ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2518/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin declinare

de la Tribunalul Cluj, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 7908 din 24 iulie

2003 și în consecință, obligarea acesteia, la acordarea drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamantul

a depus, în copie, mai multe înscrisuri.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii, ca tardivă, arătând că acțiunea a fost

promovată după mai bine de 2 ani de zile de la comunicare.

Prin sentința civilă nr. 63 din 30

ianuarie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca tardiv formulată.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a promovat acțiunea, cu

încălcarea termenului imperativ impus de legiuitor.

Împotriva hotărârii instanței de

fond a declarat recurs, reclamantul C.G.e, considerând-o nelegală și

netemeinică, arătând că în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea, ca

tardiv formulată, deoarece obiectul acțiunii sale era cu totul și cu totul

altul decât cel reținut.

A mai arătat că a solicitat punerea

în aplicare a hotărârii nr. 7908 din 19 februarie 2003, și nu anularea

hotărârii nr. 7908 din 24 iulie 2003, cerând, totodată, să se constate refuzul

nejustificat al pârâtei de a-și duce la îndeplinire această obligație.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din examinarea prevederilor art. 7 alin.

(1) și (3) ale O.G. nr. 105/1999, rezultă că stabilirea și plata drepturilor

prevăzute de această ordonanță se fac de Casa Județeană de Pensii, printr-o

hotărâre nemotivată.

Analizând dispozițiile art. 7 alin.

(4) din aceeași ordonanță, se reține că împotriva hotărârii comisiei de specialitate

la nivelul caselor județene de pensii, persoana interesată poate face

contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Ori, în cauză, după cum rezultă din

copia borderoului depus de către pârâtă, hotărârea contestată i-a fost

comunicată reclamantului, la data de 22 august 2003, iar acțiunea a fost

promovată după mai bine de doi ani de zile de la comunicare, deci cu mult peste

termenul expres și limitativ prevăzut de legiuitor.

Astfel fiind, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că instanța de fond în mod corect a respins

acțiunea, ca tardiv formulată, iar hotărârea pronunțată se află la adăpostul

oricărei critici.

În consecință, față de cele arătate

și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.G.

împotriva sentinței civile nr. 63 din 30 ianuarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 iunie 2006.