ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6135/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La data de 26 mai 2004 reclamantul

Primarul sectorului 4 București a chemat în judecată pe pârâții Municipiul

București prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în baza principiului îmbogățirii

fără just temei, să fie obligați la plata sumei de 28.964.470.513 lei cu titlu

de daune.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

învederat următoarea situație de fapt:

Prin Hotărârea nr. 240 din 24

octombrie 2002 Consiliul General al Municipiului București a dispus

reorganizarea instituției Administrația Străzilor și transmiterea activității

acesteia în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor nr .1-6 ale

municipiului București. Administrația Străzilor și-a încetat activitatea

începând cu data de 1 ianuarie 2003, iar activitatea ei a fost preluată de

Consiliile Locale ale Sectoarelor Municipiului București.

Prin Hotărârea Consiliului General

al Municipiului București nr. 25 din 28 ianuarie 2003 privind repartizarea pe

bugete componente a veniturilor și cheltuielilor bugetului local al

municipiului București pe anul 2003, a fost alocată bugetului Consiliului Local

al sectorului 4 suma de 290.000.000 mii lei pentru finanțarea activităților

descentralizate, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului

București nr. 239/2002 și art. 6 din Hotărârea aceluiași organ nr. 240/2002.

În perioada în care străzile se

aflau în administrarea Consiliilor Locale ale sectoarelor, ținând seama de

starea extrem de precară a carosabilului, reclamantul Primarul sectorului 4 a

organizat proceduri de achiziție publică în vederea reparării sistemelor

rutiere, proceduri finalizate la data de 14 aprilie 2003, când s-au încheiat

contractele de execuție de lucrări menționate și anexate acțiunii.

Prin Hotărârea Consiliului General

al Municipiului București nr. 81/2003 a fost abrogată Hotărârea nr. 240/2003,

astfel încât, începând cu data de 15 aprilie 2003, Administrația Străzilor a

funcționat în subordinea Consiliului General al Municipiului București. De

asemenea, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 102

din 10 aprilie 2003, a fost abrogat art. 3 din Hotărârea aceluiași organ nr.

25/2003 prin care se aloca bugetului Consiliului local Sector 4 suma de 290.000.000

mii lei pentru finanțarea activităților descentralizate conform art. 6 din

Hotărârea nr. 240/2002.

La solicitarea Consiliului General

al Municipiului București fondurile alocate reclamantului prin Hotărârea nr.

25/2003 în vederea reabilității străzilor au fost transmise Consiliului General

al Municipiului București prin Hotărârea Consiliului Local al sectorului 4 nr.

75 din 22 aprilie 2003 privind prima rectificare a bugetului local al

sectorului 4 pe anul 2003.

În vederea realizării contractelor

de reabilitare a străzilor încheiate de reclamantă cu SC R. SRL, SC T.R. SRL și

SC A.P.P.P. 4 SA, Consiliul Local al sectorului 4 a adoptat Hotărârea nr. 167

din 27 noiembrie 2003 prin care a aprobat alocarea sumei de 28.964.470.513 lei

din bugetul Consiliului Local al sectorului 4, în scopul achitării lucrărilor

de reparații care au făcut obiectul contractelor, plăți efectuate și

nerestituite de pârâți, astfel că bugetul acestora s-a mărit pe seama bugetului

reclamantului, care s-a diminuat în aceeași proporție.

Prin întâmpinarea din data de 10

septembrie 2004 pârâtul Municipiul București prin Primarul General a solicitat

respingerea acțiunii, formulându-și următoarele apărări: prin Hotărârea nr. 81

din 10 aprilie 2003 a Consiliului General al Municipiului București a fost

abrogată Hotărârea nr. 240/2002 a aceluiași consiliu, astfel încât începând cu

data de 15 aprilie 2003 serviciul Administrația Străzilor a funcționat în

subordinea Consiliului General al Municipiului București; ulterior acestei

Hotărâri adoptată la 10 aprilie 2003, la data de 14 aprilie 2003, reclamantul a

organizat proceduri de achiziție publică în vederea reparării sistemelor

rutiere, încheind mai multe contracte de execuție de lucrări și a susținut că

valoarea acestora s-ar ridica la suma de 28.964.470.513 lei; deoarece aceste

contracte s-au încheiat ulterior Hotărârii nr. 81/2003, prin care s-a abrogat

Hotărârea nr. 240/2002, rezultă că reclamantul a încheiat aceste contracte cu

rea-credință, la o dată ulterioară adoptării hotărârii prin care s-a decis

asupra reîntoarcerii serviciului Administrației Străzilor în subordinea

pârâtului; mai mult, pârâtul s-a apărat că Hotărârea nr .240/2002, prin care

s-a transmis sectoarelor 1-6 activitatea Serviciului Administrația Străzilor,

nu și-a produs efectele întrucât aceasta a fost atacată în justiție, la

instanța de contencios administrativ, Tribunalul București dispunând prin

încheierea din 20 decembrie 2002 suspendarea hotărârii până la soluționarea

acțiunii în anularea acesteia, iar sentința nr. 1356 din 21 martie 2003, dată

pe fond de această instanță, a fost atacată cu recurs de către pârât, astfel că

pe parcursul soluționării litigiului Hotărârea nr. 240/2002 nu a produs efecte.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 902 din 28

octombrie 2004, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut și motivat că prin încheierea din 20 decembrie 2002, pronunțată în

dosarul nr. 4023/2002, Tribunalul București, secția a VIII-a, a dispus

suspendarea Hotărârii nr. 240 din 24 octombrie 2002, până la soluționarea

acțiunii în anularea acesteia. Măsura suspendării s-a menținut până la data de

17 aprilie 2003 când s-a respins recursul promovat împotriva încheierii de

ședință anterior menționată.

Prin urmare, instanța de fond a

reținut că Hotărârea nr. 240 din 24 octombrie 2002 nu producea efecte la data

când reclamanta a organizat procedura de achiziție publică și a încheiat

contractele de execuție de lucrări, astfel că nu se poate reține existența unei

legături de cauzalitate între reducerea patrimoniului reclamantului și sporirea

patrimoniului pârâților, condiție esențială pentru incidența instituției

îmbogățirii fără justă cauză.

Soluția tribunalului a fost menținută

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 1204

din 23 iulie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs

reclamantul Primarul sectorului 4 București care a susținut că hotărârile au

fost pronunțate cu încălcarea legii, deoarece: Hotărârea nr. 81 din 10 aprilie

2003 a Consiliului General al Municipiului București prin care s-a abrogat

Hotărârea nr.240/2003, iar Serviciul Administrația Străzilor a fost preluat de

Consiliul General, a fost comunicată recurentului în data de 17 aprilie 2003;

Hotărârea aceluiași consiliu nr. 102 din 10 aprilie 2003 prin care se abroga

măsura alocării către bugetul reclamantului a sumei de 290.000.000 mii lei, a

fost comunicată recurentului în data de 18 aprilie 2003, potrivit adresei nr.

10783; în atari condiții, la data de 27 noiembrie 2003, Consiliul Local al

sectorului 4 a adoptat Hotărârea nr. 167 prin care s-a aprobat alocarea sumei

de 28.964.470.513 lei din bugetul local în scopul achitării lucrărilor de

reparații, astfel că pârâții sunt datori a-i restitui reclamantului această

sumă.

Recursul este fondat, în sensul

considerentelor care succed:

În justificarea demersului său judiciar,

reclamantul a afirmat că prin Hotărârea nr. 240 din 24 octombrie 2002 pârâtul

Consiliul General al Municipiului București a dispus reorganizarea serviciului

Administrația Străzilor și retransmisia activității acestuia, prin

descentralizare, consiliilor locale ale sectoarelor nr.1-6 ale municipiului

București. De asemenea, a mai susținut reclamantul că, printr-o altă Hotărâre

nr. 25 din 28 ianuarie 2003, pârâtul Consiliul General al Municipiului

București, a decis repartizarea pe bugete componente a veniturilor și

cheltuielilor bugetului local al municipiului București pentru finanțarea

activităților descentralizate, reclamantului fiindu-i alocată suma de

290.000.000 mii lei. În vederea executării acestor hotărâri, reclamantul

pretinde că a organizat proceduri de achiziție publică în vederea reparării

sistemelor rutiere, că a încheiat cu diferite societăți specializate contracte

de execuție de lucrări, pentru care a plătit din bugetul său suma de

28.964.470.513 lei, deși, prin hotărâri distincte, pârâții au revenit asupra

măsurilor inițiale, atât cu privire la subordonarea serviciului Administrația

Străzilor, cât și cu privire la sumele alocate pentru finanțarea activităților

descentralizate, în sensul preluării acestora tot de către pârâți.

Confruntați cu acțiunea

reclamantului, întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, pârâții

s-au apărat în sensul că reclamantul a dat dovadă de rea-credință deoarece a

organizat proceduri de achiziție publică în vederea reparării sistemelor

rutiere și a încheiat mai multe contracte de execuție de lucrări după ce

pârâții au adoptat hotărâri prin care s-a decis reîntoarcerea serviciului

Administrației Străzilor în subordinea pârâților și s-au preluat sumele date

inițial pentru finanțarea serviciilor descentralizate. Mai mult, pârâții s-au

apărat că Hotărârea nr. 240/2002 nici nu a produs efecte întrucât a fost

atacată în contencios administrativ, iar instanța a dispus suspendarea ei până

la soluționarea procesului.

Îmbogățirea fără justă cauză

reprezintă un fapt juridic licit considerat, de doctrină, în unanimitate, ca

izvor distinct de obligații și consacrat ca atare de jurisprudență. Îmbogățirea

fără justă cauză este faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este

mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe

un temei juridic. Din acest fapt se naște obligația pentru cel care își vede

mărit patrimoniul său de a restitui, în limita măririi, către cel care și-a

diminuat patrimoniul.

Pentru a fi intentată, cu succes,

acțiunea în restituire (

actio de in rem verso

), atât doctrina, cât și

jurisprudența, au

impus pe lângă alte condiții juridice și trei condiții

materiale: mărirea unui patrimoniu, micșorarea, ca o consecință, a altui

patrimoniu și existența unei legături între sporirea și diminuarea celor două

patrimonii, în sensul că ambele fenomene (sporirea și micșorarea) să fie

efectul unei cauze unice. Contrar celor reținute, de altfel, greșit de către

cele două instanțe, pentru intentarea acțiunii în restituire, nu se cere o

legătură cauzală între mărirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt, căci o

astfel de legătură poate fi concepută numai între o faptă și rezultatul ei, pe

când mărirea unui patrimoniu și micșorarea celuilalt au o cauză unică, un fapt

juridic sau un eveniment.

În speță, această cauză unică a

constituit-o cele două hotărâri ale Consiliului General al Municipiului

București prin care s-a dispus transmiterea activității Administrației

Străzilor către sectoare (inclusiv către sectorul 4) și prin care s-au repartizat,

pe bugete componente, veniturile și cheltuielile municipale, pentru finanțarea

activităților descentralizate, fiind fără relevanță că, ulterior, pârâții au

revenit asupra acestor măsuri, după cum este fără importanță pentru instituția

juridică analizată dată la care reclamantul a încheiat contractele pentru

execuția lucrărilor și dacă în raport de această dată, a fost de bună sau

rea-credință, ori că efectele hotărârii de descentralizare ale activităților de

reparații stradale au fost suspendate de justiție.

Important în proces era de a se

stabili, pe bază de probe, că reclamantul a executat, așa cum pretinde, acele

lucrări și că a plătit, din buget propriu, pe executanții lucrărilor, suferind

astfel o diminuare a patrimoniului său, deoarece atari lucrări erau cuprinse

înainte de descentralizarea activităților în planul de execuție al pârâților,

pe care ei trebuiau să-l pună în practică și neîndeplinindu-l ca urmare a

repartizării lucrărilor la sectoare, se pretinde că au dobândit un spor de patrimoniu

ca urmare a nerestituirii prețului lucrărilor către reclamant.

Întrucât și o hotărâre

judecătorească poate constitui temei pentru mărirea unui patrimoniu, tot astfel

și hotărârea unui organ al administrației de stat poate reprezenta o asemenea

cauză, dacă prin simpla ei emitere a creat totuși un dezechilibru patrimonial,

trebuind să se recunoască dreptul la acțiune al celui care, prin executarea

lucrărilor de reparații care până la

data hotărârii cădeau în sarcina pârâților, și-a micșorat

patrimoniul cu sumele pe care pârâții trebuiau să le suporte drept cost al

acestor lucrări.

Față de cele ce preced, se va admite

recursul reclamantului, se vor casa hotărârile date în cauză urmând ca în

rejudecare, pe bază de dovezi, inclusiv printr-o expertiză de specialitate, să

se stabilească ce lucrări rutiere a executat reclamantul în temeiul Hotărârii

nr. 240 din 24 octombrie 2002, dacă aceste lucrări erau prevăzute și necesare,

ce sume a cheltuit pentru plata lor și din ce buget au fost suportate, pentru a

se putea stabili, pe bază de probe certe, dacă reclamantul a suferit o

micșorare a patrimoniului său, corelativ cu sporirea patrimoniului pârâților și

în ce proporție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul Primarul sectorului 4 București împotriva deciziei nr. 1204 din 23

iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia precum și sentința

nr. 902 din 28 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și

trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 iunie 2006.