ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 10/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 10/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 377/

PI din 13 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 4044/30/2007,

s-a dispus condamnarea

inculpatului B.A.,

la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 65 alin. (1) C.

pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor

prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă

de 4 ani după executarea

pedepsei principale.

În

baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute

la

art. 64 lit.

a) – c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen.,

a menținut starea de arest a inculpatului.

În

baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data

de

24 aprilie 2007

și a arestului de la data de 25 aprilie 2007 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen.,

raportat la art. 346 C. proc. pen., a luat act că denunțătorul B.I.C. nu s-a

constituit parte civilă.

În baza art. 6

1

alin.

(2) și (4) din Legea nr. 78/2000 a constatat că suma de

16.900 lei, constituind obiectul foloaselor materiale injuste primite de

inculpat, a fost

restituită denunțătorului B.I.C.

În baza art. 30 din Legea nr.

78/2000 a respins cererea Ministerului Public privind publicarea hotărârii

definitive de condamnare într-un ziar local.

În baza art. 191 alin. (1)

C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 5200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul B.A. și-a

desfășurat activitatea în cadrul instituției Prefectului județului Timiș, D.I.E.D.E.

și M.S.P.D., având funcția de expert-asistent, fiin

d totodată și membru în Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

În

această calitate, inculpatul avea ca atribuții primirea și

înregistrarea cererilor, acordarea de audiențe cetățenilor care se adresau

comisiei în legătură cu aplicarea Legii nr. 290/2003, întocmirea dosarelor,

redactarea proiectelor de hotărâri și convocarea Comisiei, căreia îi supunea

aprobării dosarele și proiectele de hotărâri. Pentru îndeplinirea atribuțiilor

sale, inculpatul ținea legătura și cu A.N.R.P.

După

apariția Legii nr. 290/2003, denunțătorul B.I.C. și tatăl său, B.A., au depus

cereri la C.J. Timiș pentru aplicarea Legii nr. 290

/2003 pentru obținerea de

compensații de la Statul Român având în vedere proprietățile imobiliare pe care

le-au deținut în Basarabia înainte de anul 1947, constând în 150 ha de teren și

case.

În perioada 2003 - 2005 denunțătorul

a fost de mai multe ori în audiență la comisie, ocazie cu care inculpatul, în

calitate de membru al comisiei, l-a îndrumat cu privire la documentația ce

trebuia depusă.

În cursul lunii decembre

2006, inculpatul i-a comunicat prin telefon denunțătorului că cererile sale au

fost

admise parțial prin două hotărâri,

invitându-l la sediul

Prefecturii pentru

ridicarea a

cestor hotărâri. La data de 21 decembrie 2006, denunțătorul

l-a căutat pe inculpat la biroul

său din

cadrul

prefecturii, moment în care inculpatul i-a comunicat că cele două hotărâri au

fost expediate la adresa de domiciliu. Denunțătorul a primit de la inculpat

copii xerox ale celor două hotărâri, din

care

rezulta că prin hotărârea nr. 152 din 24 octombrie 2006 i s-a aprobat acordarea

sumei de 168.501,34 lei, iar prin hotărârea nr. 155 din 24 octombrie 2006 i s-a

aprobat acordarea sumei de 661.97,40 lei.

Denunțătorul l-a întrebat pe

inculpat când își va primi banii, iar acesta i-a comunicat că plățile se fac de

A.N.R.P. pe baza unor liste întocmite de funcționarii din cadrul acestei

instituții și dacă dorește să primească cu prioritate aceste sume de

bani, va trebui să-i remită 10 % din valoarea

sumelor totale ce i-au fost aprobate ca și

compensații, lăsându-l pe

denunțător să înțeleagă că are influență asupra funcționarilor din cadrul A.N.R.P.

București.

După ce a trimis prin poștă

la A.N.R.P. București hotărârile emise de C.J. Timiș, pentru efectuarea

plăților, în cursul lunii ianuarie 2007, denunțătorul i-a comunicat

inculpatului că este de acord să plătească 10 %, în cazul în care plata i se va

face cu prioritate. Inculpatul a comunicat de îndată, telefonic, acordul

denunțătorului pentru oferirea cotei de 10 %, în prezența numitului B.

