ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3268/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3268/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 84 din 23
februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă, în dosarul nr. 1407/1998,
s-a admis acțiunea reclamantei SC A.E.S.M. SRL împotriva pârâtei SC C. SA
Zalău.
Pârâta a fost obligată să
plătească reclamantei echivalentul în lei a sumei de 14.025 mărci germane la
cursul valutar al B.N.R. la data plății, precum și la penalități de întârziere
de 0,18 % pe zi, începând cu data de 12 octombrie 1996 până la data de 10
noiembrie 1996 și de 1 % pe zi de întârziere începând cu data de 11 noiembrie
1996 până la efectuarea plății.
S-a admis cererea de chemare
în garanție a pârâtei SC C. SA Zalău și s-a dispus obligarea chematului în
garanție C.H. să plătească reclamantei, penalitățile de întârziere de 0,18 % pe
zi, începând cu 12 octombrie 1996, până la 10 noiembrie 1996 și de 1 % pe zi de
întârziere, începând cu 11 noiembrie 1996 până la 30 iunie 1998.
Prin aceeași sentință s-a
respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanție formulată de C.H. împotriva
numiților N.C., B.L. și M.V.
S-a luat act de renunțarea
la judecată față de chemații în garanție R.D., M.I. și S.I.
S-a menținut sechestrul
asigurător aplicat prin încheierea din 26 iulie 2000 a Tribunalului Sălaj.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța a reținut că C.H. în calitate de administrator al societății pârâte a
încheiat cu reclamanta un contract prin care, pârâta se obliga să livreze 15
to. suc de mere concentrat, iar în caz contrar să suporte penalități de
întârziere de 0,18 % pe zi pentru primele 30 zile de întârziere și de 1 % pe zi
până la îndeplinirea obligației.
Contractul nu a fost adus la
cunoștința comisiei de administrație și nu a fost înregistrat în registrele de
evidență a operațiunilor comerciale, fiind ținut închis, în seif, numai de chematul
în garanție.
S-a reținut că, în
realitate, contractul nu s-a derulat, urmărindu-se de fapt ca societatea pârâtă
să fie ajutată financiar, primind și folosind suma de 30.000.000 lei de la
reclamantă, echivalentul sumei de 14.025 mărci germane.
De asemenea, s-a reținut
culpa exclusivă a chematului în garanție și că pârâta nu a efectuat
contraprestații astfel că în baza art. 992 C. civ. și urm. trebuia să plătească
suma de 14.025 mărci germane la cursul valutar la data plății plus penalitățile
de întârziere prevăzute în contract.
Apelul declarat de pârâta SC
C. SA Zalău a fost admis în parte de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și
de contencios administrativ, prin decizia nr. 720 din 20 iunie 2001 pronunțată
în dosarul nr. 3422/2001.
Prin aceeași decizie
sentința a fost modificată în parte în sensul că s-a dispus obligarea
chematului în garanție la plata penalităților de întârziere de 0,18 % pe zi de
întârziere începând cu 12 octombrie 1996 și până la 10 noiembrie 1996 și în
continuare câte 1 % pe zi de întârziere, începând cu 11 noiembrie 1996 până la
30 iunie 1998.
S-au menținut restul
dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de apel a reținut că este incontestabil că, între cele două societăți
a existat un contract pentru livrarea unei cantități de suc de mere, în baza
căruia pârâta a încasat cu titlu de avans suma de 30.000.000 lei, care la data
plății echivala cu suma de 14.025 mărci germane.
Contractul nu a fost
desființat, iar apelanta a recunoscut obligația de restituire a avansului
astfel că instanța fondului a dispus, în mod legal obligarea pârâtei la
restituirea avansului.
Cu privire la penalități s-a
reținut că plata acestora este o obligație contractuală asumată prin art. 4 și
exprimă voința părților contractante, neexistând temei legal pentru a fi
înlăturată.
S-a constatat că apelul este
fondat numai sub aspectul obligării la plata penalităților atât a pârâtei cât
și a chematului în garanție.
Cum pârâta a fost obligată
la penalități, acestea trebuia recuperate de la chematul în garanție care a
semnat contractul deși știa că societatea se află în imposibilitate de a-și
îndeplini obligațiile contractuale în termenul de 7 zile stabilit prin
contract.
Împotriva deciziei a
declarat recurs pârâta SC C. SA Zalău care a invocat ca motive de recurs pe
cele prevăzute de art. 304 pct. 6,7,8 și 9 C. proc. civ., în argumentarea
cărora a arătat următoarele:
În mod greșit s-a reținut
de către instanță că, în cauză contractul încheiat la 1 octombrie 1996 este un
contract de livrare când, în realitate este vorba de un ajutor financiar
dovadă, fiind chiar mențiunea înscrisă în ordinul de plată nr. 562/3 octombrie
1996 că plata reprezintă „avans material”.
Se arată că această situație
a fost recunoscută chiar de către administratorii celor două societăți.
Fiind vorba de o rambursare
a unei sume de bani, recurenta consideră că nu ne aflăm în fața unui contract
de livrare produse, ci a unui ajutor financiar, situație în care s-ar datora
cel mult dobânda legală, la nivelul taxei de scont a B.N.R.
Nefiind vorba de un
contract de livrare, și de un ajutor financiar, instanțele trebuiau să aibă în
vedere că activitatea financiară este permisă doar agenților economici
specializați și autorizați expres și nu să consființească pe cale
judecătorească, o ilegalitate.
Instanța de apel a
acordat reactualizarea creanței, din oficiu, fără ca aceasta să fi fost
solicitată de reclamantă, pronunțând o decizie potrivnică legii.
Decizia nu cuprinde
motivele pentru care s-a menținut ca temeinică și legală sentința.
Recurenta consideră că
i-a fost încălcat dreptul la apărare atunci când, la primul termen din apel, i
s-a respins cererea de amânare.
Examinând decizia atacată,
Înalta Curte constată că recursul este fondat însă, nu pentru motivele invocate
de recurentă, ci pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Prin încheierea de ședință
din data de 4 martie 2003, avându-se în vedere că prin sentința nr. 121 din 5
februarie 2003 a Tribunalului Sălaj s-a dispus deschiderea procedurii
falimentului împotriva societății pârâte, instanța a suspendat judecarea
recursului în temeiul dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 64/1995.
La data de 24 octombrie
2005, reclamanta SC A.E.S.M. SRL a comunicat instanței că, în perioada 2001 –
2005 societatea pârâtă s-a aflat sub incidența Legii nr. 64/1995 și că toate
diferențele au fost rezolvate în cadrul procedurii de reorganizare.
De asemenea, chematul în
garanție C.H. a făcut cunoscut faptul că pârâta a parcurs procedura prevăzută
de Legea nr. 64/1995 aceasta fiind închisă prin achitarea tuturor datoriilor
cuprinse în tabelul creditorilor.
Acesta a mai arătat că, în
anul 2003 între cele două societăți s-a perfectat un protocol prin semnarea
căruia s-au eliminat toate pretențiile materiale pe care le-au avut una față de
cealaltă, depunându-de la dosar protocolul din 7 decembrie 2003.
Față de această situație,
Înalta Curte a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru soluționarea recursului.
Prin protocolul depus la
dosar și în care figurează ca părți cele două societăți s-a menționat în
preambul că, acesta a fost încheiat în scopul de a soluționa pe cale amiabilă
toate diferențele, astfel încât să fie stinse toate obligațiile aflate pe rol.
Se mai arată că semnarea protocolului elimină, prin acordul părților, toate
pretențiile materiale pe care SC A.E.S.M. SRL le are una față de cealaltă,
acestea obligându-se ca după semnarea lui să nu emită pretenții de orice fel.
La pct. 2 din protocol, se
menționează că obiectul acestuia constă, în stingerea tuturor obligațiilor pe
care SC C. SA le are față de SC A.E.S.M. SRL în sensul că reclamanta se obliga
„să renunțe definitiv și irevocabil la toate pretențiile materiale pe care le
are față de debitoarea SC C. SA, rezultate din contracte, documente contabile
sau orice înscris care a fost întocmit până la data semnării prezentului
contract, precum și la pretențiile rezultate din titluri executorii de orice
fel (inclusiv sentința nr. 84 din 23 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul
Sălaj și prezentată în cadrul dosarului nr. 1024/2001, pe rol la aceeași
instanță sau orice altă hotărâre (pct. 2.1.1.1 din protocol).
În continuare, la pct. 2.1.2
SC C. SA Zalău se obligă să achite către SC A.E.S.M. SRL suma de 450.000.000
lei, reprezentând restul pretențiilor, prin virament bancar până la 31
decembrie 2003.
Având în vedere această
situație, faptul că protocolul depus nu a fost contestat de părți, precum și
cele arătate în actul depus la dosar, în sensul că toate diferendele au fost
rezolvate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară, Înalta Curte va
admite recursul ca fondat în temeiul art. 312 C. proc. civ. și va modifica
decizia în sensul că va admite în tot apelul pârâtei împotriva sentinței nr. 84
din 23 februarie 2001 a Tribunalului Sălaj pe care o va schimba în parte.
Se va respinge acțiunea
reclamantei ca rămasă fără obiect și se va respinge cererea de chemare în
garanție a lui C.H. și se va ridica sechestrul asigurător instituit prin
încheierea din 26 iulie 2000 a Tribunalului Sălaj. De asemenea, se vor menține
dispozițiile sentinței cu privire la respingerea cererilor de chemare în
garanție a lui N.C., B.L. și M.V. și cu privire la cererea de renunțare față de
chemații în garanție R.D.N., M.I. și S.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
pârâta SC C. SA Zalău împotriva deciziei 720 din 20 iunie 2001 a Curții de Apel
Cluj secția comercială și de contencios administrativ, modifică decizia
recurată în sensul că admite în tot apelul declarat de pârâta SC C. SA Zalău
împotriva sentinței nr. 84 din 23 februarie 2001 a Tribunalului Sălaj pe care o
schimbă în parte în sensul că:
Respinge acțiunea ca rămasă
fără obiect.
Respinge cererea de chemare
în garanție a lui C.H.
Ridică sechestrul asigurător
instituit prin încheierea din 26 iulie 2000 a Tribunalului Sălaj.
Menține dispozițiile
sentinței cu privire la respingerea cererilor de chemare în garanție împotriva
lui N.C., B.L. și M.V. și cu privire la cererea de renunțare față de chemații
în garanție R.D.N., M.I. și S.I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 31 octombrie 2006.