ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2546/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7727 din 22 noiembrie 2000, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC G.C. SA București, împotriva pârâtei Administrația Străzilor București și a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 2.006.756.682 lei, reprezentând rata inflației, plus cheltuieli de judecată în sumă de 81.631.981 lei. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, între părți, au existat raporturi contractuale, reclamanta, în calitate de antreprenor general, executând pentru pârâtă, în calitate de beneficiar, lucrări de reparații, care nu au fost achitate integral.

Pe parcursul soluționării litigiului, suma pretinsă cu titlu de rest de plată a fost achitată de către pârâtă, situație față de care reclamanta, astfel cum și-a precizat acțiunea, a renunțat la acest capăt de cerere. În ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, a reținut că pretențiile pârâtei sunt întemeiate și le-a admis în consecință, cu obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată aferente. Prin decizia civilă nr. 819 din 25 mai 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Consiliul General al Municipiului București, Administrația Străzilor, împotriva sentinței mai sus menționate, obligând-o pe apelantă să-i plătească intimatei-reclamante suma de 8.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

În considerentele acestei decizii, curtea de apel a respins apărarea că, în cele trei contracte, pârâta s-a obligat să execute lucrările de reparații cu materialele sale și pe riscul său și că, deci, părțile au avut interesul să amâne executarea obligației prin stipularea unui termen suspensiv, cu motivarea că, pentru a reprezenta acordul de voință al părților, această clauză finală, scrisă de mână, ar fi trebuit să fie semnată și să-i se aplice sigiliul de către ambele părți, spre a i se recunoaște valabilitatea, elemente care, însă, nu se regăsesc. A fost respinsă și susținerea că decontarea lucrărilor urma să se facă în funcție de sumele alocate de Primăria Capitalei, reclamanta neavând interes să stipuleze o asemenea clauză, care ar fi condus la prescripția dreptului său la acțiune, nefăcând dovada că plățile parțiale au fost făcute astfel.

Pe de altă parte, s-a reținut că apelanta pârâtă a fost somată să-și achite obligațiile de plată a lucrărilor efectuate, deși, pentru acordarea daunelor, nu era necesară o asemenea somație. Împotriva deciziei curții de apel, a declarat recurs pârâtul Consiliul General al Municipiului București, Administrația Străzilor, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii instanței de apel și a celei pronunțate de tribunal și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta SC G.C. SA București, așa cum a fost precizată ea la termenul din 12 noiembrie 2000. Recurenta susține, astfel că, respectiva clauză a fost inserată în contract înainte de semnarea și parafarea lui și, deci, este însușită de ambele părți contractante, iar dacă ar reprezenta o inițiativă unilaterală a sa, nu se poate explica prezența ei în exemplarul de contract al intimatei.

Mai arată că greșit s-a reținut că acceptarea unei asemenea clauze de către reclamantă, ar duce, implicit, la stingerea obligației de plată a pârâtei, în situația primirii fondurilor alocate după scurgerea termenului de prescripție, deoarece termenul de prescripție curge de la data scadenței, or, în speță, plățile urmau a se face după primirea fondurilor necesare și, deci, nu se putea invoca prescripția dreptului la acțiune decât în raport cu această dată, convenită de părți. Referitor la calculul daunelor, se susține că acesta se face, în principiu, de la momentul notificării și nu de la cel al eliberării facturilor și, de asemenea, că se impunea a fi făcut în raport cu finanțarea primită de la Administrația Națională a Drumurilor, prin intermediul Primăriei Municipiului București, sens în care dispunerea unei expertize, în virtutea rolului activ al instanței, ar fi contribuit la cuantificarea corectă a daunelor.

Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: În mod corect, curtea de apel a apreciat că, în speță, clauza finală, scrisă de mână, potrivit căreia „decontarea lucrărilor se va face în funcție de finanțarea primită de la Primăria Capitalei”, nu se poate considera ca fiind o clauză ce exprimă acordul de voință, valabil exprimat al părților, atâta timp cât, în lipsa semnării și parafării exprese, o astfel de clauză, importantă în economia textului, diferă de tot restul contractului, consemnat prin tipărire – neexistând certitudinea însușirii ei, de către ambele părți, în momentul încheierii contractului. Astfel fiind, implicit, susținerile recurentei referitoare la calculul prescripției în funcție de data primirii fondurilor, prevăzute în clauza supusă discuției, rămân fără obiect.

Pe de altă parte, în legătură cu acest aspect, din actele dosarului, nu rezultă că pârâta a efectuat plățile parțiale în raport cu sumele alocate de Primăria Municipiului București. În ce privește critica formulată asupra daunelor acordate, se constată că nu este întemeiată. Aceasta, deoarece, daunele solicitate, în cuantumul menționat prin precizarea de acțiune, au fost solicitate, în baza dispozițiilor art. 43 C. com., și au fost corect calculate, de la data la care datoria a devenit exigibilă, nefiind necesară punerea în întârziere, de vreme ce astfel de daune curg de drept, reprezentând rezultatul devalorizării monedei naționale ca urmare a creșterii ratei inflației. Ca atare, susținerea pârâtei, în sensul că instanța a fost lipsită de rol activ, prin nedispunerea efectuării unei expertize în scopul cuantificării daunelor, care, în speță, nu se justifică, nu poate fi primită.

În consecință, reținându-se că pârâta nu a formulat în recurs nici o critică întemeiată, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul său va fi respins, ca nefondat, și va fi menținută decizia pronunțată de curtea de apel, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București – Administrația Străzilor, împotriva deciziei nr. 819 din 25 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a VI- a comercială, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2003.