ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4769/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 27 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosar nr. 16865/3/2006, în temeiul art. 160 b alin. (3), raportat la art. 300 2 C. proc. pen., și art. 5 din C.E.A.D.O. s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului C.C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În esență, instanța de apel a reținut că, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică și este de natură să aducă atingere bunei desfășurări a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.C., criticând-o pentru greșita menținere a măsurii arestării preventive, susținând că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luare măsuri arestării preventive și a solicitat înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Recursul este nefondat. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale nu a dispărut, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare la pedeapsa de 6 ani închisoare, care chiar nedefinitivă, este de natură să justifice continuarea privării de libertate a inculpatului cu atât mai mult cu cât acesta este cunoscut cu antecedente penale. În consecință, față de considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.C. este nefondat și urmează ca, în baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii din 27 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 60 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 august 2006.