ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 417/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 3 august 2001, W.A., prin mandatar L.P., a cerut Primăriei Municipiului București, în calitate de moștenitoare a autorului A.W., restituirea prin echivalent sau acordarea de titluri de valoare pentru Î.P.C.S., din București, trecută în patrimoniul statului ca efect al naționalizării dispusă prin Legea nr. 119/1948. Întrucât entitatea investită cu soluționarea notificării nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 16 decembrie 2002, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 846 din 24 octombrie 2003, a admis cererea și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei despăgubiri pentru acțiunile deținute la S.A.R. pentru Î.P.C.S. și terenul în suprafață de 26.010 mp din București, în valoarea de 25.718.330.768 lei. A omologat raportul de expertiză contabilă, efectuat de expert M.A. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că autorul reclamantei a fost proprietarul unui număr de 20.000 acțiuni la S.A.R. pentru Î.P.C.S., având fiecare o valoare nominală de 200.000 lei, societate care la sfârșitul anului 1947, înaintea naționalizării, avea un beneficiu brut de 6.225.031 lei, printre activele sale aflându-se și un imobil-teren, în suprafață de 26.010 mp, pe care se afla o fabrică, cu parter și dependințe.

Imobilul și acțiunile se mai reține, au intrat în proprietatea statului, fără titlu valabil, iar reclamanta nu a primit răspuns la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, lipsa răspunsului putând fi interpretată ca un refuz al cererii de restituire. În esență, cu aceeași motivare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. În cauză, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești iar hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea legii, după cum urmează: - în mod greșit s-a procedat la soluționarea cauzei, în condițiile în care nu era finalizată procedura administrativă prealabilă, obligatorie potrivit legii speciale.

- greșita reținere a calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, cererea formulată pe calea notificării, fiind de competența A.P.A.P.S., instituție implicată în procesul de privatizare al societății ce a preluat patrimoniul întreprinderii naționalizate. - reclamanta nu a făcut dovada calității sale de acționar, și chiar dacă ar fi făcut această dovadă, despăgubirea acordată trebuia să fie proporțională cu numărul acțiunilor deținute, cota parte ce i-ar fi revenit acesteia fiind de doar 1/6 din imobil. La 3 iunie 2005, O.V. a formulat cerere de intervenție accesorie, în sprijinul recurentului pârât, cerere admisă în principiu prin încheierea din 7 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce succed. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, text preluat și în art. 31 din varianta republicată a legii, urmare modificării prin Legea nr. 247/2005, persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative, au dreptul la măsuri reparatorii constând în acțiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacționată pe piața de capital.

Potrivit alin. (3) al textului susmenționat, acțiunile se acordă, la cererea persoanei îndreptățite, de către instituția publică implicată în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice. În varianta republicată la 2 septembrie 2005, legea instituie ca modalitate reparatorie pentru această categorie de persoane îndreptățite, dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Atât în vechea redactare a legii cât și potrivit textului în vigoare, calitatea procesuală pasivă a Ministerul Finanțelor Publice poate fi atrasă doar de situația în care unitatea deținătoare nu a fost identificată sau societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate nu mai există, ceea ce nu este cazul în speță, din actele cauzei rezultând că succesoarea S.S., este SC S. SA din București, (filele 46-54 dosar 12091/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție). Ca atare, în mod greșit instanțele au reținut calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, criticile formulate sub acest aspect fiind fondate.

În ceea ce privește domeniul de aplicare al art. 32 (respectiv 31) din lege, atât doctrina cât și practica judecătorească au fost unanime în a considera că textul prevede un alt caz de restituire prin echivalent, obligatorie în favoarea persoanelor fizice și persoanelor juridice care aveau calitatea de asociați ori acționari la persoanele juridice naționalizate prin Legea nr. 119/1988 sau alte acte normative, dacă aceste persoane nu au primit despăgubiri până la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în anexa 1, ca parte integrantă din lege. Aceeași asimilare o face și H.G nr. 498 din 18 aprilie 2003 care în capitolul II pct. 32.1 și 32.3 face trimitere la necesitatea dovedirii calității de acționar sau de asociat, la respectivele entități juridice.

În considerarea acestor argumente, este lipsită de suport critica ce vizează inadmisibilitatea pe fond a cererii, întrucât în opinia recurentului, legea nu ar acoperi situațiile în care persoana îndreptățită a avut calitatea de acționar la persoana juridică naționalizată. Nefondat este și motivul ce vizează depășirea de către instanțe a atribuțiilor puterii judecătorești ca urmare a respingerii excepției de prematuritate a acțiunii și a soluționării cauzei pe fond, în contextul în care entitatea investită cu soluționarea notificării a depășit cu mult termenul prevăzut de lege pentru emiterea unei decizii sau dispoziții motivate.

Or, printr-o practică constantă, instanța supremă a statuat că deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care se refuză a se răspunde solicitării adresată pe calea notificării (aceasta fiind o lacună a Legii nr. 10/2001) totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente, în vederea apărării intereselor lor legitime, pe care, din culpa unității deținătoare, nu le-au putut valorifica pe calea procedurii administrativ prealabile, instituită de lege. Așa cum s-a arătat mai sus însă, acțiunea, deși admisibilă pe fond, a fost greșit îndreptată împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile în care, la 3 august 2001, persoana îndreptățită a notificat, potrivit legii, Primăria Municipiului București (f 17, dosar 7451/2002 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă).

De altfel, la 17 ianuarie 2006, la dosarul Înaltei Curți a fost depusă dispoziția nr. 4012 din 7 martie 2005, prin care Primăria Municipiului București a respins notificările formulate de reclamanta W.A. și intervenientul O.V. Împotriva acestei dispoziții, persoanele îndreptățite au deschisă calea contestației, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, calitatea procesuală pasivă aparținând, în mod firesc, entității investite cu soluționarea notificării. Așa fiind, recursul și cererea de intervenție accesorie se vor admite, cu consecința casării hotărârilor pronunțate în cauză iar pe fond, a respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 262 din 13 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de O.V. Casează decizia, cât și sentința nr. 846 din 24 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Respinge acțiunea formulată de reclamanta W.A. pentru lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.