Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5183/2006

HOTĂRÂRE
26.05.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5183/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 726/A din 12 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta H.M.A. împotriva sentinței civile nr. 327/F din 11 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a anulat parțial dispoziția nr. 2541 din 3 septembrie 2004 emisă de Primarul municipiului Bistrița, s-a dispus restituirea în natură a terenului de 359 mp aferent nr.top. 688, 589, 690 din C.F. Bistrița situat în Bistrița, reprezentând parcare între blocul 10 și blocul 12 pe str. C.R.V. S-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 729 mp din același imobil.

S-a înlăturat dispoziția din sentința referitoare la modificarea art. 2 din dispoziție și dispoziția referitoare la cheltuieli de judecată. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, iar intimații au fost obligați în solidar la cheltuieli de judecată către reclamante. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că doar pe o parte din suprafața de 1088 mp s-au construit blocuri de locuințe, în timp ce suprafața de 359 mp amenajată ca parcare este liberă și neafectată de lucrări. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta H.M.A. și intimatul Primarul municipiului Bistrița. Recurenta-reclamantă arată că nu a solicitat și nu solicită suprafața de teren de 359 mp amenajată ca parcare, ci suprafața de 354 mp respectiv spațiu verde 100 mp, spațiu de joacă 194 mp și trotuar, 60 mp.

Cea de a II-a critică se referă la cuantumul despăgubirilor, pe care îl consideră prea mic. De asemenea solicită acordarea integrală a cheltuielilor de judecată. Recursul declarat de Primarul municipiului Bistrița vizează suprafața de 359 mp ce reprezintă parcare dintre 2 blocuri și care nu poate fi considerată teren liber. Recursurile se întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimatul Primarul municipiului Bistrița a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă. În cauză a fost formulată o cerere de intervenție în interesul recurentei-reclamante de către S.E.E. și M.V.S. Acestea arată că sunt surorile reclamantei și au interes în apărarea poziției acesteia.

Această cerere a fost încuviințată principiu în baza art. 52 alin. (1) C. proc. civ. prin încheierea din 23 martie 2006. Recursul declarat de reclamantă este nefondat. Suprafața de teren de 354 mp pe care o solicită recurenta nu poate fi restituită în natură, în condițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel acest teren este afectat de servituți legale și altei amenajări de utilitate publică, fiind spațiu verde, spațiu de joacă și trotuar. Cât privește cuantumul despăgubirilor, recurenta nu a formulat o asemenea critică în apel. Cheltuieli de judecată au fost acordate ținând seama de faptul că s-a admis în parte contestația. Pentru identitate de considerente va fi respinsă și cererea de intervenție în interesul recurentei, întrucât sprijină numai apărarea acesteia conform art. 49 alin. (3) C. proc.

civ. Recursul declarat de Primarul municipiului Bistrița este fondat. Așa cum a rezultat din cele expuse terenul în suprafață de 359 mp reprezintă parcare, nefiind teren liber pentru restituirea în natură, în înțelesul prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. De altfel nici reclamanta nu a solicitat restituirea în natură a acestei suprafețe de teren. În baza art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de Primarul municipiului Bistrița. Se va casa decizia recurată în parte și va fi schimbată sentința numai în ceea ce privește cheltuielile de judecată. Astfel se vor păstra dispozițiile sentinței și se vor menține dispozițiile deciziei privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ca urmare a admiterii în parte a contestației.

Recursul declarat de reclamantă și cererea de intervenție în interesul reclamantei vor fi respinse.

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Bistrița. Casează în parte decizia civilă nr. 726/A din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj. Schimbă sentința apelată numai cu privire la cheltuielile de judecată. Păstrează restul dispozițiilor sentinței și menține dispozițiile deciziei privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Respinge recursul declarat de reclamanta H.M.A. Respinge cererea de intervenție în interesul recurentei-reclamante formulată de S.E.E. și M.V.S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-01-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 504/2008
tăților. La data de 9 ianuarie 2006, reclamanții H.I.B. și H.N.V., în contradictoriu cu Municipiul Pitești prin primar, au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 3634 din 29 noiembrie 2005 emisă de primar, solicitând anularea parția
ÎCCJ 2007-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7737/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 766/F din 05 octombrie 2006, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a admis în parte plângerea introdusă de I.A. împotriva di
ÎCCJ 2006-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9154/2006
6.836 lei, cât s-a stabilit de Tribunalul Bacău. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, și obligat intimatul la 500 RON, cheltuieli de judecată către apelanta-contestatoare. Pentru a decide ca atare, instanța de apel a reținu
ÎCCJ 2005-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7164/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bistrița-Năsăud sub nr. 1057/2004 reclamantul F.L., prin mandatar, a solicitat anularea dispoziției nr. 689
ÎCCJ 2010-03-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1632/2010
., P.T.G. și pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca și Primarul Municipiului Cluj – Napoca. Recurenții – reclamanți au susținut următoarele critici de nelegalitate a deciziilor recurate: În privința suprafeței de teren ce poa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă