Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.08.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4773/2006

HOTĂRÂRE
09.08.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4773/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 10 iulie 2006, Curtea de Apel Galați, secția de minori și familie, investită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 175 din 8 mai 2006 a Tribunalului Vrancea, a dispus, în baza art. 300 2 , cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului I.G. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului și că nu au apărut temeiuri noi, de natură să conducă la revocarea acestei măsuri. Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, revocarea măsurii arestării preventive sau, cel puțin, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Totodată, conform art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării preventive”. Dispoziția instanței de apel, de a se menține arestarea preventivă, este legală și temeinică, avându-se în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, condamnat deja de prima instanță, la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și cu aplicarea art. 74 lit. b) și c) și a art. 76 lit. d), și a art. 99 C. pen., nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea sa de libertate.

Înalta Curte apreciază, în raport cu cele expuse, că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare în continuare a procesului. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva încheierii din 10 iulie 2006 a Curții de Apel Galați, secția de minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 60 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 august 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-05-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2833/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 17 aprilie 2006, Curtea de Apel Alba Brașov, secția penală, investită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 11 din
ÎCCJ 2006-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2493/2006
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Fiind sesizată cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și de inculpatul S.V.E., împotriva sentinței penale nr. 165 din 16 mart
ÎCCJ 2006-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4199/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 399/P/AP/2006, Curtea de Apel Brașov, în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cu referire l
ÎCCJ 2006-08-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4717/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 3 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 4728/42/2006, Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 160 b C. proc. pen., a dispus menținerea stări
ÎCCJ 2006-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2006
deliberând asupra declarat de inculpatul V.F. împotriva încheierii din 6 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 61/2/2006, constată următoarele: Încheie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă