ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 444/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 3

ianuarie 2005, reclamanta T.S. a chemat în judecată Direcția Regim Permise de

Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației

și Internelor, solicitând anularea actului administrativ nr. 5830 din 13 iulie

2004, prin care a fost sancționată disciplinar cu „mustrare scrisă”.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că măsura aplicată este lovită de nulitate, fiind încălcate

prevederile art. 59 și 60 din Legea nr. 360/2002, modificată, ale Ordinului nr.

350/2002 și ale Legii nr. 188/1999.

Astfel, s-a arătat că nu a avut

cunoștință despre abaterile reținute și nici despre existența unui raport de

cercetare prealabilă și, de asemenea, nu i s-a dat posibilitatea de a-și

formula apărarea.

Prin sentința civilă nr. 1322 din 30

iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea dispoziției atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că sancțiunea disciplinară a mustrării scrise a fost

aplicată cu încălcarea unor dispoziții procedurale a căror nerespectare atrage

nulitatea actului de sancționare.

Astfel, instanța a constatat că au

fost încălcate prevederile art. 59 din Legea nr. 360/2002, în sensul că

sancțiunea a fost aplicată fără efectuarea cercetării prealabile, procedură cu

caracter imperativ.

Împotriva sentinței a declarat

recurs peste termenul legal, pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și

Înmatriculare Vehicule, solicitând, totodată, repunerea în termenul de

exercitare a căii de atac, în raport cu faptul că de la data comunicării

hotărârii, 5 septembrie 2005 și până la 31 octombrie 2005, consilierul juridic

al instituției a fost în concediu medical, recursul fiind înregistrat la 11

octombrie 2005.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că

în raport cu sancțiunea aplicată, mustrare scrisă, nu era obligatorie

efectuarea cercetării prealabile, potrivit art. 59 pct. 1 din Legea nr.

360/2002, privind Statutul polițistului.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu prevederile art. 103, 304 și 304

1

C. proc.

civ., Curtea va admite cererea de repunere în termen, iar pe fond, va respinge

recursul, ca neîntemeiat.

În raport cu actele medicale depuse

de pârâtă, Curtea va reține că aceasta a dovedit că a fost împiedicată să

formuleze recursul în termen, printr-o împrejurare mai presus de voința ei,

fiind, astfel, întrunite cerințele art. 103 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

recursul fiind, astfel, apreciat ca declarat în termen.

Pe fondul cauzei, este neîntemeiată

critica formulată, în sensul că efectuarea cercetării prealabile nu era

obligatorie, întrucât sancțiunea aplicată era prevăzută de art. 58 lit. a) din

Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, respectiv „mustrare scrisă”.

Astfel, potrivit art. 59 alin. (1)

din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 89/2003,

sancțiunile disciplinare se stabilesc și se aplică numai după cercetarea

prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină, cu excepția

sancțiunilor prevăzute la art. 58 lit. a) și b), care se pot aplica fără

consultarea consiliilor de disciplină.

Așadar, textul de lege lasă la

latitudinea autorității în cazul aplicării mustrării, numai consultarea

consiliului de disciplină, nu și cercetarea prealabilă, care este obligatorie

în cazul aplicării oricăreia dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de art.

58 din același act normativ.

Astfel fiind, critica formulată de

pârâtă este neîntemeiată, sentința atacată fiind legală și temeinică, Curtea

urmând a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în

termen.

Respinge recursul declarat de pârâta

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 1322

din 30 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 februarie 2006.