ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6117/2006

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 1103 din 7 iulie

2004 reclamantele D.D.G.M. și D.D.I.I. au chemat în judecată O.J.C.G.C. Vâlcea

solicitând anularea deciziei nr. 10 din 24 mai 2004 emisă de pârât prin care li

s-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 1000 mp situat în

comuna Bujoreni, județul Vâlcea, obligarea la restituirea în natură a acestui

teren, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare

de măsuri reparatorii în echivalent în cazul imposibilității restituirii în

natură a terenului.

În motivarea acțiunii reclamantele

au arătat că autoarea lor D.O. a deținut în proprietate mai multe suprafețe de

teren pe raza comunei Bujoreni, dobândite prin donație de la A.S., printre care

și suprafața de 16 ha situată în pct. „S.S.” din care face parte și terenul în

litigiu. Acest teren a fost preluat fără titlu și nu a făcut obiectul aplicării

Legii nr. 18/1991 și nici a Legii nr. 1/2000, cum s-a reținut eronat prin

decizia emisă de pârât.

Pârâtul a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat să se constate că este constructor de

bună credință cu privire la imobilele aflate pe teren, reclamantele să fie

obligate la plata contravalorii acestora și să se instituie în favoarea pârâtului

un drept de retenție până va fi despăgubită cu contravaloarea construcțiilor.

De asemeni, pârâtul a invocat și

excepția tardivității cererii principale față de data comunicării deciziei și

data introducerii acțiunii în justiție.

Prin sentința civilă nr. 230 din 23

martie 2005 pronunțată de Tribunalul Vâlcea s-a respins excepția invocată de

pârât și cererea reconvențională, ca inadmisibilă.

S-a admis în parte acțiunea în

sensul că s-a anulat în parte decizia nr. 10/2004 cu privire la mențiunile din

art. 1 al deciziei referitoare la incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001 și

respectiv a Legii nr. 18/1991, republicată și a Legii nr. 1/2000, menținând

restul dispozițiilor referitoare la respingerea cererii de restituire în natură

a terenului. A fost obligat pârâtul să emită o decizie completatoare, motivată

cu oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, la valoarea de

891.879 lei/mp.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că statuările din decizia pârâtului sunt irelevante în raport de situația

de fapt și incidența art. 8 alin. (1) rap. la art. 1 și 6 din Legea nr.

10/2001, respectiv pct. 6.1 din Normele Metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, pentru că, chiar prin decizia civilă nr. 520/R/2001 a Curții

de Apel Pitești s-a stabilit irevocabil că terenul în litigiu nu se afla la 1

ianuarie 1990 în perimetrul C.A.P., neavând la data aplicării Legii nr. 18/1991

acel regim. S-a mai reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că

terenul în litigiu este intravilan și nu face parte din suprafața de teren

reconstituită reclamantelor în baza legilor de fond funciar adoptate după anul

1990.

Pe fondul pricinii, s-a reținut că

statul a preluat terenul în mod abuziv de la fostul proprietar, că reclamantele

au calitatea de succesoare ale autoarei lor. Pârâtul deține terenul în baza

actului de schimb (f. 9, 57 fond), dreptul său de proprietate fiind înscris cu

C.F. localității Bujoreni, județul Vâlcea, bunul figurând la numărul cadastral

nr. 398, astfel cum rezultă din încheierea nr. 11440/2001 a Judecătoriei

Râmnicu Vâlcea. Pe acest teren pârâtul a edificat construcții în baza

autorizației administrative pentru executare lucrări nr. 1014/24149 din 10

decembrie 1971, evidențiate ulterior în inventarul bunurilor ce alcătuiesc

domeniul public al statului întocmit conform H.G. nr. 1326/2002.

Privitor la cererea reconvențională,

aceasta a fost apreciată ca inadmisibilă în actualul cadru procesual.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât reclamantele cât și pârâtul.

Reclamantele au solicitat

modificarea în parte a sentinței și restituirea în natură a terenului,

susținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 46 din Legea nr.

10/2001, reținut de instanța de fond, că actul de schimb invocat de pârât ca

titlu de proprietate nu este valabil, că nu sunt aplicabile dispozițiile art.

