ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2345/2007

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 103/

P din 23 martie 2006, Tribunalul Bihor, secția penală, în baza art. 257 C.

pen., cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, a

condamnat pe inculpatul K.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (pct. 1 din rechizitoriu), cu

aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe același

inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, prevăzute

de art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6 din Legea nr. 78/2000

(pct. 2 din rechizitoriu).

În baza art. 88 C. pen., a

dedus din durata pedepsei reținerea și arestarea preventivă de la 16 septembrie

2004 la 29 noiembrie 2004.

În baza art. 257 alin. (2) C.

pen., a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 130.000.000 lei

(13.000 RON), obligându-l pe inculpat la plata acestei sume către stat.

Tribunalul a respins cererea

de restituire a echivalentului în lei a sumei de 4000 dolari S.U.A., formulată

de N.G.

S-a dispus publicarea

hotărârii, după rămânerea definitivă, în ziarul local „Jurnalul B.”, în baza art.

30 din Legea nr. 78/2000.

Instanța a reținut, în

esență, că în perioada iulie-noiembrie 2001, inculpatul K.I. a pretins și a primit

de la N.G., administrator la SC A. SRL folosul necuvenit al construcției casei

sale în valoare de 4995 euro, în schimbul promisiunii de a interveni la

conducerea S.N.P. P. SA București, pentru atribuirea de lucrări firmei de

construcții menționate.

Prin aceeași sentință, tribunalul

a achitat pe inculpat pentru cele două fapte de trafic de influență săvârșite

în perioada decembrie 2001 - ianuarie 2002, constând în pretinderea și primirea

sumei de 4000 dolari americani de la același administrator în scopul de a

interveni pe lângă V.I., inspector general în cadrul S.N.P. P. SA București, în

vederea compensărilor contravalorii lucrărilor de construcții efectuate de SC A.

SRL cu produse petroliere.

Instanța de fond a

considerat că nu s-a dovedit de către acuzare că inculpatul ar fi săvârșit și

cele două fapte de trafic de influență deoarece nu există nici un alt mijloc de

probă (înafara ridicării de către denunțătorul N.G. a sumei de 60 milioane lei

din contul bancar) care să facă dovada vreunei înțelegeri între inculpat și

denunțător în sensul relatat de acesta, precum și a primirii efective a sumelor

de către inculpat.

Prin decizia penală nr. 190/

A din 28 noiembrie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea și de

apelantul inculpat K.I. împotriva Sentinței penale nr. 103/ P din 23 martie

2006 a Tribunalului Bihor.

Apelul declarat de parchet

viza greșita achitare a inculpatului pentru cele două fapte de trafic de

influență prevăzute la pct. 2 din rechizitoriu, iar apelul declarat de inculpat

vizanecompetența organelor de urmărire penală în raport cu calitatea

inculpatului, precum și greșita individualizare a pedepsei (atât sub aspectul

cuantumului cât și sub aspectul modalității de executare a pedepsei).

Instanța de apel a

considerat că soluția de achitare a inculpatului pentru faptele de trafic de

influență prevăzute la pct. 2 din rechizitoriu este corectă neexistând probe

care să confirme afirmațiile denunțătorului.

Referitor la apelul declarat

de inculpat, aceeași instanță a argumentat că organele de urmărire penală erau

competente să efectueze cercetarea penală indiferent de calitatea persoanei

care a comis fapta, întrucât în raport cu valoarea sumei ce face obiectul

infracțiunii (care, în speță este mai mare de 3000 euro, dar nu depășește

10.000 euro) Serviciul teritorial al P.N.A. era competent, potrivit art. 13 pct.

2 din O.U.G. nr. 43/2002 privind P.N.A.

Instanța de apel a apreciat

ca nefondat și motivul de apel formulat de inculpat referitor la greșita stabilire

a situației de fapt, reținând că probele existente în cauză fac dovada

vinovăției inculpatului pentru fapta de trafic de influență pentru comiterea

căreia a fost condamnat, întrucât inculpatul, în calitatea sa de administrator

al cantinei și al gospodăriei anexe a S.N.P. P. Suplac avea posibilitatea să

influențeze deciziile luate în cadrul societății.

Astfel, inculpatul a

procedat efectiv în această manieră propunând conducerii societății, inițial,

demararea lucrărilor la proiectul punctului de sacrificare animale și, apoi,

extinderea acestor lucrări. Referatul din 2 octombrie 2000 întocmit de inculpat

a determinat hotărâtor avizul favorabil al conducerii, lucrarea fiind

încredințată SC A. SRL, administrată de denunțător, fără o licitație

prealabilă. Inculpatul a obținut în cele din urmă prestația societății de

construcție în avantajul său, fapta intrând sub incidența art. 1 pct. 1 din

Legea nr. 78/2000.

Referitor la individualizarea

pedepsei (3 ani închisoare cu executare în regim de detenție), Curtea de apel a

reținut că pedeapsa corespunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C.

pen.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.,

Serviciul Teritorial Pitești și inculpatul K.I.

Parchetul a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. (când s-a comis o

eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite

de achitare).

Inculpatul a invocat

următoarele cazuri de casare:

9

alin.

(1) pct. 1 C. proc. pen., referitor la nerespectarea dispozițiilor privind

competența după materie sau după calitatea persoanei;

9

alin.

(1) pct. 2 din același cod (instanța nu a fost legal sesizată);

9

alin.

(1) pct. 17 C. proc. pen. (când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare

juridică), solicitându-se înlăturarea referirii la art. 1 lit. g) și art. 6 din

Legea nr. 78/2000;

9

alin.

(1) pct. 10 din același cod, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor de casare invocate de inculpat;

9

pct.

18 C. proc. pen. (instanțele au comis o gravă eroare de fapt care a avut drept

consecință pronunțarea unei greșite condamnări);

În final, s-a solicitat

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre

rejudecare la prima instanță, Tribunalul Argeș.

Examinând recursurile

declarate, Înalta Curte constată că ambele sunt nefondate, pentru

considerentele ce urmează:

Referitor la recursul

declarat de parchet:

Instanțele au reținut o

corectă situație de fapt, constatând că nu există probe din care să rezulte că

inculpatul ar fi săvârșit cele două fapte de trafic de influență prevăzute la pct.

2 din rechizitor, declarația dată de N.G. neputând fi coroborată cu nici o altă

probă din care să rezulte atât înțelegerea sa cu inculpatul, cât și primirea

efectivă a sumei totale de 4000 dolari S.U.A. americani.

Or, în absența acestor probe

este irelevantă ridicarea de către martor a unor sume de bani din contul

societății.

În mod legal, instanțele au

considerat că declarația inculpatului prin care nu sunt recunoscute aceste

fapte constituie probă, în sensul prevăzut de art. 69 C. proc. pen.

În consecință, recursul

declarat de parchet va fi respins ca nefondat.

Referitor la recursul

declarat de inculpat, Înalta Curte reține, de asemenea, netemeinicia motivelor

de casare sub toate aspectele invocate.

Astfel, Înalta Curte

constată că nu au incidență în cauză cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. pen., întrucât au fost respectate

dispozițiile art. 13 pct. 2 din O.U.G. nr. 43/2002, în vigoare la data

comiterii faptelor, Serviciile teritoriale ale P.N.A. fiind competente,

indiferent de calitatea persoanei, dar în raport cu valoarea sumei ce formează

obiectul infracțiunii de corupție, să efectueze cercetarea penală și să

sesizeze legal instanța de judecată.

Pentru aceleași

considerente, respectiv natura infracțiunii și valoarea obiectului

infracțiunii, nu sunt incidente în cauză nici prevederile art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 C. proc. pen., fapta inculpatului fiind corect încadrată din punct

de vedere juridic în art. 257 C. pen., cu referire la art. 1 lit. g) și art. 6

din Legea nr. 78/2000.

Astfel, inculpatul a pretins

și primit folosul necuvenit al construcției casei sale în valoare de

130.000.000 lei de la N.G., administrator al SC A. SRL, în schimbul promisiunii

de a interveni la conducerea S.N.P. P., sucursala Suplac pentru atribuirea de

lucrări acestei firme de construcții, faptă ce constituie infracțiunea

menționată, pentru comiterea căreia a fost corect condamnat.

Înalta Curte constată că nu au

incidență în cauză nici prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C.

proc. pen., deoarece, pe de o parte, instanțele s-au pronunțat asupra tuturor

faptelor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare și asupra

tuturor probelor, iar pe de altă parte instanța de apel a răspuns la toate

motivele de casare invocate de apelantul inculpat.

În final, răspunzând

ultimului caz de casare invocat de recurentul inculpat, Înalta Curte constată

că nu s-a comis nici o eroare gravă de fapt întrucât condamnarea inculpatului a

fost corect reținută pe baza tuturor dovezilor administrate în cursul

procesului.

Împrejurarea că inculpatul

nu a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat nu demonstrează

că este nevinovat, deoarece declarația sa nu se coroborează cu nici o altă

probă, pentru ca ea să poată fi avută în vedere la stabilirea adevărului,

conform art. 69 C. proc. pen.

În consecință, recursul

inculpatului va fi, de asemenea, respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial Pitești și de recurentul inculpat K.I.

împotriva Deciziei penale nr. 190/ A din 28 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Pitești, secția penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 mai 2007.