I.C. el lăsând să se înțeleagă că a discutat cu un

funcționar din cadrul A.N.R.P.

Ulterior, în cursul lunii

februarie 2007, inculpatul și denunțătorul au convenit ca denunțătorul

B.A. să-i comunice de îndată denunțătorului, prin

telefon, când se va aprobe

plata sumelor de bani și când se vor vira în

cont banii.

După acest moment,

denunțătorul s-a hotărât să sesizeze organele de urmărire penală, și, în acest

sens, a luat decizia de a înregistra pe un reportofon convorbirile pe care le

va efectua cu inculpatul.

Manifestând

neîncredere față de promisiunea inculpatului de a-i rezolva plata

sumelor de bani, cu

prioritate, la data de 19 martie 2007 denunțătorul a telefonat personal la A.N.R.P.

București, unde a discutat cu o funcționară din cadrul aceste instituții, care

i-a comunicat că cererea sa a fost înregistrată la data de 27 decembrie 200E

iar plățile vor fi efectuate în trimestrul II al anului 2007, întrucât sumele alocate

pentru trimestrul I s-au epuizat, solicitându-i să revină cu un telefon după

data d 15 aprilie 2007.

A doua

zi, inculpatul l-a căutat la telefon pe denunțător, și i-a cerut să vină de

urgență la biroul său, fără

a-i comunica motivul. Denunțătorul s-a deplasat la biroul inculpatului, unde

acesta i-a dat de înțeles că are cunoștință de telefonul său în București,

reproșându-i că nu are încredere în el.

La

data de 13 aprilie 2007 inculpatul l-a sunat pe denunțător, cerându-i să meargă

urgent la el la birou. Denunțătorul s-a deplasat la biroul inculpatului

de la prefectură

ocazie cu care numitul B.A. i-a adus la cunoștință că

vor intra în contul

personal o parte din sumele de bani la care era îndreptățit, dându-i de

înțeles că a

fost informat în acest sens de

funcționarii din cadrul A.N.R.P. București, de influența

cărora s-a

prevalat, iar pentru a primi întreaga sumă de bani depinde doar de el, în

funcție de comportamentul pe care îl va adopta

ulterior. Cu aceeași ocazie, inculpatul

a scris pe un bilețel cu creionul sumele pe care urma să le primească

denunțătorii

conform celor două

hotărâri, iar pe verso a indicat sumele pe care urma să le dea

denunțătorul

din primele două tranșe.

În

continuare, la data de 16 aprilie 2007, numitul B.I.C. a adresat un

denunț organelor de urmărire

penală prin care l-a reclamat pe inculpat pentru comportamentul său, în sprijinul

afirmațiilor sale depunând înregistrarea audio efectuată personal pe un

reportofon și bilețelul cu sumele de bani consemnate de inculpat. După acest

moment, pe baza autorizațiilor emise de Tribunalul Timiș,

organele de urmărire penală au procedat la interceptarea

și înregistrarea

convorbirilor telefonice

efectuate de inculpat, precum și la înregistrarea audio-video a

acestuia

în mediu ambiental.

La data de 22 aprilie 2007,

în jurul orei 14,00, inculpatul i-a telefonat denunțătorului, reproșându-i

acestuia că nu l-a sunat în data de 19 aprilie 2007, când i-au intrat banii în

cont. Inculpatul i-a cerut denunțătorului să se întâlnească în data de 24

aprilie 2007, după terminarea programului său de lucru, pentru a discuta despre

primirea sumelor de bani. Imediat după această discuție, în aceeași zi, inculpatul

l-a sunat pe denunțător din nou și i-a spus că tranșa a doua îi va intra în

cont peste 3 săptămâni.

La data de 23 aprilie 2007

denunțătorul a verificat contul său personal și a constatat că i-a fost virată

în cont suma de 67.400 lei.

