ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1030/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 24 octombrie 2007 a fost înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 36552/3/2007, contestația formulată de reclamantul D.A. împotriva Dispoziției nr. 8801 din 25 septembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București prin care a fost respinsă notificarea nr. 3063/03 octombrie 2001 privind cererea contestatorului de restituire în natură a imobilului situat în București, proprietatea S.A.R.P.U., unde aceasta își avea sediul, justificat de faptul că reclamantul nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001. La data de 18 decembrie 2007, SC U.F.E.C. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, cu motivarea în esență că petentul D.A.

nu a dovedit calitatea de succesor după M.C. care a deținut 100 de acțiuni la S.A.R.P.U. Interesul promovării cererii este justificat de dreptul de preemțiune conform art. 16 din Legea nr. 550/2001 pe care intervenienta îl are față de imobilul în care are calitatea de locatar. Prin sentința civilă nr. 686 din 16 aprilie 2008, instanța de fond a admis contestația și a obligat Primăria Municipiului București prin Primarul General să plătească reclamantului despăgubiri conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 pentru cele 100 de acțiuni deținute de autorul său, M.C. la fosta S.A.R.P.U. fiind respinsă ca nefondată cererea de intervenție accesorie. Prima instanță a reținut, în esență, că prin Dispoziția nr. 8801 din 25 septembrie 2007 emisă de Primăria Municipiului București prin Primarul General s-a respins notificarea formulată de D.A.

înregistrată sub nr. 3063 din 04 octombrie 2001 privind restituirea imobilului situat în București, cu motivarea că petentul nu a făcut dovada calității de moștenitor. Analizând acest aspect, instanța de fond a examinat coroborat actele care au stat la baza notificării nr. 3063 din 04 octombrie 2001, adresa nr. 653 din 13 februarie 2003 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1 precum și procesul verbal din 20 iulie 1947 privind capitalul social al S.A.R.P.U. S.A.R.P.U. a fost naționalizată, astfel cum rezultă din lista anexă IV la legea de naționalizare publicată la data de 11 iunie 1948. Reclamantul este moștenitorul lui M.C. conform actelor de stare civilă și a certificatelor de moștenitor depuse la dosar, fiind singurul care a formulat și cerere de restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În consecință, s-a constatat a fi întemeiată contestația în raport de cerințele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2), art. 31 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 10/2001. Întrucât autorul contestatorului a vândut imobilul anterior naționalizării, reclamantul nu poate pretinde restituirea în natură, deoarece adevăratul proprietar al imobilului era persoana juridică la care autorul său avea calitatea de acționar. Au fost acordate despăgubiri corespunzătoare valorii celor 100 de acțiuni deținute de autorul contestatorului la fosta S.A.P.U., ce vor fi calculate conform Legii nr. 10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 250/2007. Împotriva hotărârii au declarat apel reclamantul și intimata Primăria Municipiului București.

Prin decizia nr. 176/A din 9 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile, reținând, în esență, că: Reclamantul este unicul moștenitor al lui M.C. conform actelor de stare civilă și a certificatelor de moștenitor depuse la instanța de fond (filele 195-208). Autorul contestatorului deținea 100 de acțiuni la S.A.R.P.U., astfel cum rezultă din procesul verbal din 20 iulie 1947 ce atestă compunerea capitalului social format din 903.224 acțiuni corelat cu procesul verbal din 26 iulie 1947. Bilanțul general al societății încheiat la data de 31 decembrie 1946 a evaluat acțiunile deținute de M.C. la suma de 61.600.000 lei. S-a constatat că potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 și art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001, reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001.

S-a reținut totodată că autorul nu a fost proprietarul imobilului, ci doar acționar la S.A.R.P.U. care deținea în proprietate imobilul având sediul în imobil. Mai mult, din procesul verbal de intabulare din anul 1936, rezultă că imobilul a fost vândut de către T.T.S.M. în numele S.P.I. din Londra în baza unei procuri speciale, persoană care nu a vândut așadar, în nume propriu. Ca atare, cererea de restituire în natură nu este întemeiată constatându-se pe de altă parte, că prin Legea nr. 10/2001 și a normelor sale metodologice de aplicare sunt stabilite condițiile de acordare a despăgubirilor persoanelor îndreptățite potrivit ipotezei în speță.

Astfel, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dispune că măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor prin decizia motivată a instituției publice implicate în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice, sau după caz, prin Ordin al Ministrului Finanțelor Publice, în cazul în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate nu mai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate. În alin. (4) al aceluiași articol este detaliat modul de recalculare a valorii acțiunilor.

S-a reținut că reevaluarea acțiunilor la care este îndreptățit reclamantul urmează să se facă cu respectarea dispozițiilor legale enunțate, și din această perspectivă, s-a constatat că hotărârea pronunțată la fond este temeinică și legală, intimata Primăria Municipiului București fiind obligată să plătească contestatorului despăgubiri conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 pentru cele 100 de acțiuni deținute de autorul său M.C. la fosta S.A.P.U. Împotriva susmenționatei hotărâri, a declarat recurs reclamantul D.A., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a susținut că pretenția sa de restituire în natură a corpului A din imobilul situat în București, își găsește corespondent în dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Valoarea actualizată a celor 100 de acțiuni ce au aparținut antecesorului său acoperă valoarea bunului solicitat a-i fi atribuit ca echivalent al valorii acțiunilor deținute la societatea naționalizată. Deși instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru evaluarea acțiunilor pretinse, în mod greșit a considerat că nu este de competența sa să facă această operațiune, pe motiv că dispozițiile art. 31 alin. (3)din Legea nr. 10/2001 ar interzice o atare soluție. Or dimpotrivă odată cu investirea prin cererea sa, instanța are obligația să soluționeze cauza sub toate aspectele și să stabilească în mod concret cuantumul despăgubirilor și persoana căreia îi revine obligația achitării acestora.

Recursul nu este fondat. Textul art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 reglementează conținutul noțiunii de persoană îndreptățită în accepțiunea legii speciale de reparație, respectiv a „persoanelor fizice, asociați ai persoanei juridice care dețin imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv”, cărora li se cuvin măsurile reparatorii prevăzute de această lege constând în restituire în natură sau prin echivalent (pentru toate ipotezele vizate de textul art. 3 din lege). Categoria măsurilor reparatorii cuvenite asociaților, acționari ai persoanei juridice naționalizate este însă stabilită, astfel cum legal a reținut curtea de apel, de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care dispune că „persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

Pentru această ipoteză, legea nu prevede ca măsură reparatorie restituirea în natură, ci doar măsuri reparatorii prin echivalent, corect reținute a fi cuvenite reclamantului. Cât privește critica constând în necesitatea cuantificării despăgubirilor, legal cu respectarea acelorași dispoziții legale și a celor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce reglementează procedura de stabilire și acordare a acestor despăgubiri, instanța de apel a reținut necesitatea respectării acesteia (procedură în care are loc reevaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptățite după criterii precis determinate), aceasta fiind imperativă și de imediată aplicare.

Existența posibilității declanșării unui alt proces deși reală, în măsura în care partea ar fi nemulțumită de cuantumul despăgubirilor și temporizarea procedurilor, face parte la rândul său dintr-o etapă prescrisă de lege, obligatorie, care nu poate fi nesocotită ori ocolită de parte sau de instanța de judecată învestită cu judecata prezentei cereri, care s-a pronunțat în limitele învestirii și în acord cu normele ce reglementează procedura supusă prezentei dezbateri. Ca urmare, în raport de cele ce preced, constatând ca nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca și critica încadrată în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ce nu a fost dezvoltată, constituindu-se astfel într-una exclusiv formală, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul dedus judecății va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D.A. împotriva deciziei nr. 176 A din 9 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.