ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9153/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9153/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții P.P., ș.a., s-au adresat Primăriei municipiului Roman cu notificare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a suprafeței de 540,47 mp teren și despăgubiri pentru locuința demolată, imobile expropriate prin Decretul nr. 31/1976. Prin dispoziția nr. 135 din 11 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Roman s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 330 mp compusă din trei trupuri de teren de 150 mp, 160 mp și 20 mp, iar prin dispoziția nr. 136 din 11 februarie 2004 s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de 70 mp teren și construcție, în cuantum de 57.954.000 lei.
Reclamanții au formulat contestații împotriva dispozițiilor sus-menționate, susținând că în mod nelegal nu s-a restituit în natură tot terenul solicitat care este liber, iar pentru terenul nerestituit și pentru construcție s-au stabilit valori sub prețul pieței. Prin sentința civilă nr. 547 din 6 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Neamț s-a admis în parte contestația și în consecință, s-a modificat în parte dispoziția nr. 135/2004 în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 414 mp teren situat în municipiul Roman, evidențiat cu culoarea galben pe aliniamentul HABEFDGH completarea la raportul de expertiză efectuată de expertul A.C., completare care face parte integrantă din hotărâre.
S-a modificat în parte și dispoziția nr. 136/2004 în sensul că s-a înlăturat dispoziția privind acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 70 mp și s-a stabilit valoarea construcției expropriate la suma de 227.271.000 lei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin expertiza efectuată, s-a constatat că terenul nr. 414 mp poate fi restituit în natură într-un singur trup, față de faptul că o parte din teren este ocupat de garaje ce pot fi demontate, centrala termică de care se face vorbire este dezafectată, iar rețelele care o legau de alte construcții nu mai sunt utilizate.
Primarul municipiului Roman a declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, susținându-se următoarele: - suprafața de 70 mp nu poate fi restituită în natură, întrucât constituie domeniu public, fiind afectată de construcții și utilități publice; - sunt de acord cu restituirea în natură a terenului conform variantei 2B a raportului de expertiză, respectiv cele 3 trupuri de teren; - evaluarea despăgubirilor la suma acordată de instanță este exagerată; Prin decizia civilă nr. 241 din 30 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-a respins ca nefondat apelul. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, în raport de probele administrate, varianta propusă de apelant este lipsită de eficiență, cele trei trupuri de teren distincte neputând fi folosite în mod optim de către proprietari.
Centrala termică este în dezafectare, ba mai mult va fi propusă pentru vânzare cumpărare; restituirea într-un singur trup a terenului nu afectează rețeaua de apă sau cea electrică, iar garajele aflate pe o parte din teren pot fi demontate. Primarul municipiului Roman a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
și susținând, în esență, următoarele critici: - în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 70 mp, care este afectat de utilități publice, respectiv rețeaua de gaz care alimentează Școala nr. 11 și centrala termică, precum și rețeaua electrică care este funcțională și alimentează blocurile de locuințe și liceul din zonă; - cuantumul despăgubirilor este exagerat, expertul aplicând un coeficient de uzură prea mic; - în mod eronat instanța de apel s-a pronunțat asupra despăgubirilor bănești, deși în speță este vorba de o expropriere, situație în care despăgubirile se pot acorda sub forma titlurilor de valoare sau acțiuni și nu despăgubiri bănești. Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată anterior în cauză.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În cauză, atât la fond cât și în apel, s-au administrat probe din care reiese că terenul în litigiu nu este afectat, în prezent, de lucrări de utilitate publică, în sensul dispozițiilor Legii nr. 213/1998. Expertizele efectuate în cauză au identificat în teren situația exactă a imobilului și s-a constatat că centrala termică de care s-a făcut vorbire este dezafectată, iar rețelele care o legau de alte construcții nu mai sunt utilizate. Chiar dacă, cu privire la aceste aspecte, s-au depus acte contradictorii, f.17 – dosar fond și f. 9 recurs, expertizele efectuate în cauză, probe administrate nemijlocit în instanță și cenzurate ca urmare a obiecțiunilor formulate de părți, au lămurit situația așa-ziselor lucrări de utilitate publică.
De menționat că însăși Primăria municipiului Roman a emis în perioada martie-aprilie 2002 (f.164-174 dosar fond) autorizații de construire a unor garaje pe terenul în litigiu, pretins a fi afectat de lucrări de utilitate publică funcționale. Cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții a fost stabilit prin expertiză, în raport cu dovezile existente la dosar și criteriile legale de evaluare, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale normelor de aplicare unitară a legii. Contrar susținerilor recurentului, instanța de fond, și nu cea de apel, nu a dispus plata unor despăgubiri bănești, ci doar a stabilit valoarea construcției expropriate la suma de 227.271.000 lei, modalitatea efectivă de acordare a despăgubirilor urmând a avea loc ulterior, în conformitate cu procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Față de toate considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Roman împotriva deciziei civile nr. 241 din 30 martie 2005 a Curții de Apel Bacău, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.