La data de 23 aprilie 2007,

în jurul orei 15, inculpatul i-a telefonat din nou denunțătorului și i-a spus

să-l aștepte la ora 16, după terminarea programului său de lucru. Cei doi s-au

întâlnit în apropierea Prefecturii Timiș și s-au deplasat la un

restaurant situat în apropiere, respectiv

restaurantul L. Cei doi s-au așezat la o

masă, după care au început să

discute despre motivul pentru care s-au întâlnit, respectiv primirea primei

tranșe din sumele de bani și remiterea a 10 % din aceasta inculpatului.

Denunțătorul s-a arătat nedumerit că a primit doar 40 % din suma cea mai mică

înscrisă în prima hotărâre, dar inculpatul l-a asigurat că va primi și prima

tranșă din suma mai mare din a doua hotărâre peste 2 săptămâni.

Din înregistrarea

convorbirilor purtate rezultă că inculpatul i-a confirmat denunțătorului

cifrele pe care i Ie-a scris pe biletul pe care i l-a dat în 13 aprilie 2007.

Denunțătorul l-a întrebat pe inculpat despre modul în care trebuie să remită

suma de bani care i s-a cerut, iar B.A. i-a solicitat să depună banii într-un

plic, pe care l-a scos

din

propria sa geantă înmânându-l denunțătorului. Inculpatul i-a mai comunicat

denunțătorului că trebuie să introducă în plic o sumă care să reprezinte 10 %

din valoarea totală a hotărârilor. Inculpatul și-a manifestat dorința de a

merge chiar în ac el moment cu denunțătorul la C.E.C. pentru a-și primi banii,

dar B.I.C. sa eschivat spunând că nu are buletinul la el. În aceste condiții,

cei doi s-au despărțit stabilind să se întâlnească a doua zi.

La data de 24 aprilie 2007,

denunțătorul s-a deplasat la C.E.C., iar din contul personal a retras suma de

16.900 lei pentru a o înmâna inculpatului ca o primă tranșă din suma de 80.000

lei cerută de acesta, cei doi convenind ca diferența să fie remisă ulterior,

după primirea celei de a doua tranșe de la A.N.R.P. București. Denunțătorul s-a

prezentat la sediul D.N.A. Timișoara unde, într-un proces verbal, au fost

înregistrate seriile bancnotelor care compuneau suma de 16.900 lei ce urma a fi

remisă inculpatului. Apoi banii au fost introduși în plicul alb pe care

denunțătorul l-a primit cu o zi înainte de la inculpat.

Denunțătorul i-a telefonat

inculpatului și cei doi s-au înțeles să se întâlnească,

în jurul orei 16,15, în Piața Libertății din Timișoara, în fața D.A..

Inculpatul

s-a prezentat la întâlnire având asupra sa o geantă de

culoare neagră pe care o purta pe umăr, iar în mână avea două pungi din

material plastic, una de culoare galbenă, în care se aflau mai multe obiecte,

iar alta de culoare roșie, care era goală. În fața D.A. inculpatul i-a dat cele

două plase denunțătorului pentru a le ține, după care a intrat pe poarta

instituției sub pretext că are ceva de lăsat acolo.

La scurt timp inculpatul a

revenit și a luat cele două plase din mâna denunțătorului, afirmând că merge

spre casă. În momentul în care a realizat că denunțătorul nu a remis plicul cu

bani, inculpatul i-a comunicat acestuia că trebuia să lase plicul în plase

întrucât de aceea i-a lăsat cele două pungi. Cei doi au ajuns în fața librăriei

D., unde s-au oprit. Inculpatul i-a lăsat din nou denunțătorului plasele,

intrând în librărie. După ce și-a cumpărat o carte, inculpatul a ieșit in

librărie și a luat cele două pungi de la denunțător, care i-a transmis că nu

poate să scoată

banii în văzul lumii. În

continuare, cei doi s-au îndreptat spre Piața 700 din Timișoara. Ajunși în fața

grădinii de vară a restaurantului C., inculpatul și denunțătorul s-au așezat pe

o bancă, după care, denunțătorul a scos plicul cu bani și l-a introdus în punga

de culoare roșie pe care i-a dat-o inculpatul. Inculpatul B.A. a încercat să-l

liniștească pe denunțător, spunându-i că totul va fi bine și că va primi peste

trei săptămâni tranșa a doua.

