ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1151/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1151/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 17 mai 2005, reclamanta SC A.P.M. SRL Constanța a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând anularea procesului-verbal nr. 1327 din 12 mai 2004, recunoașterea dreptului de deducere a T.V.A., în sumă de 11.784.352.686 lei, aferent achizițiilor pentru obiectivul Complex de Investiții - Terminal de Containere - Zona Liberă Constanța Sud, rambursarea acestei sume și obligarea pârâților la plata de dobânzi calculate asupra T.V.A., până la rambursare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de ședință din 1 septembrie 2005, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâte, privind lipsa calității procesuale pasive, inadmisibilității acțiunii și tardivității acesteia și în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății, până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 1622/2003, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța. Împotriva încheierii au declarat recurs, pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța care au susținut, în esență, greșita respingere a excepțiilor invocate, precum și lipsa dovezii vreunei vătămări produse reclamantei de eventuala continuare a judecății.
Reținând recursul astfel formulat, urmează a se constata că, în ce privește soluția de respingere a excepțiilor, aceasta nu poate fi atacată cu recurs decât o dată cu fondul, motivat de dispozițiile art. 299 alin. (1) și art. 282 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care sunt supuse recursului, numai încheierile prin care s-a suspendat sau întrerupt cursul judecății. În ce privește măsura suspendării dispuse de Curtea de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., urmează a se reține ca fiind legală și temeinică, fiind evidentă legătura dintre litigiul ce face obiectul prezentei cauze și cel ce face obiectul dosarului nr. 1622/2003 al Curții de Apel Constanța. Văzând dispozițiile art. 312 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, împotriva încheierii din data de 1 septembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.