ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1153/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

16 august 2005, reclamantul V.A.N. a chemat în judecată Ministerul

Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și Serviciul

Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Hunedoara,

solicitând anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a

pașaportului pe o perioadă de 5 ani, începând cu 21 ianuarie 2005.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că măsura a fost dispusă de pârâtă, deși în sentința penală nr. 184/2004

a Judecătoriei Deva, prin care s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea

infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei unui stat străin, nu s-a făcut

referire la suspendarea dreptului de folosire a pașaportului, după cum și data

de 21 ianuarie 2005 a fost dispusă eronat.

Prin sentința civilă nr. 232 din 23

septembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut legalitatea măsurii dispuse de pârâtă, potrivit art. 5 din O.U.G.

nr. 112/2001, în condițiile în care reclamantul a fost condamnat pentru

intrarea într-un stat străin, prin trecerea frauduloasă a frontierei.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul V.A.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a reiterat

motivele expuse în acțiunea introductivă, în sensul că organul administrativ nu

putea dispune o asemenea măsură, nefiind prevăzută în dispozitivul hotărârii

penale.

Oricum, durata măsurii a fost greșit

calculată și comunicată după 11 luni la rămânerea definitivă a sentinței de

condamnare.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, măsura aplicată de pârâtă a

fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 112/2001,

aprobată prin Legea nr. 252/2002, potrivit cărora cetățeanul român condamnat

pentru intrarea sau ieșirea dintr-un stat străin, prin trecere frauduloasă a

frontierei, i se refuză eliberarea pașaportului sau, după caz, i se suspendă

dreptul de folosire a actului pe o perioadă de 5 ani.

Așadar, este lipsit de relevanță

faptul că în dispozitivul sentinței penale nu se face referire la acest text de

lege, autoritatea publică administrativă luând cunoștință de condamnare, având

obligația de a aplica restricția potrivit dreptului de folosire a pașaportului.

Referitor la data începerii

perioadei de suspendare, aceasta a fost corect stabilită, față de momentul

rămânerii definitive a sentinței, după epuizarea căilor ordinare de atac.

În raport cu cele expuse mai sus,

Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul V.A.N., împotriva sentinței civile nr. 232 din 23 septembrie 2005, a Curții de Apel Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 aprilie 2006.