ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1432/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 martie 2005, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta SC V.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, fixarea unui termen de urgență și judecarea în condițiile prevăzute de art. 21, raportat la art. 14 alin. (4), coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (privind contenciosul administrativ), a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 347 din 28 februarie 2005, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 686/2005.

În privința incidenței art. 21 din Legea nr. 554/2004, recurenta a precizat că „situația deosebită”, ca și condiție impusă de textul legal arătat, o constituie însăși împrejurarea în care s-a emis actul administrativ atacat și rolul pe care acest act îl are într-o cauză penală, determinând aplicarea de măsuri asiguratorii de indisponibilizări de bunuri și arestări de persoane. Astfel, contrar dispozițiilor art. 105 C. proc. fisc., în speță actul administrativ fiscal atacat a fost emis de autoritatea competentă în materie fiscală, la „comanda” organelor de urmărire penală.

Nefiind cunoscute considerentele avute în vedere de instanța de fond, în ce privește motivarea pe fond a recursului s-a arătat că respingerea cererii de suspendare a procesului din 14 februarie 2005, întocmit de Direcția Generală de Inspecție Fiscală, este o soluție de natură a aduce mari prejudicii și chiar a conduce intrarea în faliment a societății comerciale recurente, întrucât s-au stabilit în sarcina acesteia, obligații fiscale în sumă totală de 2.063.725.865.214 lei. Prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ poate fi răsturnată prin actul contrar al autorității emitente sau prin soluția instanței de judecată, așa încât s-a solicitat suspendarea actului administrativ mai sus amintit.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar, acte: dovada declarării recursului la Curtea de Apel București, copia actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut și copia Ordonanței de reținere din 12 ianuarie 2005, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Examinând cererea de față, în raport cu actele depuse în dovedirea ei și cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de acest act normativ privind „judecarea recursului în situații deosebite”.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „recurentul, în situații deosebite, cum ar fi împlinirea termenului până la care își poate valorifica dreptul pretins, va putea solicita președintelui instanței competente, să soluționeze recursul și stabilirea termenului de judecată a recursului, chiar înainte de primirea dosarului”. Legiuitorul nu definește sintagma „situații deosebite, exemplificând doar o astfel de situație și în aceste condiții, așa cum rezultă și din alin. (2) al aceluiași articol, revine instanței de recurs, atributul de a aprecia dacă cererea de principiu se încadrează în ipoteza prevăzută de alin. (1). Din modul de formulare și din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale analizate, rezultă cu evidență că sunt avute în vedere doar ipotezele de excepție și că nu poate deveni o regulă invocarea art. 21 din noua lege a contenciosului administrativ.

În cauză, recurenta nu a probat că se află într-o astfel de situație de excepție, iar susținerea sa în sensul că actul administrativ, a cărui suspendare nu a fost dispusă de instanța de fond, a fost emis la „comanda” organelor de urmărire penală, nu poate fi primită ca pertinentă, pentru incidența art. 21. Împotriva sentinței civile nr. 347 din 28 februarie 2005, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta are posibilitatea de a-și valorifica dreptul la recurs potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, astfel că respingerea cererii de față nu este de natură a obstrucționa partea, în exercitarea căii de atac. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât noua lege a contenciosului administrativ vine cu termene riguros determinate.

Astfel, potrivit art. 17 alin. (1), „cererile adresate instanței se judecă de urgență și cu precădere”, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, „hotărârile vor fi redactate și motivate de urgență”, iar termenul în care se poate declara recurs împotriva sentinței pronunțate în cazul suspendării actului administrativ, este de „5 zile de la pronunțare” [art. 14 alin. (4)]. Față de cele arătate, fondul recursului declarat nu va mai fi examinat în această etapă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de recurenta V.G. SRL București, pentru fixarea unui termen de urgență, în condițiile art. 21, privind judecarea recursului în situații deosebite, din Legea nr. 554/2004. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2005.