ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5297/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Prahova, secția civilă, la 22 ianuarie 2002, reclamanta RA A.P.P.S., sucursala

pentru Reprezentare și Protocol Sinaia a chemat în judecată pe pârâții

P.L.C.M., S.V.A., P.A., N.M.C.E., A.U.H.D., L.(A.)V. și N.L.J.A. pentru ca

instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților a

plata sumei de 500.000 dolari SUA calculați în lei la data plății.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a

arătat că suma solicitată reprezintă contravaloarea lucrărilor de investiții

efectuate de reclamantă la vila T. din Sinaia al cărui proprietari sunt

pârâții.

Imobilul în litigiu a fost naționalizat prin Decretul

nr. 92/1950, prin hotărâri judecătorești intervenite după apariția Legii nr.

112/1995 reclamanta fiind obligată să-l lase pârâților în deplină proprietate

și posesie. Lucrările de reparații și consolidare, de recompartimentare și de

ridicare a gradului de siguranță seismică s-au încheiat definitiv la 31 mai 1990.

Prin sentința civilă nr. 363 din 2 aprilie 2003,

Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins acțiunea ca efect al admiterii

excepției lipsei calității procesuale active și pasive.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că reclamanta ar fi executat

lucrările de investiții pretinse și că ar fi preluat imobilul de la fosta

Î.O.G. Sinaia și de la SC C. SA Furnica.

Cât privește calitatea procesuală pasivă, potrivit

art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 obligația de despăgubire pentru sporul

de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință preluate fără titlu

valabil, revine statului sau unității deținătoare. Imobilul în litigiu a fost

preluat de către stat fără un titlu valabil, fapt constatat la pronunțarea

deciziei civile nr. 2953/1999 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă și

irevocabilă prin hotărârea curții de apel.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 579 din 26 aprilie 2005 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a

arătat că în perioada anilor 1986-1990 administratorul imobilului, Î.E.O.

Sinaia, a început reconstrucția acestuia, schimbând destinația în hotel și

restaurant.

Prin acte normative adoptate ulterior anului 1989,

imobilul a intrat succesiv în patrimoniul R.A. R.T.P.D. & C., SC C.F. SA

și, respectiv, R.A. A.P.P.S.

Imobilul a fost predat pârâților la 10 mai 2000.

Reclamanta nu poate pretinde contravaloarea pretinselor

îmbunătățiri efectuate la un imobil pe care l-a scos abuziv din posesia

proprietarului și pe care l-a modificat substanțial, prin schimbarea

destinației fără acordul proprietarului, întrucât s-ar aduce atingere

principiului de drept potrivit căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă.

Un atare principiu a fost avut în vedere și de legiuitor care a prevăzut

expres, în art. 49 din Legea nr. 10/2001, faptul că chiriașii au dreptul la

despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință

prin îmbunătățirile necesare și utile, făcându-se distincție cu privire la

persoana obligată la despăgubire după cum imobilul a fost preluat cu titlu sau

fără titlu.

Nu a fost primită susținerea apelantei reclamante în

sensul că Legea nr. 10/2001 nu este incidentă în cauză, imobilul fiind

restituit anterior intrării în vigoare a acestei legi. A considera că art. 49

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică numai imobilelor restituite în baza

acestei legi, ar conduce la discriminări între persoane aflate în aceeași

situație, cu consecința încălcării principiului egalității în drepturi

reglementat de art. 16 din Constituție.

Hotărârea instanței de apel a fost recurată de către

apelanta reclamantă critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Reclamanta are calitatea de a solicita contravaloarea

investițiilor efectuate la imobilul proprietatea pârâților, aceasta fiind

succesoare în drepturi și obligații a persoanei juridice în patrimoniul căreia

se afla imobilul la data efectuării acestor investiții.

Investițiile au fost realizate de T.A.G.C. și au fost

finanțate de I.E.O. Sinaia, al cărei patrimoniu a fost preluat de RA D. &

C. în baza H.G. nr. 763/1990 în anexa 1 la poziția 5 figurează, ca trecând în

patrimoniul noii regii autonome, Î.T. Sinaia.

Prin H.G. nr. 1226/1990 s-a înființat SC C.F. SA,

care a preluat activul și pasivul RA D.&C. La poziția 3 din anexa la actul

normativ menționat figurează SC C.F. SA.

