ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6117/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 1103 din 7 iulie 2004 reclamantele D.D.G.M. și D.D.I.I. au chemat în judecată O.J.C.G.C. Vâlcea solicitând anularea deciziei nr. 10 din 24 mai 2004 emisă de pârât prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 1000 mp situat în comuna Bujoreni, județul Vâlcea, obligarea la restituirea în natură a acestui teren, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în cazul imposibilității restituirii în natură a terenului. În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că autoarea lor D.O.

a deținut în proprietate mai multe suprafețe de teren pe raza comunei Bujoreni, dobândite prin donație de la A.S., printre care și suprafața de 16 ha situată în pct. „S.S.” din care face parte și terenul în litigiu. Acest teren a fost preluat fără titlu și nu a făcut obiectul aplicării Legii nr. 18/1991 și nici a Legii nr. 1/2000, cum s-a reținut eronat prin decizia emisă de pârât. Pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că este constructor de bună credință cu privire la imobilele aflate pe teren, reclamantele să fie obligate la plata contravalorii acestora și să se instituie în favoarea pârâtului un drept de retenție până va fi despăgubită cu contravaloarea construcțiilor.

De asemeni, pârâtul a invocat și excepția tardivității cererii principale față de data comunicării deciziei și data introducerii acțiunii în justiție. Prin sentința civilă nr. 230 din 23 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Vâlcea s-a respins excepția invocată de pârât și cererea reconvențională, ca inadmisibilă. S-a admis în parte acțiunea în sensul că s-a anulat în parte decizia nr. 10/2004 cu privire la mențiunile din art. 1 al deciziei referitoare la incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001 și respectiv a Legii nr. 18/1991, republicată și a Legii nr. 1/2000, menținând restul dispozițiilor referitoare la respingerea cererii de restituire în natură a terenului. A fost obligat pârâtul să emită o decizie completatoare, motivată cu oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, la valoarea de 891.879 lei/mp.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că statuările din decizia pârâtului sunt irelevante în raport de situația de fapt și incidența art. 8 alin. (1) rap. la art. 1 și 6 din Legea nr. 10/2001, respectiv pct. 6.1 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, pentru că, chiar prin decizia civilă nr. 520/R/2001 a Curții de Apel Pitești s-a stabilit irevocabil că terenul în litigiu nu se afla la 1 ianuarie 1990 în perimetrul C.A.P., neavând la data aplicării Legii nr. 18/1991 acel regim. S-a mai reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că terenul în litigiu este intravilan și nu face parte din suprafața de teren reconstituită reclamantelor în baza legilor de fond funciar adoptate după anul 1990. Pe fondul pricinii, s-a reținut că statul a preluat terenul în mod abuziv de la fostul proprietar, că reclamantele au calitatea de succesoare ale autoarei lor.

Pârâtul deține terenul în baza actului de schimb (f. 9, 57 fond), dreptul său de proprietate fiind înscris cu C.F. localității Bujoreni, județul Vâlcea, bunul figurând la numărul cadastral nr. 398, astfel cum rezultă din încheierea nr. 11440/2001 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Pe acest teren pârâtul a edificat construcții în baza autorizației administrative pentru executare lucrări nr. 1014/24149 din 10 decembrie 1971, evidențiate ulterior în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului întocmit conform H.G. nr. 1326/2002. Privitor la cererea reconvențională, aceasta a fost apreciată ca inadmisibilă în actualul cadru procesual. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantele cât și pârâtul.

Reclamantele au solicitat modificarea în parte a sentinței și restituirea în natură a terenului, susținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, reținut de instanța de fond, că actul de schimb invocat de pârât ca titlu de proprietate nu este valabil, că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece potrivit alin. (4) al. art. 16, excepția de la regula restituirii în natură nu operează pentru imobilele preluate fără titlu valabil și că instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile exprese din decizia civilă nr. 520/2001 a Curții de Apel Pitești privitoare la actul de schimb. Prin apelul declarat de pârât s-a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că din probele administrate rezultă că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren solicitată.

Prin decizia civilă nr. 440/A din 27 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au respins ca nefondate ambele apeluri. În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, referitor la apelul declarat de reclamante, că intimatul-pârât deține imobilul în litigiu cu titlu, actul de schimb fiind încheiat în baza dispozițiilor Decretului nr. 151 din 10 iunie 1950, în vigoare la data perfectării actului. Valabilitatea acestui act de schimb a fost analizată cu ocazia soluționării litigiului având drept obiect constatarea nulității absolute a respectivului act, litigiu finalizat irevocabil prin decizia civilă nr. 520/R din 1 martie 2001 a Curții de Apel Pitești în sensul respingerii în fond a acțiunii formulate de reclamantele în cauză.

În ce privește apelul declarat de intimat, s-a reținut că terenul în litigiu nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, Legea nr. 169/1967 sau a Legii nr. 1/2000, fiind vorba de un teren intravilan pentru care nu se putea realiza reconstituirea dreptului de proprietate conform procedurii legilor de fond funciar. Decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de către reclamante, care susțin că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) și cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că aplicarea fostului art. 46 (actualmente 50) din Legea nr. 10/2001 nu se justifică în cauză, de asemeni nici excepția de la restituirea în natură prevăzută de art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cauza de față.

Cu privire la valoarea de titlu valabil a actului de schimb, se arată în motivele de recurs, instanța de apel are o motivare contradictorie. În concluzie, se susține că terenul în litigiu nu este exceptat de la restituirea în natură. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru motivele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat în fundamentarea recursului de către recurente, modificarea sau casarea se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În speță însă cerințele ipotezelor indicate de text nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, considerentele deciziei recurate relevă elemente care justifică aplicarea legii în cauză, iar Legea nr. 10/2001, aplicabilă în cauză, nu a fost încălcată în litera și spiritul ei. Contrar susținerilor recurentelor, instanța de apel a reținut în mod corect incidența în cauză a prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ca urmare a reținerii valabilității actului de schimb de care se prevalează intimatul. Cu privire la acest ultim aspect s-a statuat în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 520/R/2001 a Curții de Apel Pitești prin care s-a evocat fondul, respingându-se acțiunea pentru constatarea nulității absolute a acestui act, formulată de reclamante în contradictoriu cu OCOT Vâlcea.

În atare situație, toate criticile vizând nevalabilitatea actului de schimb sunt neavenite, dispozițiile hotărârii sus-menționate intrând în puterea lucrului judecat. Aceeași concluzie este reținută și prin decizia recurată, care a reținut valabilitatea actului de schimb în raport de hotărârea irevocabilă de care s-a făcut vorbire și nu se poate vorbi de o motivare contradictorie în acest sens, care să atragă eventual incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de apel a reținut în mod corect că imobilul în litigiu este exceptat de la principiul restituirii în natură, fiind vorba de un teren pe care intimatul-pârât a construit, cu respectarea prevederilor legale aplicabile, depozit de carburanți, garaj, împrejmuiri, neputându-se încadra în categoriile de imobile menționate în anexa nr. 2 lit. a) la care face referire art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.

Față de toate considerentele expuse, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de D.D.G.M. și D.D.I.I. împotriva deciziei nr. 440/A din 27 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2006.