ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 664/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată și

înregistrată sub nr. 1242/2005, la Tribunalul Satu Mare, cerere precizată

ulterior, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională

a Vămilor, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, instanța să anuleze

Ordinul nr. 472 din 25 martie 2005, emis de pârâtă și să fie obligată aceasta

la 20.000.000 lei despăgubiri și 500.000.000 lei, daune morale, reactualizate

la data efectuării plății, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a precizat în motivarea

acțiunii, că ordinul atacat a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor art. 79

alin. (3) din Legea nr. 188/1999, ea fiind mutată împotriva voinței sale, nu la

un alt compartiment din cadrul instituției, ci la o altă unitate, în alt județ,

la o distanță de 110 km.

Tribunalul Satu Mare, prin sentința

nr. 99/CA din 11 mai 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Curții de Apel Oradea, unde a primit număr de dosar 2968/CA/2005.

Prin sentința nr. 224 din 12 septembrie

2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea Ordinului nr. 472 din

25 martie 2003, emis de pârâtă, obligând-o pe aceasta la plata unor despăgubiri

de 900 lei RON și 1.650 lei RON, cheltuieli de judecată.

Cererea privind acordarea unor daune

morale, a fost respinsă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond

a reținut că prin Ordinul nr. 472 din 25 martie 2005, Autoritatea Națională a

Vămilor a schimbat locul de muncă al reclamantei, dispunând mutarea sa de la

Biroul Vamal Petea, la Biroul Vamal Sighet, pe o perioadă de 6 luni, măsura

luată fiind nelegală, deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 79 alin. (3) din

Legea nr. 188/1999, privind funcționarii publici, care se referă la

posibilitatea mutării funcționarului public, la un alt compartiment, pe o

perioadă de 6 luni de zile, fără acordul acestuia.

Or, în speță, mutarea reclamantei

s-a făcut, nu la un alt compartiment, ci la un alt Birou Vamal situat într-un

alt județ și la o distanță de peste 100 km, birourile vamale nefiind

compartimente ale aceleiași instituții, ci structuri organizatorice separate,

subordonate Direcției Regionale Vamale Oradea și vicepreședintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, care conduce Autoritatea Națională a

Vămilor, potrivit Anexei nr. 2 din H.G. nr. 165/2005.

Referitor la despăgubirile

solicitate, s-a considerat a fi dovedită doar suma de 900 lei RON,

contravaloarea cheltuielilor de cazare, iar în privința despăgubirilor morale

s-a considerat cererea, neîntemeiată, reclamanta nefăcând dovada unor vătămări

ale drepturilor personale nepatrimoniale.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Reclamanta critică soluția, prin

faptul că în mod greșit nu i s-au acordat daune morale, ordinul emis și care a

produs efecte în perioada martie - mai 2005, cât și memoriile formulate la care

nu a primit răspuns, determinându-i o cădere psihică și fizică și agravându-i starea

de sănătate, dat fiind că avea în îngrijire și un copil de 8 ani, care a fost

lăsat în grija unor persoane străine de familia sa.

Pârâta Direcția Regională Vamală

Oradea critică soluția primei instanțe, în sensul interpretării eronate a

dispozițiilor legale aplicabile în cauză, de către instanța de judecată.

Astfel, se susține că mutarea

temporară a reclamantei, ca șef la Biroul Vamal Sighet, a fost dispusă în

interesul Autorității Vamale, biroul vamal fiind asimilat noțiunii de

„compartiment funcțional” potrivit dispozițiilor art. 7 din H.G. nr. 165/2005,

ordinul emis fiind, deci, legal.

Analizând recursurile formulate,

prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Curtea le va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Ordinul nr. 472 din 25 martie 2005,

emis de Autoritatea Națională a Vămilor, prin care s-a dispus mutarea temporară

a reclamantei-recurente, la Biroul Vamal Sighet, s-a întemeiat pe dispozițiile

art. 79 alin. (3) din Legea funcționarului public nr. 188/1999.

Textul de lege menționat se referă,

însă, la mutarea temporară a unui funcționar în cadrul altui compartiment.

Or, așa cum corect a reținut și

instanța de fond, reclamanta a fost mutată, nu la un alt compartiment, ci în

cadrul altui Birou vamal, de la Biroul Vamal Petea, la Biroul Vamal Sighet.

H.G. nr. 165/2005, care reglementează organizarea și funcționarea Autorității

Naționale a Vămilor, stabilește că birourile vamale sunt structuri

organizatorice independente între ele, iar în cadrul fiecăruia sunt

compartimente funcționale organizate prin ordin al vicepreședintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală.

Așadar, ordinul a fost emis cu

încălcarea legii și în mod just s-a constatat că este nelegal și s-a dispus de

instanță, anularea lui.

Criticile aduse sentinței de către

recurenta-pârâtă nu pot fi, astfel, considerate ca fondate, de către instanța

de control judiciar.

Recurenta-reclamantă, în notele de

ședință depuse la dosarul cauzei, a invocat lipsa de interes în susținerea recursului,

în ce o privește pe recurenta-pârâtă.

Aceasta, pentru că efectele

ordinului au fost limitate în timp și ele au încetat la momentul ocupării

postului respectiv prin concurs.

Nu este întemeiată excepția

invocată, față de criticile aduse sentinței de către pârâta-recurentă, critici

care vizează aspectul legalității ordinului emis, în funcție de care s-a

solicitat și plata unor despăgubiri de către reclamantă.

În ceea ce privește critica adusă

sentinței, de către recurenta-reclamantă, cu privire la neacordarea daunelor

morale, se constată că și aceasta este nefondată.

Măsura dispusă prin ordinul atacat

nu a fost considerată sancțiune pe linie profesională, ci a fost determinată de

interesele Autorității Vamale, numai că nu au fost respectate întru totul

dispozițiile legale.

Perioada scurtă pentru care s-a

dispus această măsură, cât și faptul că drepturile salariale nu i-au fost

afectate, recurenta-reclamantă neproducând dovezi din care să rezulte că i-au

fost vătămate unele drepturi personale nepatrimoniale, sunt elemente care au

dus la o concluzie justă a instanței de fond, în sensul că nu se impune

acordarea unor daune morale.

Nefiind, deci, motive de casare sau

modificare a hotărârii instanței de fond, în sensul art. 304 C. proc. civ.,

urmează ca cele două recursuri formulate împotriva acesteia să fie respinse ca

nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

B.M. și de Direcția Regională Vamală Oradea, în reprezentarea Autorității

Naționale a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 224/C/2005 din 12

septembrie 2005, a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2006.