Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2003
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3743/2007

HOTĂRÂRE
12.12.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3743/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1238 din 12 decembrie 2003, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții I.Ș.V., I.M.V. și R.G., în contradictoriu cu Primăria comunei Bălțești. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, deși reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori ai fostului proprietar, precum și a faptului că imobilul în litigiu a aparținut autorului lor, a constatat că cererea nu este întemeiată în sensul că imobilul nu poate să fie restituit în natură reclamanților, deoarece imobilul constituie sediul Primăriei Bălțești.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă prin decizia civilă nr. 332 din 9 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții I.Ș.V., S.G., R.G., L.D., K.D.M., prin procurator S.G., împotriva sentinței civile nr. 1238 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Bălțești, R.E. prin procurator B.V. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, imobilul a cărui restituire se solicită în natură a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 83/1949 iar în prezent este ocupat de o instituție publică, respectiv Primăria Bălțești, constituind sediul acesteia. Imobilul a fost inclus în domeniul public al comunei Bălțești, acte f. 118 – 124 dosar fond.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs I.Ș.V., L.D., K.D.M. prin procurator S.G. și R.G., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304, pct. 7, 9 C. proc. civ., deoarece: - Instanța de apel în mod greșit a reținut că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, Decretul nr. 83/1949, fără să analizeze valabilitatea pretinsului titlu, respectiv aplicabilitatea acestuia la situația imobilului în litigiu. - Imobilul a fost preluat fără titlu valabil, deci în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Sentința civilă nr. 1238 a Tribunalului Prahova a fost pronunțată la data de 12 decembrie 2003 în contradictoriu și cu I.M.V.

decedată la data de 1 noiembrie 2003. Capacitatea procesuală de exercițiu este capacitatea unei persoane, care are folosința dreptului, de a angaja și conduce personal procesul, îndeplinind obligațiile și realizând drepturile procesuale, pentru a valorifica în justiție dreptul litigios. Cu alte cuvinte, ea este capacitatea de a sta în judecată. Persoana fizică dobândește capacitatea de exercițiu deplină la vârsta de 18 ani. Acesta încetează o dată cu încetarea capacității de folosință, prin moarte. Nerespectarea reglementărilor referitoare la capacitatea de exercițiu a persoanei fizice atrage nulitatea actului juridic încheiat. În speță, sentința civilă nr. 1238 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova a fost pronunțată în contradictoriu și cu I.M.V., reclamanta în cauză care deja era decedată la data de 1 noiembrie 2003. Deci, la data pronunțării sentinței menționate, reclamanta nu mai avea capacitate de exercițiu, acesta a încetat prin deces.

Prin urmare, pronunțarea sentinței menționată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la capacitatea de exercițiu a reclamantei I.M.V. atrage nulitatea sentinței respective. Așadar, față de cele reținute, se va admite recursul declarat, se va casa decizia atacată ( nr. 332 din 9 martie 2005) a Curții de Apel Ploiești și sentința nr. 1238 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova, se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții I.Ș.V., L.D., K.D.M. și R.G. împotriva deciziei nr. 332 din 9 martie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia atacată și sentința nr. 1238 din 12 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova, secția civilă și trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2007 .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1693/2008
Deliberând asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 207 din 3 martie 2004, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Pra
ÎCCJ 2005-11-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9239/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 294 din 17 iulie 2003, Primarul comunei Băltești, județul Prahova, a respins cererea formulată de I.A.S. privind restituirea în natură
ÎCCJ 2009-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5214/2009
tură moștenitorului fostului proprietar. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii M.O.C., M.I.F., M.V., M.R.I., invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., criticile de nelegalitate vizând următ
ÎCCJ 2007-10-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7036/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 1052/2006, contestatorii C.E.G., C.C., A.C.L., G.L. și P.C. au formulat contestație împotriva dis
ÎCCJ 2007-04-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3036/2007
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 decembrie 2004, și ulterior precizată, numiții P.A., A.S. și B.I.G. au sol
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă