ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3021/2007

Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 4459 din 26 august 2002, reclamanta F. Caraș-Severin (prin administrator judiciar SC E.C. SRL Reșita) a solicitat în contradictoriu cu pârâții Asociația Moștenitorilor Foștilor Acționari ai fostei Case de Păstrare Dogneceana și comuna Dogneceana, reprezentată de Primar, anularea dispoziției nr. 255/2002 emisă de acesta din urmă și obligarea la restituirea imobilului înscris în C.F. Dognecea, nr. top 539, în baza Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 424 din 19 februarie 2003 Tribunalul Caraș-Severin a respins ca nefondată acțiunea formulată. Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu (casă și teren în suprafață de 2877 mp) a aparținut conform unui contract de vânzare-cumpărare din anul 1922, Casei de Păstrare Dogneceana, societate lichidată în anul 1941, la cererea acționarilor.

După lichidare, imobilul a rămas al acționarilor, casa fiind folosită până în anul 1948, ca sală de club. În anul 1948, casa a trecut fără titlu în patrimoniul statului, funcționând până în anul 2001 ca magazin sătesc (după care a fost închiriată mai multor societăți comerciale). Prin încheiere pronunțată de Judecătoria Reșița la 5 noiembrie 2001, s-a înființat Asociația Moștenitorilor Foștilor Acționari ai Casei de Păstrare Dognecea, care a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea imobilului intrat în patrimoniul statului fără titlu, restituire care a fost efectuată, conform dispoziției atacate. S-a apreciat că reclamanta F. nu are nici un temei pentru a solicita anularea dispoziției de restituire, câtă vreme între fostul proprietar și reclamantă nu există nici o legătură.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, conform deciziei nr. 77 din 26 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. În considerentele deciziei s-a reținut caracterul neîntemeiat al criticilor aduse de reclamantă soluției, în condițiile în care aceasta nu a demonstrat că s-ar fi aflat în vreo modalitate, în posesia imobilului litigios. În realitate, bunul a aparținut unei alte persoane juridice (Fosta Casă de Păstrare Dognecea), iar preluarea acestuia de către stat s-a făcut în mod abuziv, în anul 1948, de la foștii asociați, (care îl foloseau cu destinația de club), ceea ce a atras aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 în favoarea acestora.

Faptul că reclamanta nu are nici o legătură cu persoana juridică în patrimoniul căreia s-a aflat imobilul, a fost stabilit de altfel, cu autoritate de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 4903 din 8 octombrie 2001 a Judecătoriei Reșița, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2625 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. A fost înlăturată de asemenea, apărarea reclamantei potrivit căreia dispozițiile Legii nr. 109/1996 ar constitui temei de preluare a bunului în patrimoniul cooperației, întrucât actul normativ menționat nu poate fi aplicat decât raporturilor juridice născute după intrarea lui în vigoare. În speță însă, lichidarea patrimoniului fostei Case de Păstrare Dognecea a avut loc în anul 1941, astfel încât nu se poate vorbi de preluarea lui de către cooperație, în baza Legii nr. 109/1996.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă, care a formulat critici sub următoarele aspecte: - Emiterea dispoziției primarului s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul în litigiu nu putea constitui obiect al restituirii în temeiul acestui act normativ. Având în vedere că lichidarea judiciară a intervenit în anul 1941, nu erau incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, care reglementează situația imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. - În mod greșit s-a apreciat că Asociația Moștenitorilor Foștilor Acționari ai fostei Case de Păstrare Dogneceana ar întruni condițiile prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, față de împrejurarea că aceasta s-a înființat ca persoană juridică nouă, conform încheierii pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr. 6960/2001.

