ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4091/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Urmare notificării formulate de B.E. în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, Primarul comunei Agigea, județul Constanța, a emis dispoziția nr. 163 din 12 septembrie 2003, prin care a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 2000 mp situat în satul Lazu, comuna Agigea, cu motivarea că terenul cerut face parte din proprietatea lui B.P., autorul solicitantei, căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în totalitate și pe vechiul amplasament prin titlul de proprietate nr. 18489/509 din 1 februarie 1994 eliberat în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 6.898 mp și prin dispoziția nr. 151 din 15 noiembrie 2001 emisă de Primarul comunei Agigea în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de 600 mp.

Contestația formulată de B.E. în temeiul art. 24 alin.(7) și (8) din Legea nr. 10/2001 a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 1271 din 1 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, iar apelul declarat de contestatoare împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 224/C din 18 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă. Amândouă instanțe au stabilit că terenul în litigiu face parte din terenurile pentru care a fost restabilit dreptul de proprietate al autorului contestatoarei, așa cum corect se arată în dispoziția emisă de primar, astfel încât contestația este neîntemeiată. B.E. a declarat recurs, prin care susține, în esență, că instanțele s-au aflat în eroare, necercetând situația de fapt în raport cu probele existente la dosarul cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., situație în funcție de care se impune casarea hotărârilor. Recursul este întemeiat. Într-adevăr, instanțele au stabilit că terenul în suprafață de 2000 mp obiect al notificării formulate de B.E. a fost reconstituit în proprietatea lui B.P., autorul contestatoarei, prin titlu de proprietate nr. 18489/509 din 1 februarie 1994 eliberat în aplicarea Legii nr. 18/1991, astfel încât nu poate fi retrocedat în natură și în temeiul Legii nr. 10/2001. Asemenea constatare este însă consecința neverificării susținerii contrare constante a contestatoarei și a înscrisurilor depuse la dosar în sprijinul acestei apărări. Astfel, prin însăși contestația adresată justiției, contestatoarea a susținut că terenul în litigiu nu a făcut obiectul acelui titlu de proprietate, indicând existența altui proces pe rolul justiției din care rezultă împrejurarea invocată.

În recurs se constată temeinicia susținerii contestatoarei. Din examinarea deciziei nr. 1651 din 3 martie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizie atașată cauzei de față, rezultă că, prin titlul de proprietate susmenționat, autorului contestatoarei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra a două terenuri cu suprafețele de 3047 mp și de 3851 mp, iar prin dispozițiile nr. 151 și nr. 152 din 15 noiembrie 2001 emise de Primarul comunei Agigea în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost restituite în natură contestatoarei, moștenitoare a aceluiași autor, alte două terenuri cu suprafețele de 600 mp și de 195 mp, toate cele patru terenuri arătate fiind altele decât cel cu suprafața de 2000 mp ( adică terenul din prezentul proces ) care este specificat în certificatul de moștenitor emis pe urma defunctului C.A.

al cărui legatar a fost B.P., autorul contestatoarei. Ca urmare, instanțele nu au fost preocupate să verifice o susținere esențială pentru corecta aplicare a legii, lăsând nelămurite pe deplin atât situația de fapt, cât și regimul juridic al terenului în litigiu, soluționând nelegal pricina pe baza unei excepții de inadmisibilitate nereală. O astfel de rezolvare dată cauzei se circumscrie cazului de recurs în vigoare la acea dată prevăzut prin pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., care ultraactivează și după abrogarea sa prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005, potrivit regulii conținute de art. 725 alin. (3) C. proc. civ.( hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate).

În raport cu cele arătate, coroborate cu dispozițiile art. 314 C. proc. civ., conform cu care Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite, recursul de față va fi admis, hotărârile date vor fi casate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare în primă instanță la tribunal. Instanța de trimitere va pune în discuția părților și va ordona probele pe care le va găsi necesare în scopul stabilirii situației de fapt și al regimului juridic al terenului, urmând a aplica legea în funcție de cele ce astfel va constata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de B.E. împotriva deciziei nr. 224/C din 18 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 1271 din 1 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția civilă, și trimite dosarul spre rejudecare în primă instanță, la Tribunalul Constanța. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 25 aprilie 2006.