ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3406/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 31 octombrie 2005, reclamantul P.O. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală

Oradea, anularea Ordinului nr. 7639 din 18 octombrie 2005, emis de Autoritatea

Națională a Vămilor, prin care i s-a aplicat o sancțiune disciplinară conform

art. 65 pct. 3 lit. a) din Legea nr. 188/1999.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că ordinul contestat este netemeinic și nelegal, întrucât

sancțiunea menționată i-a fost aplicată pentru că, în data de 7 iulie 2005, în

calitate de inspector vamal, în timp ce era repartizat pe sensul de intrare în

țară la Biroul Vamal Petea, prin acest punct vamal a trecut neînregistrat un

automarfar.

Acest fapt nu-i este, însă,

imputabil, întrucât a dovedit că la acea dată îndeplinea activități

administrative pe linie de P.S.I. în altă localitate, având un ordin de

serviciu în acest sens.

Tribunalul Satu Mare, prin

sentința civilă nr. 5/CA din 11 ianuarie 2006, a admis excepția necompetenței

materiale invocată de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor și a declinat în

favoarea Curții de Apel Oradea, competența de soluționare a cauzei, reținând

incidența prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și ale art. 10 din Legea nr.

554/2004, în raport cu calitatea de autoritate publică centrală a emitentului

actului administrativ dedus judecății.

Judecând în fond pricina în

primă instanță, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 84/2006-CA din 26 aprilie 2006, a

respins acțiunea.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că este necontestată împrejurarea că, în ziua

intrării în țară a automarfarului neînregistrat, reclamantul a fost repartizat

pe sensul de intrare în țară împreună cu alți doi lucrători vamali și, cum nu

se cunoaște ora trecerii prin vamă a autovehiculului necontrolat, acest fapt se

putea petrece chiar în timpul desfășurării serviciului de către petent.

Instanța de fond a înlăturat

apărarea reclamantului, în sensul că în ziua respectivă ar fi desfășurat alte

activități administrative în Satu Mare, cu motivarea că, din probele dosarului,

rezultă că acele activități s-au prestat în cursul dimineții, după ora 14,00

petentul îndeplinind activitatea de control vamal potrivit repartizării, fiind

justificată sancționarea sa, alături de colegii de tură, pentru neglijența

respectivă.

Împotriva sentinței Curții

de Apel Oradea a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P.O.

Motivele de recurs au fost

încadrate generic în prevederile art. 304

1

C. proc. civ. și nu se

referă decât fragmentar la sentința atacată, reiterând practic argumentele de

natură faptică din cererea de chemare în judecată.

Cu toate acestea, Înalta

Curte reține că recurentul critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

2005 era repartizat, împreună cu alți doi lucrători vamali, pe sensul de

intrare în țară, nu poate răspunde disciplinar pentru neînregistrarea în

evidențele vamale a automarfarului polonez, întrucât în acea zi s-a deplasat în

interesul serviciului la Inspectoratul pentru protecția împotriva Incendiilor

Satu Mare, având toate aprobările necesare.

instanța că, necunoscându-se ora la care a intrat TIR-ul în țară, trebuie să

răspundă toți cei trei lucrători vamali. Cu toate acestea, chiar instanța de

fond stabilește că recurentul a revenit la locul de muncă abia după ora 14,00.

fost superficială, în sensul că nu s-a stabilit nici măcar dacă vehiculul a

trecut prin vama Petea, nesolicitându-se informații specifice de la vama

maghiară.

administrative, cât și instanța de judecată au ignorat vinovăția șoferului,

care nu a oprit în vama română, deși era obligat să o facă, dar și neglijența

poliției de frontieră care avea obligația de implementare economică.

La rândul său, intimata

Autoritatea Națională a Vămilor, prin întâmpinarea formulată la data de 25

august 2006, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata a arătat că este

certă intrarea TIR-ului prin Biroul Vamal Petea în ziua de 7 iulie 2005, când

recurentul era repartizat ca lucrător vamal pe sensul de intrare în țară.

Deplasarea acestuia în afara perimetrului biroului vamal, chiar reală de ar fi,

nu îl exonerează de răspundere, întrucât nu a avut ordin de deplasare și nici

acordul șefului biroului vamal.

În recurs nu s-au

administrat înscrisuri noi.

Examinând sentința recurată,

prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Se reține că prin Ordinul

nr. 7369 din 18 octombrie 2005, emis de intimata Autoritatea Națională a

Vămilor, a fost sancționat P.O., inspector vamal principal la Biroul Vamal

Petea din cadrul Direcției Regionale Vamale Oradea, cu „mustrare scrisă”,

conform art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul

funcționarilor publici.

Această sancțiune, cea mai

ușoară dintre cele reglementate de art. 65 din legea menționată, i-a fost

aplicată recurentului în urma cercetării prealabile și audierii sale, conform

art. 66 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, avându-se în vedere adresa nr. 18561

din 7 octombrie 2005 a Direcției Regionale Vamale Oradea.

Cum s-a arătat în preambulul

prezentelor considerente, instanța de fond a apreciat că ordinul atacat este

legal.

Toate criticile recurentului

sunt nefondate, după cum urmează:

1 și 2: Necontestat, în ziua

de 7 iulie 2005, de la ora 8,00 până la ora 20,00, recurentul, împreună cu alți

doi lucrători vamali, a fost repartizat conform planificării, la Biroul Vamal

Petea, pe sensul de intrare în țară.

