ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1153/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 16 august 2005, reclamantul V.A.N. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Hunedoara, solicitând anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 5 ani, începând cu 21 ianuarie 2005. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că măsura a fost dispusă de pârâtă, deși în sentința penală nr. 184/2004 a Judecătoriei Deva, prin care s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei unui stat străin, nu s-a făcut referire la suspendarea dreptului de folosire a pașaportului, după cum și data de 21 ianuarie 2005 a fost dispusă eronat.

Prin sentința civilă nr. 232 din 23 septembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut legalitatea măsurii dispuse de pârâtă, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 112/2001, în condițiile în care reclamantul a fost condamnat pentru intrarea într-un stat străin, prin trecerea frauduloasă a frontierei. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul V.A.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a reiterat motivele expuse în acțiunea introductivă, în sensul că organul administrativ nu putea dispune o asemenea măsură, nefiind prevăzută în dispozitivul hotărârii penale.

Oricum, durata măsurii a fost greșit calculată și comunicată după 11 luni la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, măsura aplicată de pârâtă a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 112/2001, aprobată prin Legea nr. 252/2002, potrivit cărora cetățeanul român condamnat pentru intrarea sau ieșirea dintr-un stat străin, prin trecere frauduloasă a frontierei, i se refuză eliberarea pașaportului sau, după caz, i se suspendă dreptul de folosire a actului pe o perioadă de 5 ani.

Așadar, este lipsit de relevanță faptul că în dispozitivul sentinței penale nu se face referire la acest text de lege, autoritatea publică administrativă luând cunoștință de condamnare, având obligația de a aplica restricția potrivit dreptului de folosire a pașaportului. Referitor la data începerii perioadei de suspendare, aceasta a fost corect stabilită, față de momentul rămânerii definitive a sentinței, după epuizarea căilor ordinare de atac. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul V.A.N., împotriva sentinței civile nr. 232 din 23 septembrie 2005, a Curții de Apel Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2006.