În temeiul art. 2 din H.G. nr. 639/1995, se aprobă

comasarea prin absorbție a SC C.F. SA Sinaia … cu RA A.P.P.S. de sub

autoritatea Secretariatului General al Guvernului.

În mod neîntemeiat instanțele au considerat că sunt

incidente în cauză prevederile art. 49 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Această

lege are incidență numai asupra imobilelor preluate abuziv și nerestituite până

la momentul intrării sale în vigoare. Or, hotelul T. a fost restituit în anii

1999, 2000. Potrivit principiului de drept privind neretroactivitatea legii,

instanța în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei. Un alt argument este acela că art. 49 alin. (3) se referă exclusiv la

drepturile chiriașilor, RA A.P.P.S. neavând niciodată această calitate.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că față de degradările

datorate umezelii și infiltrațiilor de apă, în anul 1986 s-a început

reconstrucția imobilului în litigiu, acestea fiind finalizate la 31 mai 1990,

moment la care vila se afla în proprietatea Statului Român în baza Decretului

nr. 92/1950. Întrucât pârâții au preluat acest imobil cu toate lucrările de

investiții efectuate de antecesoarea reclamantei, s-a produs o mărire a

patrimoniului lor pe seama patrimoniului RA A.P.P.S.

În dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc.

civ., recurenta a depus la dosar H.G. nr. 763 din 6 iulie 1990, H.G. nr. 1226

din 21 noiembrie 1990 și H.G. nr. 639 din 18 august 1995.

Prin întâmpinări, intimații S.V.A., P.A. și A.U.H.D.

au solicitat respingerea recursului, hotărârile instanțelor de fond fiind

legale.

Analizând hotărârea instanței de apel, în limitele

criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile

administrate în toate etapele procesuale, Curtea a apreciat că recursul nu este

întemeiat pentru următoarele considerente:

Prima instanță și-a întemeiat soluția, păstrată în

apel, pe admiterea a două excepții: lipsa de calitate procesuală activă și

lipsa de calitate procesuală pasivă.

Întrucât prin motivele de recurs s-au formulat

critici cu privire la modalitatea de soluționare a ambelor excepții, pornind de

la criteriul impus de art. 137 C. proc. civ., coroborat cu acela al

caracterului și efectelor pe care tind să le realizeze excepțiile invocate

concomitent, Curtea a analizat cu prioritate legalitatea soluției de admitere a

excepției privitoare la reclamantă.

Calitatea procesuală activă presupune existența unei

identități între reclamant și titularul dreptului dedus judecății.

Obiectul cererii cu care a fost învestită instanța la

22 ianuarie 2002 îl constituie contravaloarea lucrărilor de investiții

finanțate de I.E.O. Sinaia, și realizate de T.A.G.C., la imobilul ce a fost

preluat de stat din patrimoniul autorilor pârâților, în temeiul Decretului nr.

92/1950.

Acțiunea fiind promovată de RA A.P.P.S., reclamanta

trebuia să facă dovada că este continuatoarea personalității juridice a Î.E.O.

Sinaia, în patrimoniul căreia s-a aflat imobilul restituit pârâților.

Prin H.G. nr. 763 din 6 iulie 1990 a fost înființată

RA R.T.P.D.&C., care a preluat Î.T. Sinaia, așa cum rezultă din anexa nr. 1

poziția 5.

Faptul că ulterior, în temeiul H.G. nr. 1226/1990, SC

C.F. SA a preluat patrimoniul RA D.&C., iar în condițiile art. 2 din H.G.

nr. 639/1995 SC C.F. SA a fost absorbită de către RA A.P.P.S., nu conduce la

concluzia că Î.T. Sinaia este una și aceeași persoană juridică cu I.E.O.

Sinaia, care a finanțat lucrările de investiții.

Ca atare, instanțele de fond au considerat în mod

corect faptul că reclamanta nu are calitate procesuală în prezenta cauză,

astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

Păstrând soluția dată excepției lipsei calității

procesuale active, nu se mai impune cercetarea modului de rezolvare a

celeilalte excepții, și cu atât mai puțin, analiza aspectelor privitoare la

fondul raportului juridic.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1).

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii

irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

RA A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 579 din 26 aprilie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2006.