ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4769/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 iulie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie,

în dosar nr. 16865/3/2006, în temeiul art. 160

b

alin. (3), raportat

la art. 300

2

C. proc. pen., și art. 5 din C.E.A.D.O. s-a dispus

menținerea stării de arest a inculpatului C.C., trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În esență, instanța de apel a reținut că, sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată este închisoarea mai

mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică și este de natură să aducă atingere bunei desfășurări

a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

inculpatul C.C., criticând-o pentru greșita menținere a măsurii arestării

preventive, susținând că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la

luare măsuri arestării preventive și a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că instanța de apel a dispus legal și temeinic menținerea stării

de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale nu a

dispărut, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare

la pedeapsa de 6 ani închisoare, care chiar nedefinitivă, este de natură să

justifice continuarea privării de libertate a inculpatului cu atât mai mult cu

cât acesta este cunoscut cu antecedente penale.

În consecință, față de considerentele arătate,

urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.C. este nefondat și

urmează ca, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., să

fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.C. împotriva încheierii din 27 iulie 2006 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 120 lei, din care onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 60 lei se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 august 2006.