ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2383/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6444 din 29

octombrie 2003, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția lipsei

capacității procesuale de folosință a pârâților și a respins acțiunea formulată

de reclamanții A.T. și A.M., în contradictoriu cu pârâții C.P. și S.V.,

decedați.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că excepția invocată din oficiu de instanță este

întemeiată, deoarece conform art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, pe plan

procesual, capacitatea de folosință este capacitatea unei persoane de a avea

drepturi și obligații procesuale, iar conform art. 7 din decret, capacitatea de

folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.

Or, în cauză, s-a dovedit că pârâții erau decedați la data introducerii

acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 676 A din 5 aprilie 2004, a respins apelul

declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe, reținând, în esență, că

soluția respingerii acțiunii pentru lipsa capacității procesuale de folosință a

pârâților, pronunțată prin hotărârea apelată este legală, deoarece conform art.

41 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are

folosința drepturilor sale. Or, capacitatea de folosință a pârâților a încetat

prin moartea acestora, în anul 1984, iar excepția putea fi invocată de

instanță, din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 C.

proc. civ., susțin că prin hotărârile pronunțate în cauză le-a fost îngrădit

accesul la justiție.

Arătând în detaliu ce demersuri au

fost întreprinse pentru a obține relații cu privire la pârâți, recurenții

susțin că singura modalitate pentru a afla care sunt moștenitorii defuncților,

pentru a fi introduși în cauză în calitate de pârâți, este prin intermediul

instanțelor judecătorești. De aceea, în mod greșit le-a fost respinsă

solicitarea de a se cere relații de la Biroul de carte funciară de pe lângă

Judecătoria sectorului 2 București. Acest fapt a făcut imposibilă invocarea

prescripției achizitive cu privire la imobilul compus din suprafața de 300 mp

teren și construcția aflată pe teren.

Susțin recurenții, că au cumpărat

imobilul printr-un act sub semnătură privată și nu li se poate pretinde să se

intereseze periodic pentru a afla de un posibil deces al părților din contract

și pentru a identifica moștenitorii acestora.

De aceea, instanțele trebuiau să

facă aplicarea art. 21 alin. (1) din Constituție, care dispune: „Orice persoană

se poate adresa justiției pentru repararea drepturilor, a libertăților și a

intereselor sale legitime”.

Acest drept, în speță, este o

chestiune fictivă, iar instanțele au aplicat greșit și art. 44 alin. (1) din

Constituție.

Se mai susține, că hotărârile

cuprind o înșiruire a pretențiilor părților și dispozițiilor instanței și că

s-a încălcat următoarea regulă „norma juridică trebuie aplicată în sensul

aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice”. Regula este înscrisă

în art. 978 C. civ. pentru interpretarea convențiilor, dar pentru identitate de

rațiune este extinsă și la interpretarea normelor de drept civil, iar

instanțele au încălcat-o, pentru că refuzând să solicite informații de la unele

instituții și organe ale statului, reclamanții au fost puși în imposibilitate

de a se adresa instanțelor pentru constatarea dobândirii dreptului prin

uzucapiune și accesiune. În declarația de recurs sunt invocate și art. (1)

alin. (1) și (3) alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.

Recursul va fi respins, pentru

următoarele considerente.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece hotărârile pronunțate de

instanța de fond și cea de apel cuprind motivele pe care se sprijină, motive

care nu sunt nici contradictorii, nici străine de natura pricinii și sunt date

cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale privitoare la capacitatea

procesuală a părților.

Soluția respingerii acțiunii pentru

lipsa capacității de folosință a pârâților este legală, iar prin pronunțarea

acestei soluții nu a fost îngrădit accesul recurenților-reclamanți la justiție,

așa cum susțin aceștia.

Orice persoană se poate adresa

justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale

legitime, însă formularea acțiunii în contradictoriu cu persoane care au

aptitudinea de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual

constituie principala condiție pentru justificarea interesului legitim al

reclamantului de a sesiza instanța judecătorească.

În cauză, instanța de fond și cea de

apel nu au reținut că reclamanții-recurenți nu ar avea calea acțiunii în

justiție pentru apărarea dreptului pretins prin acțiune. S-a reținut, că

acțiunea fiind formulată în contradictoriu cu persoane care erau decedate la

data înregistrării cererii, pârâții nu au capacitate procesuală de folosință.

Soluția respingerii acțiunii pentru

lipsa capacității procesuale de folosință a pârâților este corectă, în raport

cu art. 41 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că poate fi parte în judecată

orice persoană care are folosința drepturilor civile și art. 7 din Decretul nr.

31/1954, potrivit căruia capacitatea de folosință se pierde odată cu moartea

persoanei.

Acțiunea fiind formulată la data de

30 iulie 2003, în contradictoriu cu două persoane a căror capacitate de

folosință încetase la decesul acestora, în anul 1984, nu exista pentru instanțe

obligația identificării moștenitorilor acestora și citării lor în proces.

Numai atunci când decesul survine

după data înregistrării acțiunii procesul este continuat prin introducerea în

cauză a moștenitorilor celui decedat, însă și în această situație partea

interesată trebuie să ia măsurile necesare pentru continuarea procesului, prin

introducerea în cauză a moștenitorilor părții decedate în cursul procesului.

Întrucât în prezenta cauză

persoanele chemate în proces erau decedate din anul 1984, nu puteau figura ca

părți, iar dispozițiile legale invocate de recurenți nu prevăd posibilitatea

valorificării unui drept pe calea acțiunii formulate în contradictoriu cu o

persoană decedată.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârâți va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții A.T.

și A.M. împotriva deciziei civile nr. 676 A din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2005.