După

acest moment, cei doi s-au despărțit în zona intersecției semaforizate din

Piața 700, după care, inculpatul s-a deplasat în direcția viaductului, însă a

fost oprit în fața SC M. SA de organele de urmărire penală. La solicitarea

acestora, inculpatul a golit conținutul celor două pungi pe care le avea asupra

sa, constatându-se că într-una din cele două plase, inculpatul avea plicul cu

bani, plic în care se găsea suma de 16.900 lei, compusă din bancnote ale căror

serii au fost înregistrate într-un proces-verbal de organele de urmărire

penală.

Împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de fond a declarat apel inculpatul B.A., solicitând

desființarea acesteia și în cadrul rejudecării a se dispune reducerea

cuantumului pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 172/

A din 24 septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr.

4044.3/30/2007, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de

inculpat.

În baza art. 379 pct. 1 lit.

a) a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de denunțătorul B.I.C.

împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 381 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest și dedusă în continuare prevenția de la

13 iulie 2007 la zi.

Împotriva ambelor hotărâri a

declarat recurs inculpatul B.A., criticându-le pentru aspecte de nelegalitate

și netemeinicie circumscrise cazurilor de recurs prevăzute de art. 385

9

pct. 2, 18 și 14 C. proc. pen.

În notele scrise și în susținerea

orală, recurentul-inculpat, prin apărătorul său, a solicitat în principal

restituirea cauzei la parchet conform dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc.

pen., în vederea refacerii actului de sesizare a instanței.

Sub acest aspect s-a invocat

înlăturarea dispozițiilor art. 91

1

și următoarele C. proc. pen., dar

și art. 6 C. proc. pen., întrucât urmărirea penală față de inculpat a fost

începută prin rezoluția din 24 aprilie 2007 ora 12,00 în timp ce autorizațiile

pentru interceptarea convorbirilor telefonice și ambientale au fost date, de

judecător, la 18 aprilie 2007.

Se susține astfel că,

obținerea autorizațiilor de interceptare în faza actelor premergătoare încalcă

prevederile art. 91

1

C. proc. pen., fiind necesar și obligatoriu a

fi dispusă începerea urmăririi penale împotriva persoanei ale cărei convorbiri

urmează a fi interceptate.

În subsidiar, s-a solicitat

a se constata că hotărârea de condamnare pronunțată față de inculpatul B.A.

este rezultatul unei grave erori de fapt ce trebuie îndreptată în control

judiciar prin pronunțarea unei soluții de achitare conform dispozițiilor art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în

cauză lipsind latura obiectivă ca element constitutiv ale infracțiunii.

În esență, recurentul

inculpat a arătat că nu a condiționat primirea sumelor de la denunțător de

îndeplinirea unui act ce ținea de atribuțiile de serviciu, deciziile fiind

luate în cadrul unei prevederi legale.

În fine, hotărârile au fost criticate

și în ceea ce privește pedeapsa aplicată, respectiv, modalitatea de executare a

acesteia.

S-a apreciat că pedeapsa

poate fi redusă, urmând a se dispune suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere în condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că

recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Analizând probatoriul dispus

și administrat în cauză se constată că faptele reținute în sarcina inculpatului

B.A., constând în aceea că a pretins de la denunțătorul B.I.C. suma de 82.900

lei, primind efectiv suma de 16.900 lei, în scopul de a interveni pe lângă

funcționarii din cadrul A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003,

pentru a-i determina să facă plata cu prioritate și în mod preferențial a

compensațiilor bănești cuvenite denunțătorului, au fost corect stabilite de

prima instanță.

Încadrarea juridică a faptei

în infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat

la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este legală, iar vinovăția inculpatului a fost stabilită

pe baza probelor administrate în cauză.

Cu privire la primul motiv

de recurs invocat de inculpat, în sensul restituirii cauzei la parchet, fiind

încălcate dispozițiile art. 91

1

C. proc. pen., autorizațiile de

interceptare au fost date la 18 aprilie 2007, iar urmărirea penală a fost

începută la 24 aprilie 2007, se constată că este nefondat.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 91

1

alin. (1) C. proc. pen., interceptarea și

înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice

mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a

judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează

urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii

temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care

urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea

se impune pentru stabilirea situației de fapt sau pentru că identificarea sau

localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori

cercetarea ar fi mult întârziată.

