ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 868/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 octombrie 2005, a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. 6497/2005, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantei SC P. SRL Sibiu, pentru suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1297 din 11 martie 2005, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovezi din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei încheieri a formulat în termen recursul de față, reclamanta, cererea fiind legal timbrată.

În motivare se arată: că dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 nu impun ca solicitantul să justifice urgența luării măsurii de suspendare, dar cu toate acestea recurenta a dovedit o asemenea condiție, întrucât majoritatea bunurilor sale au fost sechestrate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, la 29 septembrie 2005; - că Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu nu este prejudiciată de luarea acestei măsuri, întrucât bunurile rămân sechestrate, neputând fi înstrăinate; - că soluționarea contestației formulate de recurentă pentru debitul principal, este suspendată, astfel încât nu este corect ca executarea silită să continue pe această perioadă; - că vânzarea la licitație a bunurilor recurentei ar duce la faliment; - că suma constatată ca fiind datorată, de peste 3 miliarde lei, s-a calculat în lipsa unor facturi în contabilitate, prin estimare, metodă care nu poate fi folosită în această procedură.

Recursul nu se fondează. La 26 septembrie 2005, reclamanta a formulat acțiune în contencios administrativ, cerând anularea deciziei nr. 115/2005, a Ministerului Finanțelor Publice și a deciziei de impunere nr. 1297/2005, a Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu. În cadrul acțiunii, ea a solicitat și suspendarea executării deciziei de impunere, pe temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În motivarea foarte sumară a cererii se arată că plata sumei stabilite prin decizia de impunere (peste 5 miliarde lei) nu s-ar putea face decât prin vânzarea unor bunuri din patrimoniul societății, ceea ce ar avea ca efect falimentul acesteia. Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată și prin cererea adresată instanței pentru anularea actului atacat, dar instanța poate să dispună această suspendare.

Este adevărat că, spre deosebire de art. 14 din lege, art. 15 nu condiționează admiterea cererii, de dovedirea unor împrejurări anume legate de drepturile ori interesele solicitantului. Singura trimitere pe care art. 15 o face la art. 14, se referă la aspecte procedurale: alin. (2) - soluționarea cererii de urgență, dar cu citarea părților; alin. (4) - caracterul executoriu de drept al încheierii de suspendare și termenul de exercitare a recursului. Din tăcerea legiuitorului cu privire la condițiile de admitere a cererii întemeiate pe art. 15 nu trebuie să se deducă, însă, că judecătorului îi este interzis să ia în considerare situații de fapt, de natura celor la care face trimitere art. 14 alin. (1). Dimpotrivă, instanța este suverană a decide asupra cererii în raport cu circumstanțe și condiții de fapt pe care le constată în cauză.

Așa fiind, soluția primei instanțe este în principiu temeinică, urmând a fi menținută, pentru considerentele de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P. SRL Sibiu împotriva încheierii din 21 octombrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2006.