Apărarea sa, în sensul că în

ziua respectivă a efectuat o deplasare în interesul serviciului, astfel că nu

și-a mai putut îndeplini sarcinile în perimetrul Biroului Vamal Petea, urmează

a fi înlăturată în întregime, substituind considerentul instanței de fond

referitor la justificarea absenței sale până la ora 14.00, cu următoarea

motivare:

Din adresa nr. 6190 din 5

august 2005, emisă de locțiitorul șefului de tură, în care se explică

activitatea celor trei funcționari publici în ziua respectivă, nu rezultă că

recurentul ar fi lipsit de la locul de muncă, cel puțin o parte din programul

de lucru. Dimpotrivă, superiorul său ierarhic, a arătat că cei trei lucrători

vamali „operau pe rând carnete TIR, control documentar, control fizic la Ti, în

condițiile în care se lucra pe patru coloane, plus coloana cu automarfare. S-au

operat 74 de automarfare și două operațiuni de descărcare la magazinele D.F., unde

a trebuit să repartizez doi lucrători vamali”.

Mai mult, chiar din nota sa

explicativă, dată în ziua de 5 august 2005, rezultă aceeași situație de fapt:

„în ziua de 7 iulie 2005 am fost repartizat pe sensul de intrare în țară și am

lucrat toate carnetele TIR și declarațiile vamale care s-au prezentat la mine

(...), nu cunosc nimic despre mijlocul de transport în discuție. În acest

document, redactat cu prilejul audierii sale, conform art. 65 alin. (4) din

Legea nr. 188/1999, recurentul a invocat ca circumstanță atenuantă volumul

foarte mare de activitate, determinat de traficul intens din perioada

respectivă, dar și faptul important din perspectiva examinată, a partajării

atribuțiilor între cei trei lucrători vamali, în sensul că în sarcina sa intra

„controlul financiar și validarea”, în condițiile în care colegii săi făceau

„controlul documentar”, respectiv „controlul fizic și liberul de vamă”.

Ulterior, la data de 30

septembrie 2005, recurentul și-a schimbat declarația, arătând că în ziua în

discuție, între orele 10,00 - 15,00 s-a aflat la Inspectoratul pentru Situații

de Urgență „Someș” Satu Mare, pentru a prezenta documentele de la vama Petea pe

probleme privind activitatea de prevenire și stingere a incendiilor, făcând

trimitere la o adeverință prin care inspectoratul confirmă că în ziua

respectivă a fost „chemat”, întrucât este „împuternicitul responsabil al vămii

pentru probleme de P.S.I”.

Acest înscris nu confirmă,

însă, susținerile sale, întrucât, cum s-a arătat, se referă doar la faptul

„chemării”, al convocării sale în ziua de 7 iulie 2005, nu și la prezența sa

efectivă la sediul inspectoratului, cum s-a susținut.

Dimpotrivă, din aceeași adeverință

rezultă că procesul-verbal întocmit cu ocazia deplasării poartă numărul 1261

din 3 august 2005.

În fine, la dosarul de la

Curtea de Apel Oradea se mai află un înscris datat 30 septembrie 2005, semnat

indescifrabil, prin care locțiitorul șefului de tură la Biroul Vamal Petea,

arată că în ziua de 7 iulie 2005, „până în jurul orelor 14,00, recurentul a fost

cuprins cu acțiuni administrative specifice, ocazie cu care s-a deplasat și la

sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență”. Și acest înscris urmează a

fi înlăturat, pentru argumentul deja expus, constând în proba directă:

procesul-verbal nr. 1261 din 3 august 2005, în care se arată explicit că

activitatea de control P.S.I. s-a desfășurat în perioada 2 - 3 august 2005.

Pe de altă parte, Înalta

Curte consideră justă apărarea intimatei Autoritatea Națională a Vămilor,

cuprinsă în întâmpinarea formulată în recurs, în sensul că orice deplasare în

afara locului obișnuit de muncă, în speță Biroul Vamal Petea, chiar pentru

îndeplinirea unor sarcini de serviciu, pe linia P.S.I., reclamă acordul șefului

biroului vamal și emiterea unui ordin de deplasare, elemente care în cauză nu

au existat.

faptei săvârșite a fost temeinică, stabilind cu titlu de certitudine că

automarfarul polonez a intrat în România, prin Vama Petea, în data de 7 iulie

iulie2005, ora 12,42 emisă de D.R.D.P. Cluj Napoca - A.C.I. intrare Petea, la

solicitarea șoferului.

Nici o normă nu impunea

autorităților intimate-pârâte să solicite relații de la vama maghiară, cu atât

mai mult, cu cât nu au fost dubii cu privire la locul intrării în țară a

TIR-ului.

recurent în cadrul acestui motiv de recurs, referitoare la vinovăția altor

persoane, exced controlului de legalitate pe care îl poate face instanța de

contencios administrativ conform art. 68 din Legea nr. 188/1999 și art. 18

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu există motive de casare ori de modificare a sentinței

atacate, soluția de respingere a contestației fiind legală, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul P.O. împotriva sentinței civile nr. 84/2006-CA din 26 aprilie

2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2006.