ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1030/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 24 octombrie 2007 a fost

înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr.

36552/3/2007, contestația formulată de reclamantul D.A. împotriva Dispoziției

nr. 8801 din 25 septembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București prin

care a fost respinsă notificarea nr. 3063/03 octombrie 2001 privind cererea

contestatorului de restituire în natură a imobilului situat în București, proprietatea

S.A.R.P.U., unde aceasta își avea sediul, justificat de faptul că reclamantul

nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.

La data de 18 decembrie 2007, SC U.F.E.C.

a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei solicitând

respingerea contestației ca neîntemeiată, cu motivarea în esență că petentul D.A.

nu a dovedit calitatea de succesor după M.C. care a deținut 100 de acțiuni la S.A.R.P.U.

Interesul promovării cererii este

justificat de dreptul de preemțiune conform art. 16 din Legea nr. 550/2001 pe

care intervenienta îl are față de imobilul în care are calitatea de locatar.

Prin sentința civilă nr. 686 din 16

aprilie 2008, instanța de fond a admis contestația și a obligat Primăria

Municipiului București prin Primarul General să plătească reclamantului

despăgubiri conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 pentru cele 100 de acțiuni

deținute de autorul său, M.C. la fosta S.A.R.P.U. fiind respinsă ca nefondată

cererea de intervenție accesorie.

Prima instanță a reținut, în esență,

că prin Dispoziția nr. 8801 din 25 septembrie 2007 emisă de Primăria

Municipiului București prin Primarul General s-a respins notificarea formulată

de D.A. înregistrată sub nr. 3063 din 04 octombrie 2001 privind restituirea

imobilului situat în București, cu motivarea că petentul nu a făcut dovada

calității de moștenitor.

Analizând acest aspect, instanța de

fond a examinat coroborat actele care au stat la baza notificării nr. 3063 din 04

octombrie 2001, adresa nr. 653 din 13 februarie 2003 emisă de Direcția de

Impozite și Taxe Locale Sector 1 precum și procesul verbal din 20 iulie 1947

privind capitalul social al S.A.R.P.U.

S.A.R.P.U. a fost naționalizată,

astfel cum rezultă din lista anexă IV la legea de naționalizare publicată la

data de 11 iunie 1948.

Reclamantul este moștenitorul lui M.C.

conform actelor de stare civilă și a certificatelor de moștenitor depuse la

dosar, fiind singurul care a formulat și cerere de restituire întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În consecință, s-a constatat a fi

întemeiată contestația în raport de cerințele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit.

a), art. 4 alin. (2), art. 31 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 10/2001.

Întrucât autorul contestatorului a

vândut imobilul anterior naționalizării, reclamantul nu poate pretinde

restituirea în natură, deoarece adevăratul proprietar al imobilului era

persoana juridică la care autorul său avea calitatea de acționar.

Au fost acordate despăgubiri

corespunzătoare valorii celor 100 de acțiuni deținute de autorul

contestatorului la fosta S.A.P.U., ce vor fi calculate conform Legii nr.

10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Împotriva hotărârii au declarat apel

reclamantul și intimata Primăria Municipiului București.

Prin decizia nr. 176/A din 9 martie

2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondate

apelurile, reținând, în esență, că:

Reclamantul este unicul moștenitor

al lui M.C. conform actelor de stare civilă și a certificatelor de moștenitor

depuse la instanța de fond (filele 195-208).

Autorul contestatorului deținea 100

de acțiuni la S.A.R.P.U., astfel cum rezultă din procesul verbal din 20 iulie 1947

ce atestă compunerea capitalului social format din 903.224 acțiuni corelat cu

procesul verbal din 26 iulie 1947.

Bilanțul general al societății

încheiat la data de 31 decembrie 1946 a evaluat acțiunile deținute de M.C. la

suma de 61.600.000 lei.

S-a constatat că potrivit art. 21-23

din Legea nr. 10/2001 și art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr.

10/2001, reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la

despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001.

S-a reținut totodată că autorul nu a

fost proprietarul imobilului, ci doar acționar la S.A.R.P.U. care deținea în

proprietate imobilul având sediul în imobil.

Mai mult, din procesul verbal de

intabulare din anul 1936, rezultă că imobilul a fost vândut de către T.T.S.M.

în numele S.P.I. din Londra în baza unei procuri speciale, persoană care nu a

vândut așadar, în nume propriu.