Alin. (2) al aceluiași

articol, enumeră infracțiunile pentru care se poate admite acest mijloc de

probă.

Din analiza dispozițiilor art.

91

1

C. proc. pen., rezultă că înregistrarea convorbirilor telefonice

este subordonată unor condiții strict determinate, și anume:

a) să existe date sau

indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni.

Deși legea nu definește noțiunea

de „date” prin aceasta se înțelege orice informații obținute prin orice

mijloace, cu excepția celor interzise de lege, de către organele de urmărire

penală privind pregătirea sau săvârșirea de fapte prevăzute de legea penală. Noțiunea

de „indicii temeinice” are semnificația prevăzută în art. 143 C. proc. pen.

Datele sau indiciile

temeinice pot privi fie pregătirea, fie săvârșirea unei infracțiuni, astfel

încât înregistrarea se poate efectua și înainte de săvârșirea oricărei

infracțiuni.

b) să privească o

infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

c) să fie utilă pentru

aflarea adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală

care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător a interceptărilor

convorbirilor telefonice.

d) să existe o autorizație

din partea judecătorului competent.

Potrivit dispozițiilor art. 91

3

alin. (1) C. proc. pen., convorbirile telefonice sunt redate integral într-un

proces-verbal ce constituie mijloc de probă.

Rezultă așadar, că

legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiționată de

începerea urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanție distinctă,

obligativitatea înștiințării persoanei interesate despre faptul înregistrării.

Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat

o asemenea măsură și caracterul secret al acesteia. Ulterior, însă, învinuitul,

inculpatul are dreptul de a lua cunoștință despre înregistrare, având totodată,

posibilitatea de a contesta conținutul înregistrărilor.

Prin urmare, împrejurarea că

în cauza de față autorizațiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice și

ambientale au fost date de judecătorul competent, la 18 aprilie 2007, iar

rezoluția de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului recurent a fost

dată la 24 aprilie 2007 nu poate să constituie un motiv de restituire a cauzei

la procuror, nefiind incidente niciunul din cazurile limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.

În același sens, Înalta

Curte constată că denunțul a fost făcut la data de 16 aprilie 2007, iar la 17

aprilie 2004, denunțătorul a fost audiat de procuror, rezultând astfel date și

indicii temeinice privind săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute în art.

91

1

alin. (2) C. proc. pen.

Cât privește valoarea

probantă a procesului-verbal ce se încheie cu ocazia înregistrărilor, se impune

a se observa că legea nu cuprinde nici o derogare de la principiul liberei

aprecieri a probelor, instanța de judecată analizând aceste probe în contextul

celorlalte probe administrate în faza de urmărire penală și în cursul

cercetării judecătorești.

În fine, Înalta Curte

apreciază că în cauză nu a fost încălcat nici dreptul la respectarea vieții

private a inculpatului B.A.

Potrivit dispozițiilor art. 8

din C.E.D.O. „orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și

a corespondenței sale”, iar amestecul unei autorități publice nu este admisă

decât în „măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă acesta

constituie o măsură care, într-o societate democratică este necesară

securității naționale, siguranței publice, bunăstării economice a țării,

apărării naționale și prevenirii faptelor penale, protecției sănătății sau a

moralei, ori protecției drepturilor și libertăților altuia.”

Constituția României

dispune, de asemenea, că „autoritățile publice respectă și ocrotesc viața

intimă, familială și privată” (art. 26), iar în art. 28 că „secretul

convorbirilor telefonice și a celorlalte mijloace legale de comunicare este

inviolabil”

În același timp însă. În art.

53 se prevede că, în mod excepțional, exercițiul acestor drepturi „poate fi

restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea

securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a

drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale.

Raportat la aceste

reglementări, dispozițiile art. 91

1

și următoarele C. proc. pen.,

satisfac în mare măsură, exigențele impuse de Convenție și de Constituție.

