ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1845/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 387 din 15 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și Municipiul București prin primar general, SC H.N. SA și T.A.D. La soluționarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate, în raport de care s-au reținut următoarele: În urma solicitării reclamantei de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost introduse în cauză în calitate de pârâți T.M.L. și T.A.D.

Prin încheierea din ședința publică de la data de 15 decembrie 2003 tribunalul a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind revendicarea imobilului și a admis excepția tardivității formulării capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta T.M.L. Potrivit art. 46 alin. (2) din Legea 10/2001 sunt lovite de nulitate absolută actele de înstrăinare încheiate sub incidența Legii 112/1995, dacă au fost încheiate cu rea credință. În aprecierea valabilității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995, s-a reținut că nu a fost de rea credință cumpărătorul T.A.D., întrucât a contractat cu un veritabil proprietar care avea această calitate rezultată din lege, mod originar de dobândire a proprietății.

Chiar dacă statul a dobândit proprietatea imobilului în baza Decretului nr. 92/1950 prin naționalizarea de la o persoană exceptată de la aplicarea acestui act normativ, efectele nulității titlului statului nu se răsfrâng și asupra actului de înstrăinare cu titlu oneros subsecvent, în baza căruia subdobânditorul de bună credință stăpânește imobilul. Cu referire la prevederile Legii 10/2001 și Normele metodologice de aplicare a legii, s-a reținut că în cazul în care imobilul notificat a fost înstrăinat legal până la data de 14 februarie 2001, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent și că înstrăinările au beneficiul deplin al protecției Legii 10/2001, în sensul că sunt recunoscute și conservate efectele lor dacă dobânditorii au fost de bună credință.

Prin decizia civilă nr. 151 A din 15 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, dispunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea deciziei de apel s-au reținut următoarele considerente, cu trimitere și la art. 297 C. proc. civ.: Reclamanta a investit instanța inițial cu o cerere de revendicare, care a fost completată ulterior cu o cerere privind constatarea nulității actelor de înstrăinare. La termenul din 15 decembrie 2003 tribunalul a respins excepția de inadmisibilitate a cererii de revendicare și a admis excepția tardivității formulării cererii în nulitate, conform art. 46 pct. 5 din Legea 10/2001.

Cu toate acestea, în considerentele hotărârii apelate nu se regăsește nici un motiv al respingerii cererii de revendicare, ci se regăsesc numai considerații privind nulitatea absolută. Împotriva deciziei de apel a declarat recurs pârâtul T.A.D. criticând-o pentru următoarele motive: Față de modul de soluționare al apelului, nu-și găsesc aplicarea dispozițiile art. 297 C. proc. civ. reținute în motivare.

În mod nejustificat, instanța de apel a concluzionat că cererea în revendicare nu a fost soluționată, în condițiile în care toate argumentele pentru respingerea acesteia sunt în sensul prevederilor speciale cuprinse în Legea 10/2001 art. 45. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele care vor fi arătate în continuare: 1. În decizia de apel se constată că instanța de fond nu a soluționat practic cererea de revendicare, ci s-a pronunțat numai asupra cererii privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către pârâți. Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o soluționare a cauzei cu care a fost investită, respectând dispozițiile art. 112 C. proc.

civ. referitoare la obiectul cauzei, art. 129 alin. final C. proc. civ. care-l obligă pe magistrat să se pronunțe asupra obiectului cererii și dispozițiile art. 261 C. proc. civ. referitoare la cuprinsul hotărârii judecătorești. Din motivarea sentinței primei instanțe rezultă că s-a soluționat cauza în integralitate și că prin considerentele reținute, chiar fără a se face referire expresă la capetele de cerere, a avut loc o soluționare a acestora. Astfel, în sentință se face referire la art. 19.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 cu sublinierea că în cazul în care imobilul notificat a fost înstrăinat legal (aspect analizat în cauză), persoana îndreptățită are dreptul numai la măsurile reparatorii individualizate de lege.

În același timp, se arată că în cazul încheierii actului cu bună credință, acesta are beneficiul deplin al protecției Legii nr. 10/2001 în sensul că sunt recunoscute și conservate efectele lui. Cu alte cuvinte, nu se poate redobândi posesia și proprietatea asupra imobilului în aceste condiții. 2. Față de modul de soluționare a cauzei de către instanța de apel (apreciat ca fiind greșit de instanța de recurs) în cauză își găsea aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin considerentele deciziei de apel s-a reținut practic o necercetare a fondului cauzei pe cererea în revendicare. Constatând, prin urmare, că recursul este fondat, în limita criticii apreciate ca fiind întemeiată și care atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a cercetat fondul, și să dispună casarea deciziei de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul T.A.D. împotriva deciziei civile nr. 151/A din 15 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 februarie 2007.