Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3736/2006

HOTĂRÂRE
12.06.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3736/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 66/ A din 15 februarie 2006, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpații: - P.D. , la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99, 109 și 74 - 76 C. pen. - P.C. , la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99, 109, 74 - 76 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71art. 64 lit. a) și b) C. pen., și s-a dedus arestarea preventivă de la 22 noiembrie 2005. S-a constatat prejudiciul recuperat prin restituire.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în noaptea de 21 noiembrie 2005, împreună cu inculpatul major S.R.C., condamnat în cauză, au acostat pe stradă pe partea vătămată A.P., asupra căreia au exercitat violențe și au sustras un telefon mobil, suma de 2.150.000 lei și o cartelă. Urmare loviturilor aplicate, partea civilă a suferit leziuni ce au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 306/ E din 22 noiembrie 2005. Fapta a fost dovedită cu procesul verbal de cercetare, actul medico-legal, coroborat cu recunoașterea inculpaților și constituie infracțiunea de tâlhărie în forma sa calificată. Împotriva sentinței, inculpații P.D. și P.C.

au declarat apel, solicitând reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a acesteia ori aplicarea unei măsuri educative prevăzută de art. 104 C. pen. Prin decizia penală nr. 26 din 20 aprilie 2006, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondate, recursurile. Împotriva acestei decizii, inculpații au declarat recurs, invocând temeiul prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepselor aplicate. Recursul este nefondat. La stabilirea pedepselor aplicate, instanțele au avut în vedere dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., și au apreciat corect gradul de pericol social al faptei comise, cât și datele ce caracterizează persoana inculpaților.

Împrejurările concrete în care s-a comis fapta, noaptea, de mai multe persoane împreună, violența cu care au acționat în vederea sustragerii bunurilor aparținând părții civile, sunt de natură a concluziona că scopul preventiv educativ al pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea acesteia într-un loc de detenție. Cât privește cuantumul pedepsei instanțele au apreciat că în raport de datele ce îi caracterizează, elevi, provenind din familii organizate, sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 74art. 76 C. pen., privind circumstanțele atenuante, situație ce nu diminuează însă pericolul social concret al infracțiunii săvârșite. Întrucât nu se constată motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpaților vor fi respinse, ca nefondate, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se va deduce prevenția de la 22 noiembrie 2005 la 12 iunie 2006. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.D. și P.C. împotriva deciziei penale nr. 26 din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel Iași, secția pentru minori și familie. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 22 noiembrie 2005 la 12 iunie 2006. Obligă pe fiecare recurent inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3078/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 673 din 23 decembrie 2002, Tribunalul Constanța, secția penală, a condamnat pe inculpații: - S.S.V. - C.I. și - B.G. la câte 3 ani și
ÎCCJ 2003-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2573/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1138 din 3 decembrie 2002, Tribunalul București, a condamnat pe inculpații: - G.M. la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru do
ÎCCJ 2003-09-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3759/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1103 din 14 noiembrie 2002 a condamnat pe inculpații: - N.V. la pedeapsa de 3 ani închisoa
ÎCCJ 2006-07-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4268/2006
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 21 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 364/P/Ap/2006, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpatului S.A.,
ÎCCJ 2005-03-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1596/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1405 din 26 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului E.G.S. la o pedeapsă de 6 ani
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă