ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 673/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea

contenciosului administrativ, reclamantul Z.N. a contestat hotărârea nr. 9644

din 30 iunie 2005, atât în ce privește perioada luată în calcul pentru

stabilirea indemnizației bănești cuvenite, respectiv perioada de strămutare,

cât și data de la care i se cuvine indemnizația.

Conform susținerii reclamantului,

perioada de strămutare este 1940 - 1945, fără a preciza exact data de la care a

început strămutarea, în acest sens fiind și declarația martorului R.P., iar

data de la care este îndrituit să primească indemnizația, este noiembrie 2000,

în susținerea cererii invocând O.U.G. nr. 242/2000 și O.U.G. nr. 553/2000.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 257/PI din

27 septembrie 2005, a admis în parte acțiunea reclamantului Z.N.

A anulat hotărârea nr. 9644 din 30

iunie 2005 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i

stabilească reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 23 februarie 1942 - 6 martie 1945,

începând cu data de 1 martie 2004.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că la emiterea hotărârii contestate s-a procedat greșit cu

privire la data de la care s-au acordat drepturile, în sensul că au fost

acordate începând cu data de 1 august 2004, în loc de 1 martie 2004, și cu

respectarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 189/2000.

În ceea ce privește data refugiului

s-a reținut că, având în vedere mențiunea din înscrisul emis de U.M. 02405

Pitești, din care rezultă că la data de 23 februarie 1942, reclamantul era

încorporat în Regimentul 11 Călărași, se reține că cel mai târziu refugiul

reclamantului se produsese în data respectivă, iar nu la data de 15 martie

1944.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o ca nelegală și

netemeinică, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, că

instanța de fond a făcut o interpretare eronată a probatoriului cauzei și a

legislației aplicabile.

Cu privire la data de la care este

îndreptățit să i se acorde drepturile reclamantului Z.N., a arătat că potrivit

dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 586/2002, pentru modificarea art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, cererile prevăzute la alin. (2) al art. 7, se puteau

depune până la data de 31 decembrie 2003, iar reclamantul a formulat cererea,

la data de 12 februarie 2004, însoțită doar de livretul militar, dată la care

nu mai exista temei legal de înregistrare a cererilor, Legea nr. 323/2004, prin

care s-a prelungit termenul de depunere al dosarului, fiind adoptată în luna

iulie 2004.

Cu privire la fondul litigiului, a

arătat că reclamantul a fost refugiat în perioada 15 martie 1944 - 6 martie

1945, pentru care s-a emis hotărârea nr. 9644 din 30 iunie 2005, iar nu și în

perioada 26 iunie 1940 - 22 iunie 1941, când s-a aflat în teritoriul cedat, așa

cum rezultă din adresa nr. C.T. 3286 din 10 ianuarie 2004 a Ministerului Apărării Naționale.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost aprobată și modificată de Legea nr. 189/2000,

beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care,

în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Casa Județeană de Pensii Timiș -

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a acordat drepturile reclamantului,

constatând calitatea de strămutat a acestuia, numai pentru perioada 15 martie

1944 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 august 2004.

Instanța de fond a admis în parte

acțiunea reclamantului, în ceea ce privește acordarea drepturilor prevăzute de

lege, constatând ca perioadă a refugiului, 23 februarie 1942 - 6 martie 1945,

numai în baza înscrisului emis de U.M. 02405 Pitești, care consemnează că la

data de 23 februarie 1942, reclamantul era încorporat în Regimentul 11

Călărași.

Verificând celelalte probatorii ale

dosarului, în sensul art. 6 din O.G. nr. 105/1999, respectiv adresa nr. C.T. 3286 a Ministerului Apărării Naționale - U.M. 02405 Pitești, rezultă că la data de 15 februarie 1941,

reclamantul a rămas în teritoriul cedat.

Ori după data de 22 iunie 1941, cele

două teritorii au fost reintegrate României, astfel că nu se mai poate vorbi de

refugiu cauzat din motive etnice, până în martie 1944, când, odată cu armata,

s-a retras din Basarabia și Nordul Bucovinei, și administrația română.

În ceea ce privește data acordării

drepturilor, se constată, de asemenea, că hotărârea Casei Județene de Pensii nr.

9644 din 30 iunie 2005, este legală și temeinică, având în vedere că Legea nr. 323/2004

a fost adoptată la 16 iulie 2004, iar drepturile au fost acordate începând cu

data de 1 august 2004.

Pentru aceste considerente, Curtea,

în temeiul art. 316 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată și în fond, va

respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 275/PI din 27

septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Modifică sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea reclamantului Z.N., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2006.