ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2939/2006

Deliberând asupra recursului penal

de față, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 2 din 18

ianuarie 2006, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins, în temeiul art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenta

B.A. împotriva rezoluției din 23 mai 2006 dată în dosarul nr. 146/P/2005 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Petenta a fost obligată să plătească

160 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția pronunțată în dosarul

nr. 146/P/2005, la 23 mai 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a

dispus neînceperea urmăririi penale privind-o pe intimata C.I., procuror la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu pentru faptele prevăzute de art. 289

și 246 C. pen.

Reclamanta B.A. a formulat plângere

penală, susținând că în ordonanța nr. 1770/P/2000 din 17 februarie 2000 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, s-au făcut mențiuni nereale, fiind

prejudiciată material și moral. S-a arătat că în anul 1999, petenta a chemat în

judecată pe pârâții P.G. și P.V. pentru a se constata pe cale civilă, nulitatea

contractelor de întreținere încheiate la 16 mai 1997 între mătușa sa V.E. și

cei doi pârâți, contract transcris în registrul de transcripțiuni al Judecătoriei

Craiova la 20 mai 1997.

Între altele a mai solicitat și să

se constate dreptul său exclusiv la moștenirea rămasă de la defunctă, invocând

calitatea sa de moștenitor testamentar. Pe parcursul cauzei au fost audiați

martori și în baza probelor administrate, prin decizia civilă nr. 3925/2000 a

Tribunalului Gorj, s-a respins acțiunea promovată cu motivarea că defuncta a

refuzat întreținerea și ca atare nu putea cere rezilierea contractului, neavând

calitate procesuală activă.

Datorită pierderii acestui litigiu

civil, petenta a reclamat pe martorii S.I., B.M. și B.C., pentru săvârșirea infracțiunii

de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., astfel că procurorul C.I.,

după administrarea probelor în dosarul nr. 1770/P/2000 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Tg. Jiu a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților

cu motivarea că, aceștia au relatat evenimentele așa cum le-au perceput,

relatări care au fost în concordanță cu realitatea.

Soluția procurorului a fost

contestată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, la Ministerul Justiției și la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei rezoluții din 23

mai 2005, a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,

care la rândul său prin rezoluția pronunțată în dosarul nr. 2571/II/2/2005 din

5 iulie 2005, a respins-o, ca neîntemeiată, cu motivarea că deși Poliția municipiului

Tg. Jiu a propus trimiterea în judecată a celor trei învinuiți, soluția

procurorului dispusă prin Ordonanța din 17 februarie 2003, este dispusă prin evaluarea

probelor administrate cu interpretarea și aplicarea prevederilor legale în

materie potrivit convingerilor sale.

Și împotriva acestei rezoluții a

formulat plângere petenta, solicitând desființarea acesteia și trimiterea în

judecată a intimatei C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289

și 246 C. pen.

Este cert că după efectuarea

primelor cercetări Poliția municipiului Tg. Jiu cu referatul nr. 651957/2002

din 6 ianuarie 2003, a propus trimiterea în judecată a celor trei învinuiți S.I.,

B.M. și B.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen.

Prin Ordonanța din 17 februarie

2003, însă, procurorul C.I. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu a

dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor trei învinuiți, reținând

existența cazului prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu

motivarea că, cele trei declarații ale martorilor au fost confirmate parțial și

de celelalte probatorii administrate, astfel că soluția a fost dată după evaluarea

probatoriului în ansamblu și aplicarea prevederilor legale în materie.

În acest sens se poate arăta că,

acțiunea promovată pentru a se constata nulitatea contractului de întreținere,

putea fi reformată în căile de atac, în final motivându-se de magistrații

judecători că petenta nu avea calitate procesuală activă pentru ca în final că

aibă vocație la moștenirea defunctei.

Neexistând indicii de săvârșirea infracțiunilor

reclamate, prevăzute de art. 289 și 246 C. pen., soluția dispusă a fost în

concordanță cu probatoriul luat în ansamblu și fiind interpretată de procuror

potrivit legii și convingerii sale.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a formulat recurs petenta B.A., criticând-o pentru netemeinicie,

susținând că intimata, cu prilejul soluționării dosarului nr. 1770/P72000 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu a încălcat legea, aducându-i

prejudicii, motiv pentru care se impunea începerea urmăririi penale sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 256 C.

pen.

Examinând hotărârea atacată sub

aspectele invocate de petentă, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.

Potrivit art. 200 C. proc. pen.,

urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună

trimiterea în judecată.

Sesizat prin unul din modurile

reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte

premergătoare și de urmărire penală, sau pot conduce la constatarea existenței unora

dintre cazurile reglementate de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în

mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În raport de această împrejurare,

nejustificându-se începerea sau continuarea urmăririi penale, când urmărirea

penală este de competența procurorului se dispune neînceperea urmăririi penale

sau scoaterea de sub urmărire penale.

Examinând cauza sub aceste aspecte

și constatând că nu se relevă indicii ale săvârșirii unei infracțiuni, în mod

corect, prima instanță, în raport de considerentele arătate, a dispus în sensul

respingerii plângerii formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

și, implicit, în sensul menținerii soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Astfel, soluționând cauza

repartizată și dispunând scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorilor S.I.,

B.M. și B.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă,

intimata, C.I. nu a făcut altceva decât să efectueze acte date în competența

sa, atribuite prin lege și să pronunțe o soluție conformă cu probele

administrate în cauză.

În concluzie, nu se poate reține în

sarcina intimatei vreun abuz care să fi vătămat interesele recurentei B.A.

În consecință, în raport de

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenta B.A.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara B.A. împotriva sentinței penale nr. 2 din 18 ianuarie

2006 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurenta petiționară la

plata sumei de 60 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

mai 2006.