ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3021/2007

Constată că prin cererea

înregistrată sub nr. 4459 din 26 august 2002, reclamanta F. Caraș-Severin (prin

administrator judiciar SC E.C. SRL Reșita) a solicitat în contradictoriu cu

pârâții Asociația Moștenitorilor Foștilor Acționari ai fostei Case de Păstrare

Dogneceana și comuna Dogneceana, reprezentată de Primar, anularea dispoziției

nr. 255/2002 emisă de acesta din urmă și obligarea la restituirea imobilului

înscris în C.F. Dognecea, nr. top 539, în baza Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 424 din 19

februarie 2003 Tribunalul Caraș-Severin a respins ca nefondată acțiunea

formulată.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

prima instanță a reținut că imobilul în litigiu (casă și teren în suprafață de

2877 mp) a aparținut conform unui contract de vânzare-cumpărare din anul 1922,

Casei de Păstrare Dogneceana, societate lichidată în anul 1941, la cererea

acționarilor. După lichidare, imobilul a rămas al acționarilor, casa fiind

folosită până în anul 1948, ca sală de club.

În anul 1948, casa a trecut fără

titlu în patrimoniul statului, funcționând până în anul 2001 ca magazin sătesc

(după care a fost închiriată mai multor societăți comerciale).

Prin încheiere pronunțată de

Judecătoria Reșița la 5 noiembrie 2001, s-a înființat Asociația Moștenitorilor

Foștilor Acționari ai Casei de Păstrare Dognecea, care a solicitat, în temeiul

Legii nr. 10/2001, restituirea imobilului intrat în patrimoniul statului fără

titlu, restituire care a fost efectuată, conform dispoziției atacate.

S-a apreciat că reclamanta F. nu are

nici un temei pentru a solicita anularea dispoziției de restituire, câtă vreme

între fostul proprietar și reclamantă nu există nici o legătură.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, conform deciziei nr. 77

din 26 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

În considerentele deciziei s-a

reținut caracterul neîntemeiat al criticilor aduse de reclamantă soluției, în

condițiile în care aceasta nu a demonstrat că s-ar fi aflat în vreo modalitate,

în posesia imobilului litigios.

În realitate, bunul a aparținut unei

alte persoane juridice (Fosta Casă de Păstrare Dognecea), iar preluarea

acestuia de către stat s-a făcut în mod abuziv, în anul 1948, de la foștii

asociați, (care îl foloseau cu destinația de club), ceea ce a atras

aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 în favoarea acestora.

Faptul că reclamanta nu are nici o

legătură cu persoana juridică în patrimoniul căreia s-a aflat imobilul, a fost

stabilit de altfel, cu autoritate de lucru judecat, prin sentința civilă nr.

4903 din 8 octombrie 2001 a Judecătoriei Reșița, rămasă irevocabilă prin

decizia nr. 2625 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

A fost înlăturată de asemenea,

apărarea reclamantei potrivit căreia dispozițiile Legii nr. 109/1996 ar

constitui temei de preluare a bunului în patrimoniul cooperației, întrucât

actul normativ menționat nu poate fi aplicat decât raporturilor juridice

născute după intrarea lui în vigoare.

În speță însă, lichidarea

patrimoniului fostei Case de Păstrare Dognecea a avut loc în anul 1941, astfel

încât nu se poate vorbi de preluarea lui de către cooperație, în baza Legii nr.

109/1996.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs apelanta-reclamantă, care a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Emiterea dispoziției primarului

s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul în

litigiu nu putea constitui obiect al restituirii în temeiul acestui act

normativ.

Având în vedere că lichidarea

judiciară a intervenit în anul 1941, nu erau incidente dispozițiile Legii nr.

10/2001, care reglementează situația imobilelor preluate abuziv în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989.

- În mod greșit s-a apreciat că

Asociația Moștenitorilor Foștilor Acționari ai fostei Case de Păstrare

Dogneceana ar întruni condițiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr.

10/2001, față de împrejurarea că aceasta s-a înființat ca persoană juridică

nouă, conform încheierii pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr.

6960/2001.

Or, măsurile reparatorii

reglementate de Legea nr. 10/2001 presupun dovedirea faptului că persoana

juridică ce se pretinde îndreptățită la restituire, este continuatoarea

personalității juridice a celei anterioare, fostă proprietară.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Intimata Asociația Moștenitorilor

Foștilor Acționari ai Fostei Case de Păstrare Dogneceana a solicitat

respingerea recursului, arătând totodată că prin hotărâre irevocabilă (decizia

nr. 4239 din 28 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală) a fost respinsă ca inadmisibilă,

acțiunea reclamantei vizând anularea aceleiași dispoziții, nr. 255 din 22

aprilie 2002, emisă de Primarul comunei Dognecea.

Examinând legalitatea deciziei

atacate, din perspectiva ce se impune cu prioritate, a pronunțării unei

hotărâri irevocabile, pe același aspect, Curtea constată următoarele:

- Între părți a mai avut loc un

proces, prin care aceeași reclamantă (alături de o altă societate, F. S.R.L.,

căreia i-a închiriat imobilul în litigiu) a cerut în contradictoriu cu aceiași

pârâți, anularea aceleiași dispoziții, nr. 255 din 22 aprilie 2002 a Primarului

comunei Dognecea.

Potrivit sentinței civile nr. 420

din 19 februarie 2003 Tribunalul Caraș-Severin a admis cererea și a dispus anularea

dispoziției atacate, soluție menținută în apel, prin decizia nr. 128 din 23

septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Această din urmă hotărâre a fost modificată

prin decizia nr. 4239 din 28 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, în sensul admiterii apelurilor

declarate de Asociația Fostei Case de Păstrare Dogneceana și de Primăria

comunei Dognecea prin Primar și schimbării în tot a sentinței, cu consecința

respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Potrivit considerentelor deciziei,

s-a stabilit că reclamanta F. (ca și ocupanta imobilului, SC F. SRL) sunt

lipsite de calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr.

10/2001.

S-a reținut totodată, cu trimitere

la sentința nr. 4903/2001 a Judecătoriei Reșița, inexistența în patrimoniul F.

a imobilului pretins, spre deosebire de situația asociației recurente, care

este continuatoarea persoanei juridice mai vechi, întrucât această continuare a

activității fostului proprietar tabular a fost atestată prin hotărâre

judecătorească.

Rezultă că aceeași pretenție, vizând

legalitatea dispoziției nr. 255/2002 a Primarului comunei Dognecea, a fost

dedusă judecății într-un proces separat, desfășurat în paralel cu cel de față,

fiind tranșat deja irevocabil, conform hotărârii menționate anterior.

Ca atare, cele statuate de instanță

a intrat în putere de lucru judecat și se impune în mod obligatoriu prezentei

judecăți, fără posibilitatea reluării verificării jurisdicționale și stabilirii

în sens contrar, celor reținute deja în considerentele deciziei instanței

anterioare de recurs.

Se va impune așadar, în prezentul

litigiu, dezlegarea dată lipsei de legitimare și caracterului inadmisibil al

demersului reclamantei F., întrucât aceasta nu a avut niciodată imobilul în

patrimoniu și nici nu este succesoarea fostului proprietar, ceea ce face să nu

fie întrunite condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru a se obține

măsuri reparatorii.

Este vorba de efectul pozitiv al

lucrului judecat, care presupune ca aspectele tranșate jurisdicțional să nu mai

poată fi contestate. Fiind parte și în procesul anterior, reclamanta a avut

posibilitatea să-și demonstreze dreptul afirmat, în condiții de garanții

procesuale.

Întrucât instanța a ajuns la

concluzia caracterului inadmisibil al demersului, reclamanta nu poate pretinde

stabilirea unei alte situații, pentru că lucrul judecat se opune față de

părțile procesului cu forța unei prezumții legale absolute, ce nu primește

dovada contrară [în condițiile prevăzute de art. 1200 pct. 4, cu referire la

art. 1202 alin. (2) C. proc. civ.].

Pentru aceste considerente, care

vin, în raport de actul nou hotărârea judecătorească irevocabilă depus în faza

recursului, să substituie considerentele instanțelor de fond, recursul urmează

să fie respins.

Față de aspectul ce a impus modalitatea

de soluționare a recursului autoritatea de lucru judecat, în manifestarea

efectului său pozitiv, criticile formulate de reclamantă în cadrul căii sale de

atac nu ar mai fi putut constitui obiect de analiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul F. prin administrator judiciar SC C. SRL Reșița

împotriva deciziei civile nr. 77 din 26 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie

2007.