ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3406/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 31 octombrie 2005, reclamantul P.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală Oradea, anularea Ordinului nr. 7639 din 18 octombrie 2005, emis de Autoritatea Națională a Vămilor, prin care i s-a aplicat o sancțiune disciplinară conform art. 65 pct. 3 lit. a) din Legea nr. 188/1999. În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că ordinul contestat este netemeinic și nelegal, întrucât sancțiunea menționată i-a fost aplicată pentru că, în data de 7 iulie 2005, în calitate de inspector vamal, în timp ce era repartizat pe sensul de intrare în țară la Biroul Vamal Petea, prin acest punct vamal a trecut neînregistrat un automarfar.

Acest fapt nu-i este, însă, imputabil, întrucât a dovedit că la acea dată îndeplinea activități administrative pe linie de P.S.I. în altă localitate, având un ordin de serviciu în acest sens. Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr. 5/CA din 11 ianuarie 2006, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor și a declinat în favoarea Curții de Apel Oradea, competența de soluționare a cauzei, reținând incidența prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport cu calitatea de autoritate publică centrală a emitentului actului administrativ dedus judecății. Judecând în fond pricina în primă instanță, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 84/2006-CA din 26 aprilie 2006, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că este necontestată împrejurarea că, în ziua intrării în țară a automarfarului neînregistrat, reclamantul a fost repartizat pe sensul de intrare în țară împreună cu alți doi lucrători vamali și, cum nu se cunoaște ora trecerii prin vamă a autovehiculului necontrolat, acest fapt se putea petrece chiar în timpul desfășurării serviciului de către petent. Instanța de fond a înlăturat apărarea reclamantului, în sensul că în ziua respectivă ar fi desfășurat alte activități administrative în Satu Mare, cu motivarea că, din probele dosarului, rezultă că acele activități s-au prestat în cursul dimineții, după ora 14,00 petentul îndeplinind activitatea de control vamal potrivit repartizării, fiind justificată sancționarea sa, alături de colegii de tură, pentru neglijența respectivă.

Împotriva sentinței Curții de Apel Oradea a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P.O. Motivele de recurs au fost încadrate generic în prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și nu se referă decât fragmentar la sentința atacată, reiterând practic argumentele de natură faptică din cererea de chemare în judecată. Cu toate acestea, Înalta Curte reține că recurentul critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 1. Deși în ziua de 7 iulie 2005 era repartizat, împreună cu alți doi lucrători vamali, pe sensul de intrare în țară, nu poate răspunde disciplinar pentru neînregistrarea în evidențele vamale a automarfarului polonez, întrucât în acea zi s-a deplasat în interesul serviciului la Inspectoratul pentru protecția împotriva Incendiilor Satu Mare, având toate aprobările necesare.

2. În mod greșit reține instanța că, necunoscându-se ora la care a intrat TIR-ul în țară, trebuie să răspundă toți cei trei lucrători vamali. Cu toate acestea, chiar instanța de fond stabilește că recurentul a revenit la locul de muncă abia după ora 14,00. 3. Ancheta administrativă a fost superficială, în sensul că nu s-a stabilit nici măcar dacă vehiculul a trecut prin vama Petea, nesolicitându-se informații specifice de la vama maghiară. 4. Atât autoritățile administrative, cât și instanța de judecată au ignorat vinovăția șoferului, care nu a oprit în vama română, deși era obligat să o facă, dar și neglijența poliției de frontieră care avea obligația de implementare economică. La rândul său, intimata Autoritatea Națională a Vămilor, prin întâmpinarea formulată la data de 25 august 2006, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata a arătat că este certă intrarea TIR-ului prin Biroul Vamal Petea în ziua de 7 iulie 2005, când recurentul era repartizat ca lucrător vamal pe sensul de intrare în țară. Deplasarea acestuia în afara perimetrului biroului vamal, chiar reală de ar fi, nu îl exonerează de răspundere, întrucât nu a avut ordin de deplasare și nici acordul șefului biroului vamal. În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi. Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Se reține că prin Ordinul nr. 7369 din 18 octombrie 2005, emis de intimata Autoritatea Națională a Vămilor, a fost sancționat P.O., inspector vamal principal la Biroul Vamal Petea din cadrul Direcției Regionale Vamale Oradea, cu „mustrare scrisă”, conform art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici.

Această sancțiune, cea mai ușoară dintre cele reglementate de art. 65 din legea menționată, i-a fost aplicată recurentului în urma cercetării prealabile și audierii sale, conform art. 66 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, avându-se în vedere adresa nr. 18561 din 7 octombrie 2005 a Direcției Regionale Vamale Oradea. Cum s-a arătat în preambulul prezentelor considerente, instanța de fond a apreciat că ordinul atacat este legal. Toate criticile recurentului sunt nefondate, după cum urmează: 1 și 2: Necontestat, în ziua de 7 iulie 2005, de la ora 8,00 până la ora 20,00, recurentul, împreună cu alți doi lucrători vamali, a fost repartizat conform planificării, la Biroul Vamal Petea, pe sensul de intrare în țară.

