ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6117/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6117/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 1103 din 7 iulie
2004 reclamantele D.D.G.M. și D.D.I.I. au chemat în judecată O.J.C.G.C. Vâlcea
solicitând anularea deciziei nr. 10 din 24 mai 2004 emisă de pârât prin care li
s-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 1000 mp situat în
comuna Bujoreni, județul Vâlcea, obligarea la restituirea în natură a acestui
teren, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare
de măsuri reparatorii în echivalent în cazul imposibilității restituirii în
natură a terenului.
În motivarea acțiunii reclamantele
au arătat că autoarea lor D.O. a deținut în proprietate mai multe suprafețe de
teren pe raza comunei Bujoreni, dobândite prin donație de la A.S., printre care
și suprafața de 16 ha situată în pct. „S.S.” din care face parte și terenul în
litigiu. Acest teren a fost preluat fără titlu și nu a făcut obiectul aplicării
Legii nr. 18/1991 și nici a Legii nr. 1/2000, cum s-a reținut eronat prin
decizia emisă de pârât.
Pârâtul a formulat cerere
reconvențională prin care a solicitat să se constate că este constructor de
bună credință cu privire la imobilele aflate pe teren, reclamantele să fie
obligate la plata contravalorii acestora și să se instituie în favoarea pârâtului
un drept de retenție până va fi despăgubită cu contravaloarea construcțiilor.
De asemeni, pârâtul a invocat și
excepția tardivității cererii principale față de data comunicării deciziei și
data introducerii acțiunii în justiție.
Prin sentința civilă nr. 230 din 23
martie 2005 pronunțată de Tribunalul Vâlcea s-a respins excepția invocată de
pârât și cererea reconvențională, ca inadmisibilă.
S-a admis în parte acțiunea în
sensul că s-a anulat în parte decizia nr. 10/2004 cu privire la mențiunile din
art. 1 al deciziei referitoare la incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001 și
respectiv a Legii nr. 18/1991, republicată și a Legii nr. 1/2000, menținând
restul dispozițiilor referitoare la respingerea cererii de restituire în natură
a terenului. A fost obligat pârâtul să emită o decizie completatoare, motivată
cu oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, la valoarea de
891.879 lei/mp.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că statuările din decizia pârâtului sunt irelevante în raport de situația
de fapt și incidența art. 8 alin. (1) rap. la art. 1 și 6 din Legea nr.
10/2001, respectiv pct. 6.1 din Normele Metodologice de aplicare unitară a
Legii nr. 10/2001, pentru că, chiar prin decizia civilă nr. 520/R/2001 a Curții
de Apel Pitești s-a stabilit irevocabil că terenul în litigiu nu se afla la 1
ianuarie 1990 în perimetrul C.A.P., neavând la data aplicării Legii nr. 18/1991
acel regim. S-a mai reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că
terenul în litigiu este intravilan și nu face parte din suprafața de teren
reconstituită reclamantelor în baza legilor de fond funciar adoptate după anul
1990.
Pe fondul pricinii, s-a reținut că
statul a preluat terenul în mod abuziv de la fostul proprietar, că reclamantele
au calitatea de succesoare ale autoarei lor. Pârâtul deține terenul în baza
actului de schimb (f. 9, 57 fond), dreptul său de proprietate fiind înscris cu
C.F. localității Bujoreni, județul Vâlcea, bunul figurând la numărul cadastral
nr. 398, astfel cum rezultă din încheierea nr. 11440/2001 a Judecătoriei
Râmnicu Vâlcea. Pe acest teren pârâtul a edificat construcții în baza
autorizației administrative pentru executare lucrări nr. 1014/24149 din 10
decembrie 1971, evidențiate ulterior în inventarul bunurilor ce alcătuiesc
domeniul public al statului întocmit conform H.G. nr. 1326/2002.
Privitor la cererea reconvențională,
aceasta a fost apreciată ca inadmisibilă în actualul cadru procesual.
Împotriva acestei sentințe au
declarat apel atât reclamantele cât și pârâtul.
Reclamantele au solicitat
modificarea în parte a sentinței și restituirea în natură a terenului,
susținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 46 din Legea nr.
10/2001, reținut de instanța de fond, că actul de schimb invocat de pârât ca
titlu de proprietate nu este valabil, că nu sunt aplicabile dispozițiile art.
16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece potrivit alin. (4) al. art.
16, excepția de la regula restituirii în natură nu operează pentru imobilele
preluate fără titlu valabil și că instanța de fond nu a luat în considerare
dispozițiile exprese din decizia civilă nr. 520/2001 a Curții de Apel Pitești
privitoare la actul de schimb.
Prin apelul declarat de pârât s-a
criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că din probele
administrate rezultă că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de
proprietate pentru întreaga suprafață de teren solicitată.
Prin decizia civilă nr. 440/A din 27
octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte
de muncă și asigurări sociale, s-au respins ca nefondate ambele apeluri.
În motivarea acestei decizii s-a
reținut, în esență, referitor la apelul declarat de reclamante, că
intimatul-pârât deține imobilul în litigiu cu titlu, actul de schimb fiind
încheiat în baza dispozițiilor Decretului nr. 151 din 10 iunie 1950, în vigoare
la data perfectării actului. Valabilitatea acestui act de schimb a fost
analizată cu ocazia soluționării litigiului având drept obiect constatarea
nulității absolute a respectivului act, litigiu finalizat irevocabil prin
decizia civilă nr. 520/R din 1 martie 2001 a Curții de Apel Pitești în sensul
respingerii în fond a acțiunii formulate de reclamantele în cauză.
În ce privește apelul declarat de
intimat, s-a reținut că terenul în litigiu nu a făcut obiectul Legii nr.
18/1991, Legea nr. 169/1967 sau a Legii nr. 1/2000, fiind vorba de un teren
intravilan pentru care nu se putea realiza reconstituirea dreptului de
proprietate conform procedurii legilor de fond funciar.
Decizia pronunțată în apel a fost
atacată cu recurs de către reclamante, care susțin că această hotărâre a fost
pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.) și cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
În dezvoltarea motivelor de recurs
se arată că aplicarea fostului art. 46 (actualmente 50) din Legea nr. 10/2001
nu se justifică în cauză, de asemeni nici excepția de la restituirea în natură
prevăzută de art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cauza de față.
Cu privire la valoarea de titlu
valabil a actului de schimb, se arată în motivele de recurs, instanța de apel
are o motivare contradictorie.
În concluzie, se susține că terenul
în litigiu nu este exceptat de la restituirea în natură.
Verificând
legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și dispozițiile
legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este
nefondat, pentru motivele ce succed.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct.
9 C. proc. civ., invocat în fundamentarea recursului de către recurente,
modificarea sau casarea se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de
temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În speță însă cerințele ipotezelor
indicate de text nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârea recurată nu este
lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
legii.
Astfel, considerentele deciziei
recurate relevă elemente care justifică aplicarea legii în cauză, iar Legea nr.
10/2001, aplicabilă în cauză, nu a fost încălcată în litera și spiritul ei.
Contrar susținerilor recurentelor,
instanța de apel a reținut în mod corect incidența în cauză a prevederilor art.
46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ca urmare a reținerii valabilității actului
de schimb de care se prevalează intimatul.
Cu privire la acest ultim aspect s-a
statuat în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 520/R/2001 a Curții de Apel
Pitești prin care s-a evocat fondul, respingându-se acțiunea pentru constatarea
nulității absolute a acestui act, formulată de reclamante în contradictoriu cu
OCOT Vâlcea.
În atare situație, toate criticile
vizând nevalabilitatea actului de schimb sunt neavenite, dispozițiile hotărârii
sus-menționate intrând în puterea lucrului judecat.
Aceeași concluzie este reținută și
prin decizia recurată, care a reținut valabilitatea actului de schimb în raport
de hotărârea irevocabilă de care s-a făcut vorbire și nu se poate vorbi de o
motivare contradictorie în acest sens, care să atragă eventual incidența
prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanța de apel a reținut în mod
corect că imobilul în litigiu este exceptat de la principiul restituirii în
natură, fiind vorba de un teren pe care intimatul-pârât a construit, cu
respectarea prevederilor legale aplicabile, depozit de carburanți, garaj,
împrejmuiri, neputându-se încadra în categoriile de imobile menționate în anexa
nr. 2 lit. a) la care face referire art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a
fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
Față de toate considerentele expuse,
urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate
cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de D.D.G.M. și D.D.I.I. împotriva deciziei nr. 440/A din 27 octombrie
2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2006.