ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2939/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 2 din 18 ianuarie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenta B.A. împotriva rezoluției din 23 mai 2006 dată în dosarul nr. 146/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Petenta a fost obligată să plătească 160 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția pronunțată în dosarul nr. 146/P/2005, la 23 mai 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a dispus neînceperea urmăririi penale privind-o pe intimata C.I., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.

Jiu pentru faptele prevăzute de art. 289 și 246 C. pen. Reclamanta B.A. a formulat plângere penală, susținând că în ordonanța nr. 1770/P/2000 din 17 februarie 2000 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, s-au făcut mențiuni nereale, fiind prejudiciată material și moral. S-a arătat că în anul 1999, petenta a chemat în judecată pe pârâții P.G. și P.V. pentru a se constata pe cale civilă, nulitatea contractelor de întreținere încheiate la 16 mai 1997 între mătușa sa V.E. și cei doi pârâți, contract transcris în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei Craiova la 20 mai 1997. Între altele a mai solicitat și să se constate dreptul său exclusiv la moștenirea rămasă de la defunctă, invocând calitatea sa de moștenitor testamentar.

Pe parcursul cauzei au fost audiați martori și în baza probelor administrate, prin decizia civilă nr. 3925/2000 a Tribunalului Gorj, s-a respins acțiunea promovată cu motivarea că defuncta a refuzat întreținerea și ca atare nu putea cere rezilierea contractului, neavând calitate procesuală activă. Datorită pierderii acestui litigiu civil, petenta a reclamat pe martorii S.I., B.M. și B.C., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., astfel că procurorul C.I., după administrarea probelor în dosarul nr. 1770/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților cu motivarea că, aceștia au relatat evenimentele așa cum le-au perceput, relatări care au fost în concordanță cu realitatea.

Soluția procurorului a fost contestată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, la Ministerul Justiției și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva acestei rezoluții din 23 mai 2005, a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care la rândul său prin rezoluția pronunțată în dosarul nr. 2571/II/2/2005 din 5 iulie 2005, a respins-o, ca neîntemeiată, cu motivarea că deși Poliția municipiului Tg. Jiu a propus trimiterea în judecată a celor trei învinuiți, soluția procurorului dispusă prin Ordonanța din 17 februarie 2003, este dispusă prin evaluarea probelor administrate cu interpretarea și aplicarea prevederilor legale în materie potrivit convingerilor sale.

Și împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta, solicitând desființarea acesteia și trimiterea în judecată a intimatei C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 și 246 C. pen. Este cert că după efectuarea primelor cercetări Poliția municipiului Tg. Jiu cu referatul nr. 651957/2002 din 6 ianuarie 2003, a propus trimiterea în judecată a celor trei învinuiți S.I., B.M. și B.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen. Prin Ordonanța din 17 februarie 2003, însă, procurorul C.I. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor trei învinuiți, reținând existența cazului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., cu motivarea că, cele trei declarații ale martorilor au fost confirmate parțial și de celelalte probatorii administrate, astfel că soluția a fost dată după evaluarea probatoriului în ansamblu și aplicarea prevederilor legale în materie. În acest sens se poate arăta că, acțiunea promovată pentru a se constata nulitatea contractului de întreținere, putea fi reformată în căile de atac, în final motivându-se de magistrații judecători că petenta nu avea calitate procesuală activă pentru ca în final că aibă vocație la moștenirea defunctei. Neexistând indicii de săvârșirea infracțiunilor reclamate, prevăzute de art. 289 și 246 C. pen., soluția dispusă a fost în concordanță cu probatoriul luat în ansamblu și fiind interpretată de procuror potrivit legii și convingerii sale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petenta B.A., criticând-o pentru netemeinicie, susținând că intimata, cu prilejul soluționării dosarului nr. 1770/P72000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu a încălcat legea, aducându-i prejudicii, motiv pentru care se impunea începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 256 C. pen. Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de petentă, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat. Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Sesizat prin unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală, sau pot conduce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea sau continuarea urmăririi penale, când urmărirea penală este de competența procurorului se dispune neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penale. Examinând cauza sub aceste aspecte și constatând că nu se relevă indicii ale săvârșirii unei infracțiuni, în mod corect, prima instanță, în raport de considerentele arătate, a dispus în sensul respingerii plângerii formulate în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen. și, implicit, în sensul menținerii soluției de neîncepere a urmăririi penale. Astfel, soluționând cauza repartizată și dispunând scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorilor S.I., B.M. și B.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, intimata, C.I. nu a făcut altceva decât să efectueze acte date în competența sa, atribuite prin lege și să pronunțe o soluție conformă cu probele administrate în cauză. În concluzie, nu se poate reține în sarcina intimatei vreun abuz care să fi vătămat interesele recurentei B.A. În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta B.A.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara B.A. împotriva sentinței penale nr. 2 din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 60 RON, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 mai 2006.