16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece potrivit alin. (4) al. art.

16, excepția de la regula restituirii în natură nu operează pentru imobilele

preluate fără titlu valabil și că instanța de fond nu a luat în considerare

dispozițiile exprese din decizia civilă nr. 520/2001 a Curții de Apel Pitești

privitoare la actul de schimb.

Prin apelul declarat de pârât s-a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că din probele

administrate rezultă că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de

proprietate pentru întreaga suprafață de teren solicitată.

Prin decizia civilă nr. 440/A din 27

octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte

de muncă și asigurări sociale, s-au respins ca nefondate ambele apeluri.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut, în esență, referitor la apelul declarat de reclamante, că

intimatul-pârât deține imobilul în litigiu cu titlu, actul de schimb fiind

încheiat în baza dispozițiilor Decretului nr. 151 din 10 iunie 1950, în vigoare

la data perfectării actului. Valabilitatea acestui act de schimb a fost

analizată cu ocazia soluționării litigiului având drept obiect constatarea

nulității absolute a respectivului act, litigiu finalizat irevocabil prin

decizia civilă nr. 520/R din 1 martie 2001 a Curții de Apel Pitești în sensul

respingerii în fond a acțiunii formulate de reclamantele în cauză.

În ce privește apelul declarat de

intimat, s-a reținut că terenul în litigiu nu a făcut obiectul Legii nr.

18/1991, Legea nr. 169/1967 sau a Legii nr. 1/2000, fiind vorba de un teren

intravilan pentru care nu se putea realiza reconstituirea dreptului de

proprietate conform procedurii legilor de fond funciar.

Decizia pronunțată în apel a fost

atacată cu recurs de către reclamante, care susțin că această hotărâre a fost

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) și cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

În dezvoltarea motivelor de recurs

se arată că aplicarea fostului art. 46 (actualmente 50) din Legea nr. 10/2001

nu se justifică în cauză, de asemeni nici excepția de la restituirea în natură

prevăzută de art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cauza de față.

Cu privire la valoarea de titlu

valabil a actului de schimb, se arată în motivele de recurs, instanța de apel

are o motivare contradictorie.

În concluzie, se susține că terenul

în litigiu nu este exceptat de la restituirea în natură.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și dispozițiile

legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este

nefondat, pentru motivele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., invocat în fundamentarea recursului de către recurente,

modificarea sau casarea se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță însă cerințele ipotezelor

indicate de text nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârea recurată nu este

lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Astfel, considerentele deciziei

recurate relevă elemente care justifică aplicarea legii în cauză, iar Legea nr.

10/2001, aplicabilă în cauză, nu a fost încălcată în litera și spiritul ei.

Contrar susținerilor recurentelor,

instanța de apel a reținut în mod corect incidența în cauză a prevederilor art.

46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ca urmare a reținerii valabilității actului

de schimb de care se prevalează intimatul.

Cu privire la acest ultim aspect s-a

statuat în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 520/R/2001 a Curții de Apel

Pitești prin care s-a evocat fondul, respingându-se acțiunea pentru constatarea

nulității absolute a acestui act, formulată de reclamante în contradictoriu cu

OCOT Vâlcea.

În atare situație, toate criticile

vizând nevalabilitatea actului de schimb sunt neavenite, dispozițiile hotărârii

sus-menționate intrând în puterea lucrului judecat.

Aceeași concluzie este reținută și

prin decizia recurată, care a reținut valabilitatea actului de schimb în raport

de hotărârea irevocabilă de care s-a făcut vorbire și nu se poate vorbi de o

motivare contradictorie în acest sens, care să atragă eventual incidența

prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut în mod

corect că imobilul în litigiu este exceptat de la principiul restituirii în

natură, fiind vorba de un teren pe care intimatul-pârât a construit, cu

respectarea prevederilor legale aplicabile, depozit de carburanți, garaj,

împrejmuiri, neputându-se încadra în categoriile de imobile menționate în anexa

nr. 2 lit. a) la care face referire art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 247/2005.

Față de toate considerentele expuse,

urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate

cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de D.D.G.M. și D.D.I.I. împotriva deciziei nr. 440/A din 27 octombrie

2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2006.