ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6289/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6289/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Curtea de Apel Brașov, Secția pentru
Minori și Familie, prin încheierea din 17 octombrie 2006, a menținut starea de
arest a inculpatului
P.C.,
deținut în Penitenciarul Codlea.
Instanța a reținut că, numitul,
trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și furt
calificat, fapte prevăzute și pedepsite de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și
c), cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și, respectiv, art. 208 și 209 alin.
(1) lit. d), f) și g), cu aplicarea art. 99 C. pen. și, chiar condamnat, pentru
aceste infracțiuni, la 3 ani închisoare, se află arestat preventiv și că măsura
arestării preventive, examinată din perspectiva dispozițiilor art. 160
b
C. proc. pen., și a probelor administrate până în prezent, în cauză, s-a luat
cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, raportate la starea de fapt cu
care a fost sesizată instanța, constatându-se legalitatea ei.
Probele administrate conduc la
presupunerea că faptele pot fi reținute în sarcina inculpatului. Se au în
vedere circumstanțele reale, natura faptelor, modalitatea în care au fost
săvârșite, împrejurările și urmările comiterii lor, precum și cele personale
ale inculpatului, faptul că acesta își petrece timpul în Gara Brașov, în
compania altor boschetari, că obișnuia să consume droguri de tipul solvenților
și aurolacului, iar traiul zilnic și-l asigura din banii câștigați din
cerșitorie sau furtișaguri. A frecventat doar o clasă, a abandonat școala, iar la
vârsta de 10 ani a fugit de acasă.
Din referatul de evaluare întocmit
de S.P.V.R.S. de pe lângă Tribunalul Brașov, rezultă că față de totalitatea
factorilor ce pot influența conduita generală a inculpatului, trecutul său comportamental
și cel proxim, prezintă un risc crescut de a comite o nouă infracțiune
patrimonială, folosind chiar și violența. Perspectivele de reintegrare în
societate sunt reduse, putând fi ameliorate numai dacă va fi supus unui riguros
program de reeducare care să vizeze destructurarea comportamentului sau
deviant.
Infracțiunile pentru care a fost
trimis în judecată și condamnat inculpatul prezintă un pericol social ridicat,
aduc atingere relațiilor sociale privind patrimoniul persoanei și integritatea
fizică a acesteia. A săvârșit faptele într-un loc public, pe timp de noapte,
asupra unor părți vătămate fie aflate în imposibilitate de a reacționa, fie de
a se apăra. Astfel de infracțiuni cu o rezonanță socială în conștiința cetățenilor
și sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Faptul că până în prezent a fost
pronunțată o hotărâre de condamnare, în cauză, nu afectează prezumția de
nevinovăție, limitarea libertății persoanei inculpatului, încadrându-se în
limitele legii.
Întrucât temeiurile de fapt și de
drept ale arestării preventive nu s-au modificat și nici nu au încetat, se va
dispune menținerea în continuare, a stării de arest, a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în
termen legal, a declarat recurs inculpatul, susținând că în mod greșit și
nelegal a fost menținută starea de arest, deoarece temeiurile ce au fost avute în
vedere la luarea măsurii, nu mai subzistă.
Inculpatul a susținut și că, în
dosar, n-ar fi probe certe care să-i dovedească vinovăția și că inculpatul ar
prezenta pericol concret, pentru ordinea publică, în cazul punerii în
libertate.
Recursul este nefondat.
Contrar susținerilor inculpatului,
în speță, nu sunt elemente de natură a arăta, că s-ar fi schimbat sau ar fi
încetat temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării, ci,
dimpotrivă, că aceste temeiuri se mențin. Însăși, hotărârea de condamnare, care,
implicit, stabilește, cel puțin, pentru moment, vinovăția inculpatului, reprezintă
prin ea însăși, un temei suficient, pentru menținerea măsurii, în discuție.
În raport cu cele arătate, Curtea va
trebui să privească, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și să-l
respingă, ca atare, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
menținând, astfel, hotărârea atacată.
Văzând și reglementarea plății
cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, onorariul avocatului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva
încheierii din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul
nr. 217/P/AP/MF/2006.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140
lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul
pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2006.