ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3217/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3217/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința comercială nr. 979 din 13 octombrie 2005, a respins, ca fiind prematur introdusă, acțiunea comercială în pretenții formulată de reclamanta SC C. SA cu sediul social în municipiul Piatra Neamț județul Neamț, prin lichidatori SC B.C. SRL PIATRA NEAMȚ și SC C.D. SRL PIATRA NEAMȚ în contradictoriu cu pârâta A.F. I.S. cu sediul social în Târgu Bujor județul Galați. A mai fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la termenul de judecată din 12 octombrie 2005, s-a ridicat din oficiu excepția prematurității formulării acțiunii, pârâta fiind de acord cu admiterea excepției.
Potrivit art. 720 1 C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Prin adresa nr. 240/16 din 29 noiembrie 2004 reclamanta, prin lichidator judiciar a invitat pârâta la sediul său, la data de 16 decembrie 2004, în vederea efectuării unui punctaj contabil și stabilirea eventualelor diferențe de sold, precizând că acesta reprezintă conciliere, conform art. 720 C. proc. civ. Reclamanta nu a atașat cererii de chemare în judecată înscrisul cu rezultatul concilierii, iar convocarea nu întrunește nici dispozițiile art. 720 1 alin. (2), prin aceea că în adresă nu se arată pretențiile sale și nici temeiul legal.
Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, prin decizia civilă nr. 37 din 3 martie 2006, a admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC C. SA PIATRA NEAMȚ prin lichidator judiciar SC G.C. SRL Piatra Neamț împotriva sentinței comerciale nr. 979 din 13 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ șif, în sensul că a desființat sentința apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În fundamentarea acestei soluții, instanța de apel a apreciat că există dovezi că reclamanta a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Astfel, a fost emisă adresa nr. 240 din 29 noiembrie 2004 prin care i-a comunicat pârâtei în scris pretențiile sale și toate actele doveditoare pe care se sprijină, cu mențiunea că respectiva adresă constituie convocarea la conciliere directă conform art. 720 1 C. proc.
civ. Rezultatul concilierii a fost depus la dosarul cauzei chiar de către pârâtă, cu dovada primirii de către reclamantă la data de 16 decembrie 2004, conform semnăturii și ștampilei aplicată pe exemplarul depus în copie la dosar. În mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză lipsește rezultatul concilierii, câtă vreme acesta există la dosar, chiar dacă nu a fost prezentat de către reclamantă. Împotriva deciziei civile nr. 37 din 3 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială maritimă și fluvială, a promovat recurs pârâta A.F. I.S.
care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectele că în mod greșit instanța de apel a considerat exagerat formalismul și nu a încercat să analizeze conținutul relațiilor dintre părți, de la dosar lipsește înscrisul despre rezultatul concilierii, solicitând admiterea recursului, modificare deciziei atacate și mențiunea hotărârii instanței de fond, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimata-reclamantă SC C. SA PIATRA NEAMȚ prin lichidator judiciar SC G.C. SRL Piatra Neamț de depus întâmpinare motivată în fapt și în drept prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sânt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.F.
I.S. pentru următoarele considerente. Este de necontestat că reclamanta, reprezentată prin lichidatori judiciari conform adresei nr. 240/16 din 29 noiembrie 2004 a avut inițiativa de a încerca soluționarea litigiului de natură comercială prin conciliere directă cu cealaltă parte, în spiritul dispozițiilor legale cuprinse în art. 720 1 și următoarele C. proc. civ. În scopul concilierii litigiului, reclamanta a invitat pârâta, convocând-o pentru data de 16 decembrie 2004 ora 11,45 la sediul debitoarei falite din municipiul Piatra Neamț, precizând că se impune efectuarea unui punctaj contabil și stabilirea eventualelor diferențe de sold. Din conținutul corespondenței apare neîndoios că reclamanta și-a menționat pretențiile, respectiv suma de 1.967.211.371 lei, a atașat înscrisurile doveditoare pe care s-a sprijinit notificarea și mai mult s-a apreciat că aceasta are semnificație juridică de convocare la conciliere conform art. 720 1 C. proc.
civ. Raportat la convocarea de conciliere a reclamantei, poziția procesuală a pârâtei a constat în oferirea unui răspuns scris, care în principal respinge existența pretenției de 1.967.211.371 lei. Amplu documentat și bine argumentat instanța de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți prin prisma reglementărilor art. 720 1 C. proc. civ., reținând că în esență toate demersurile reclamantei, urmate de răspunsul conferit de pârâtă, justifică eforturile realizării concilierii pentru soluționarea litigiului în materie comercială. Pentru aceste rațiuni urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.F. I.S. cu sediul social în Târgu Bujor județul Galați împotriva deciziei nr. 37 din 3 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.F. I.S. Târgu Bujor împotriva deciziei nr. 37 din 3 martie 2006 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 octombrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.