Apărarea sa, în sensul că în ziua respectivă a efectuat o deplasare în interesul serviciului, astfel că nu și-a mai putut îndeplini sarcinile în perimetrul Biroului Vamal Petea, urmează a fi înlăturată în întregime, substituind considerentul instanței de fond referitor la justificarea absenței sale până la ora 14.00, cu următoarea motivare: Din adresa nr. 6190 din 5 august 2005, emisă de locțiitorul șefului de tură, în care se explică activitatea celor trei funcționari publici în ziua respectivă, nu rezultă că recurentul ar fi lipsit de la locul de muncă, cel puțin o parte din programul de lucru. Dimpotrivă, superiorul său ierarhic, a arătat că cei trei lucrători vamali „operau pe rând carnete TIR, control documentar, control fizic la Ti, în condițiile în care se lucra pe patru coloane, plus coloana cu automarfare.

S-au operat 74 de automarfare și două operațiuni de descărcare la magazinele D.F., unde a trebuit să repartizez doi lucrători vamali”. Mai mult, chiar din nota sa explicativă, dată în ziua de 5 august 2005, rezultă aceeași situație de fapt: „în ziua de 7 iulie 2005 am fost repartizat pe sensul de intrare în țară și am lucrat toate carnetele TIR și declarațiile vamale care s-au prezentat la mine (...), nu cunosc nimic despre mijlocul de transport în discuție.

În acest document, redactat cu prilejul audierii sale, conform art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, recurentul a invocat ca circumstanță atenuantă volumul foarte mare de activitate, determinat de traficul intens din perioada respectivă, dar și faptul important din perspectiva examinată, a partajării atribuțiilor între cei trei lucrători vamali, în sensul că în sarcina sa intra „controlul financiar și validarea”, în condițiile în care colegii săi făceau „controlul documentar”, respectiv „controlul fizic și liberul de vamă”.

Ulterior, la data de 30 septembrie 2005, recurentul și-a schimbat declarația, arătând că în ziua în discuție, între orele 10,00 - 15,00 s-a aflat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare, pentru a prezenta documentele de la vama Petea pe probleme privind activitatea de prevenire și stingere a incendiilor, făcând trimitere la o adeverință prin care inspectoratul confirmă că în ziua respectivă a fost „chemat”, întrucât este „împuternicitul responsabil al vămii pentru probleme de P.S.I”. Acest înscris nu confirmă, însă, susținerile sale, întrucât, cum s-a arătat, se referă doar la faptul „chemării”, al convocării sale în ziua de 7 iulie 2005, nu și la prezența sa efectivă la sediul inspectoratului, cum s-a susținut.

Dimpotrivă, din aceeași adeverință rezultă că procesul-verbal întocmit cu ocazia deplasării poartă numărul 1261 din 3 august 2005. În fine, la dosarul de la Curtea de Apel Oradea se mai află un înscris datat 30 septembrie 2005, semnat indescifrabil, prin care locțiitorul șefului de tură la Biroul Vamal Petea, arată că în ziua de 7 iulie 2005, „până în jurul orelor 14,00, recurentul a fost cuprins cu acțiuni administrative specifice, ocazie cu care s-a deplasat și la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență”. Și acest înscris urmează a fi înlăturat, pentru argumentul deja expus, constând în proba directă: procesul-verbal nr. 1261 din 3 august 2005, în care se arată explicit că activitatea de control P.S.I.

s-a desfășurat în perioada 2 - 3 august 2005. Pe de altă parte, Înalta Curte consideră justă apărarea intimatei Autoritatea Națională a Vămilor, cuprinsă în întâmpinarea formulată în recurs, în sensul că orice deplasare în afara locului obișnuit de muncă, în speță Biroul Vamal Petea, chiar pentru îndeplinirea unor sarcini de serviciu, pe linia P.S.I., reclamă acordul șefului biroului vamal și emiterea unui ordin de deplasare, elemente care în cauză nu au existat. 3. Cercetarea prealabilă a faptei săvârșite a fost temeinică, stabilind cu titlu de certitudine că automarfarul polonez a intrat în România, prin Vama Petea, în data de 7 iulie 2005. A fost avută în vedere chitanța de plată a rovinietei nr. S4775 din 7 iulie2005, ora 12,42 emisă de D.R.D.P.

Cluj Napoca - A.C.I. intrare Petea, la solicitarea șoferului. Nici o normă nu impunea autorităților intimate-pârâte să solicite relații de la vama maghiară, cu atât mai mult, cu cât nu au fost dubii cu privire la locul intrării în țară a TIR-ului. 4. Chestiunile semnalate de recurent în cadrul acestui motiv de recurs, referitoare la vinovăția altor persoane, exced controlului de legalitate pe care îl poate face instanța de contencios administrativ conform art. 68 din Legea nr. 188/1999 și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare ori de modificare a sentinței atacate, soluția de respingere a contestației fiind legală, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.O. împotriva sentinței civile nr. 84/2006-CA din 26 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2006.