Or, măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 presupun dovedirea faptului că persoana juridică ce se pretinde îndreptățită la restituire, este continuatoarea personalității juridice a celei anterioare, fostă proprietară. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Intimata Asociația Moștenitorilor Foștilor Acționari ai Fostei Case de Păstrare Dogneceana a solicitat respingerea recursului, arătând totodată că prin hotărâre irevocabilă (decizia nr. 4239 din 28 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală) a fost respinsă ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei vizând anularea aceleiași dispoziții, nr. 255 din 22 aprilie 2002, emisă de Primarul comunei Dognecea.

Examinând legalitatea deciziei atacate, din perspectiva ce se impune cu prioritate, a pronunțării unei hotărâri irevocabile, pe același aspect, Curtea constată următoarele: - Între părți a mai avut loc un proces, prin care aceeași reclamantă (alături de o altă societate, F. S.R.L., căreia i-a închiriat imobilul în litigiu) a cerut în contradictoriu cu aceiași pârâți, anularea aceleiași dispoziții, nr. 255 din 22 aprilie 2002 a Primarului comunei Dognecea. Potrivit sentinței civile nr. 420 din 19 februarie 2003 Tribunalul Caraș-Severin a admis cererea și a dispus anularea dispoziției atacate, soluție menținută în apel, prin decizia nr. 128 din 23 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Această din urmă hotărâre a fost modificată prin decizia nr. 4239 din 28 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în sensul admiterii apelurilor declarate de Asociația Fostei Case de Păstrare Dogneceana și de Primăria comunei Dognecea prin Primar și schimbării în tot a sentinței, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă. Potrivit considerentelor deciziei, s-a stabilit că reclamanta F. (ca și ocupanta imobilului, SC F. SRL) sunt lipsite de calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. S-a reținut totodată, cu trimitere la sentința nr. 4903/2001 a Judecătoriei Reșița, inexistența în patrimoniul F. a imobilului pretins, spre deosebire de situația asociației recurente, care este continuatoarea persoanei juridice mai vechi, întrucât această continuare a activității fostului proprietar tabular a fost atestată prin hotărâre judecătorească.

Rezultă că aceeași pretenție, vizând legalitatea dispoziției nr. 255/2002 a Primarului comunei Dognecea, a fost dedusă judecății într-un proces separat, desfășurat în paralel cu cel de față, fiind tranșat deja irevocabil, conform hotărârii menționate anterior. Ca atare, cele statuate de instanță a intrat în putere de lucru judecat și se impune în mod obligatoriu prezentei judecăți, fără posibilitatea reluării verificării jurisdicționale și stabilirii în sens contrar, celor reținute deja în considerentele deciziei instanței anterioare de recurs. Se va impune așadar, în prezentul litigiu, dezlegarea dată lipsei de legitimare și caracterului inadmisibil al demersului reclamantei F., întrucât aceasta nu a avut niciodată imobilul în patrimoniu și nici nu este succesoarea fostului proprietar, ceea ce face să nu fie întrunite condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru a se obține măsuri reparatorii.

Este vorba de efectul pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca aspectele tranșate jurisdicțional să nu mai poată fi contestate. Fiind parte și în procesul anterior, reclamanta a avut posibilitatea să-și demonstreze dreptul afirmat, în condiții de garanții procesuale. Întrucât instanța a ajuns la concluzia caracterului inadmisibil al demersului, reclamanta nu poate pretinde stabilirea unei alte situații, pentru că lucrul judecat se opune față de părțile procesului cu forța unei prezumții legale absolute, ce nu primește dovada contrară [în condițiile prevăzute de art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. proc. civ.]. Pentru aceste considerente, care vin, în raport de actul nou hotărârea judecătorească irevocabilă depus în faza recursului, să substituie considerentele instanțelor de fond, recursul urmează să fie respins.

Față de aspectul ce a impus modalitatea de soluționare a recursului autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului său pozitiv, criticile formulate de reclamantă în cadrul căii sale de atac nu ar mai fi putut constitui obiect de analiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul F. prin administrator judiciar SC C. SRL Reșița împotriva deciziei civile nr. 77 din 26 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2007.