Ca atare, cererea de restituire în

natură nu este întemeiată constatându-se pe de altă parte, că prin Legea nr.

10/2001 și a normelor sale metodologice de aplicare sunt stabilite condițiile

de acordare a despăgubirilor persoanelor îndreptățite potrivit ipotezei în

speță.

Astfel, art. 31 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 dispune că măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1)

se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor prin decizia

motivată a instituției publice implicate în privatizarea societății comerciale

care a preluat patrimoniul persoanei juridice, sau după caz, prin Ordin al

Ministrului Finanțelor Publice, în cazul în care societatea comercială care a

preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate nu mai există, nu poate fi

identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate.

În alin. (4) al aceluiași articol

este detaliat modul de recalculare a valorii acțiunilor.

S-a reținut că reevaluarea

acțiunilor la care este îndreptățit reclamantul urmează să se facă cu

respectarea dispozițiilor legale enunțate, și din această perspectivă, s-a

constatat că hotărârea pronunțată la fond este temeinică și legală, intimata

Primăria Municipiului București fiind obligată să plătească contestatorului

despăgubiri conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 pentru cele 100 de acțiuni deținute

de autorul său M.C. la fosta S.A.P.U.

Împotriva susmenționatei hotărâri, a

declarat recurs reclamantul D.A., criticând-o pentru nelegalitate, sens în

care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a susținut că

pretenția sa de restituire în natură a corpului A din imobilul situat în

București, își găsește corespondent în dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 10/2001.

Valoarea actualizată a celor 100 de

acțiuni ce au aparținut antecesorului său acoperă valoarea bunului solicitat

a-i fi atribuit ca echivalent al valorii acțiunilor deținute la societatea

naționalizată.

Deși instanța de apel a dispus

efectuarea unei expertize contabile pentru evaluarea acțiunilor pretinse, în

mod greșit a considerat că nu este de competența sa să facă această operațiune,

pe motiv că dispozițiile art. 31 alin. (3)din Legea nr. 10/2001 ar interzice o

atare soluție. Or dimpotrivă odată cu investirea prin cererea sa, instanța are

obligația să soluționeze cauza sub toate aspectele și să stabilească în mod concret

cuantumul despăgubirilor și persoana căreia îi revine obligația achitării

acestora.

Recursul nu este fondat.

Textul art. 3 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 10/2001 reglementează conținutul noțiunii de persoană îndreptățită în

accepțiunea legii speciale de reparație, respectiv a „persoanelor fizice,

asociați ai persoanei juridice care dețin imobilele și alte active în

proprietate la data preluării acestora în mod abuziv”, cărora li se cuvin

măsurile reparatorii prevăzute de această lege constând în restituire în natură

sau prin echivalent (pentru toate ipotezele vizate de textul art. 3 din lege).

Categoria măsurilor reparatorii

cuvenite asociaților, acționari ai persoanei juridice naționalizate este însă

stabilită, astfel cum legal a reținut curtea de apel, de dispozițiile art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, care dispune că „persoanele arătate la art. 3 alin.

(1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv”.

Pentru această ipoteză, legea nu

prevede ca măsură reparatorie restituirea în natură, ci doar măsuri reparatorii

prin echivalent, corect reținute a fi cuvenite reclamantului.

Cât privește critica constând în

necesitatea cuantificării despăgubirilor, legal cu respectarea acelorași

dispoziții legale și a celor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce

reglementează procedura de stabilire și acordare a acestor despăgubiri,

instanța de apel a reținut necesitatea respectării acesteia (procedură în care

are loc reevaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptățite după

criterii precis determinate), aceasta fiind imperativă și de imediată aplicare.

Existența posibilității declanșării

unui alt proces deși reală, în măsura în care partea ar fi nemulțumită de

cuantumul despăgubirilor și temporizarea procedurilor, face parte la rândul său

dintr-o etapă prescrisă de lege, obligatorie, care nu poate fi nesocotită ori

ocolită de parte sau de instanța de judecată învestită cu judecata prezentei

cereri, care s-a pronunțat în limitele învestirii și în acord cu normele ce

reglementează procedura supusă prezentei dezbateri.

Ca urmare, în raport de cele ce

preced, constatând ca nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., ca și critica încadrată în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., ce nu a fost dezvoltată, constituindu-se astfel într-una exclusiv formală,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul D.A. împotriva deciziei nr. 176 A din 9 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

februarie 2011.