Decizia nr. 8048/2006 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2294/2005, contestatorul A.I.C. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, contestație împotriva dispoziției nr. 4079 din 15 martie 2005 emisă de Primarul general al Municipiului București. Contestatorul a arătat, în motivarea cererii sale, că, prin această dispoziție, a fost respinsă notificarea nr. 2159/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul situat în București, deși era îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii, dovedind dreptul său de a beneficia de aceste măsuri. Tribunalul București, secția a V -a civilă, prin sentința nr. 960 din 16 septembrie 2005 a admis contestația, a anulat dispoziția Primarului general al Municipiului București și a obligat pârâta să emită dispoziție motivată cuprinzând propunerea de acordare a despăgubirilor pentru imobil.

Pentru a da această soluție, instanța a apreciat că înscrisurile ce însoțesc notificarea reprezintă, în sensul prevederilor art. 22 pct. 1 lit. d) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, acte juridice care atestă deținerea proprietății de către autoarea contestatorului la data preluării abuzive a imobilului. Instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Aplicând prezumția instituită de dispozițiile susmenționate, sprijinită și de procesul verbal nr. 17670 din 6 septembrie 1940, întocmit de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare, conform căruia imobilul a fost înscris ca proprietatea autoarei contestatorului, tribunalul a reținut că în cauză a fost dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului. S-a apreciat că dispozițiile ce instituie prezumția de proprietate, care au fost introduse ca urmare a modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, sunt aplicabile și proceselor în curs de judecată, iar instanțele sunt investite a analiza legalitatea și temeinicia deciziilor emise în faza administrativă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Pentru motivele expuse, instanța de fond a apreciat că petentul A.I.C. este îndreptățit la stabilirea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul ca nefondat. Împotriva acestei decizii, Municipiul București, prin Primarul general, a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Pârâtul a susținut, în esență, că în momentul depunerii notificării, contestatorul avea obligația să depună toate actele pe care înțelegea să le folosească și că aceste dovezi trebuiau depuse la Comisia pentru aplicarea Legii 10/2001 și nu în fața instanței.

S-a mai arătat că intimatul contestator nu a dovedit că există identitate între persoana menționată în procesul verbal de C.F. A.P.E. și persoana pe care aceasta o moștenește, respectiv S.A.I., căsătorită A. Recursul este nefondat. Așa cum corect au reținut, atât prima instanță, cât și Curtea de Apel, potrivit prevederilor art. 22 1 (în prezent art. 24) din Legea nr. 10/2001 republicată, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Având în vedere faptul că înscrisurile cu privire la care s-a pronunțat prima instanță sunt aceleași cu cele atașate notificării, nu se poate reține discutarea puterii doveditoare a înscrisurilor depuse după împlinirea termenului prevăzut de Legea 10/2001. Referitor la susținerea privind lipsa identității între A.P.E. și S.A.I., prin actele depuse la filele 7, 8 și 9 din dosarul de fond s-a dovedit tocmai că S.P.A., născută la 1 august 1903, s-a căsătorit cu A.C., ei figurând ca părinții contestatorului în registrul stării civile pentru născuți pe anul 1945, iar prin certificatul de moștenitor nr. 955 din 9 septembrie 1985, s-a dovedit că acesta este moștenitorul unic al mamei sale A.I. Față de cele menționate, criticile apar ca nefondate, iar recursul va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 148/A din 27 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III- a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2006.