Legea internă stabilește

condițiile imperative de înregistrare a convorbirilor și de valorificare a acestora

pe planul probațiunii, fiind instituită totodată, o garanție procesuală,

constând în posibilitatea supunerii înregistrărilor unei expertizei tehnice.

Nici cel de-al doilea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

nu este întemeiată.

Instanțele au stabilit o

stare de fapt corectă, fundamentată pe probele administrate în cauză.

Rezultă că inculpatul și-a

desfășurat activitatea în cadrul instituției Prefectului județului Timiș, D.I.E.D.E.

și M.S.P.D., îndeplinind funcția de expert-asistent și membru în Comisia

județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2000. În această calitate, primea și

înregistra cererile, acorda audiențe persoanelor care se adresau comisiei,

întocmea dosare, redacta proiecte de hotărâri, ținând legătura și cu A.N.R.P.

În virtutea acestor

atribuții, inculpatul, după ce denunțătorul a fost de mai multe ori în audiență

la Comisia județeană Timiș pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, i-a comunicat

denunțătorului că cererile sale au fost admise parțial, invitându-l la sediul

prefecturii pentru ridicarea acestora.

Aducându-i-se la cunoștință

procedura ce trebuia urmată, plățile fiind făcute de A.N.R.P. pe baza listelor

întocmite de funcționarii instituției inculpatul i-a dat de înțeles

denunțătorului că poate urgenta plata în schimbul remiterii unui procent de 10 %

din valoarea sumelor.

La data de 13 aprilie 2007,

inculpatul l-a sunat pe denunțător, care s-a deplasat la biroul inculpatului,

acesta fiind cel care i-a scris pe un bilețel sumele ce trebuiau ridicate de la

A.N.R.P. București, iar pe verso au fost indicate sumele pe care urma să le

primească de la denunțător în două tranșe.

Urmare interceptării

convorbirilor telefonice, organele de urmărire penală au stabilit că în data de

22 aprilie 2007, inculpatul a luat legătura telefonic cu denunțătorul,

stabilind să se întâlnească în data de 24 aprilie 2007 pentru a discuta despre

primirea sumelor de bani.

Ulterior, în 24 aprilie 2007,

inculpatul și denunțătorul s-au întâlnit pentru remiterea primei tranșe de

16.900 lei, seriile acestor bancnote fiind însă înregistrate într-un

proces-verbal, urmare prezentării denunțătorului la parchet.

Banii au fost găsiți asupra

inculpatului, bancnotele având serii identice cu cele înregistrate în

procesul-verbal întocmit de organele de urmărire penală.

Coroborând astfel

declarațiile denunțătorului B.I.C. cu declarațiile inculpatului B.A., cu

procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, procesul-verbal

de consemnare a seriilor de identificare a bancnotelor prezentate de către

denunțător organelor de urmărire penală, declarațiile martorilor, celelalte

înscrisuri, se constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată prin

probe certe, din care rezultă fără dubiu, vinovăția inculpatului în raport de

infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

Nici critica privind

individualizarea judiciară a pedepsei nu este fondată.

Sub acest aspect, Înalta

Curte constată că instanțele au respectat criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., aplicând o pedeapsă de natură a satisface exigențele impuse de art. 52 C.

pen.

Potrivit textului de lege

invocat, pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului,

în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere,

pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea

concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta

penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea

săvârșirii altor fapte penale.

Înalta Curte apreciază că în

raport de gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea și

împrejurările concrete de comitere a acesteia, reducerea pedepsei și schimbarea

modalității de executare nu ar fi justificate, lipsind de conținut dispozițiile

art. 72 și 52 C. pen., creând o disproporție între scopul și rezultatul

acestora.

Elementele favorabile

inculpatului au fost valorificare de instanța de fond, prin coborârea pedepsei

sub minimul special prevăzut în norma de incriminare.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.A.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen.,

va deduce perioada reținerii și arestării preventive de la 24 aprilie 2007 la

zi.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva deciziei penale nr. 172/ A din

24 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 24 aprilie 2007 la

7 ianuarie 2008.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 ianuarie 2008.