Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2557/2007

HOTĂRÂRE
22.03.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2557/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 33 din 6 ianuarie 2006 reclamanta SC P.P. Galați, în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Galați și Primarul municipiului Galați, a contestat soluția de respingere a cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 5284,19 mp și a solicitat retrocedarea diferenței de 11.430 mp teren aferent construcțiilor existente. Prin sentința civilă nr. 189 din 15 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței pronunțată în cauză, însă prin decizia civilă nr. 237/A din 29 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați apelul a fost respins ca tardiv.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod greșit s-a respins apelul ca tardiv formulat, deoarece acesta a fost declarat în termen. Astfel, se arată în motivarea recursului, sentința a fost comunicată recurentei pârâte la data de 22 martie 2006, iar apelul a fost declarat la data de 5 aprilie 2006, între aceste date fiind 14 zile, în sensul dispozițiilor art. 101 C. proc. civ. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., termenele se înțeleg pe zile libere. Sentința pronunțată de instanța de fond a fost comunicată reclamantei la data de 22 martie 2006 (f.2, dosar fond), iar apelul declarat de aceasta împotriva sentinței a fost înregistrat la data de 5 aprilie 2006 (f.2, dosar apel), deci în termenul de 15 zile prevăzut de lege, astfel că soluția adoptată în apel este nelegală. În cauză își găsesc incidența și prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care s-a adoptat soluția respectivă, fiind de fapt nemotivată în acest sens.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa decizia recurată și a trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galați, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., și cu observarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

DECIDE: Admite recursul declarat de SC P.P. SA Galați împotriva deciziei nr. 237/A din 29 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 martie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3409/2008
i. Prin decizia civilă nr. 235/A din 29 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați a fost admis apelul declarat de reclamantă și cererea de intervenție accesorie și s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a dispus ca Primăria muni
ÎCCJ 2010-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3213/2010
ții verzi, locuri de joacă etc. Din schița ce însoțește raportul de expertiză rezultă că terenul este liber. În consecință, nu există nici un impediment la restituirea în natură a imobilului revendicat de reclamantă, în limita suprafeței de
ÎCCJ 2006-03-03
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2377/2006
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, la 27 iunie 2003, reclamantul Z.C. a chemat în judecată Primăria m
ÎCCJ 2010-09-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4855/2010
cele două imobile, iar notificarea depusă în anul 2007 prin care se solicită restituirea imobilului din Galați, este în afara termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea 10/2001 și, pe cale de consecință, aceasta a fost corect soluți
ÎCCJ 2005-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4121/2005
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 154 din 03 aprilie 2003, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis acțiunea civilă introdusă de reclamantele R.A. și Ș.G. împotri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă