda la identificarea imobilului în litigiu a cărei retrocedare se solicită

prin ordonarea unei expertize de specialitate și, totodată, va analiza și

celelalte critici formulate de părți prin recursuri, sub formă de apărări

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamanta B.L. și de pârâtul Municipiul Botoșani, prin primar împotriva

deciziei nr. 107 din 1 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Suceava,

secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2006.