ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3234/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei

civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a III-a civilă, la 27 aprilie 2004, I.P.H.A.K. a solicitat, în

contradictoriu cu A.V.A.S., anularea deciziei nr. 38 din 5 martie 2004 și

obligarea intimatei să-i soluționeze prin decizie motivată cererea de

restituire în natură a imobilului din comuna Spinuș, județ Bihor.

În motivarea contestației s-a arătat că imobilul pentru care

se solicită măsuri reparatorii a fost expropriat de la autorii reclamantului în

anul 1949.

Prin sentința civilă nr. 815 din 21 septembrie 2004,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația, a anulat

decizia și a obligat intimata A.V.A.S. să procedeze la soluționarea notificării

nr. 1313/2001 formulată de contestator.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că odată

sesizată cu notificarea, intimata era obligată să procedeze, potrivit art. 23

din Legea nr. 10/2001, la analiza pretențiilor contestatorului ori, în cazul în

care constata că nu este competentă să soluționeze aceste pretenții, ar fi

trebuit să sesizeze Primăria comunei Spiniș asupra erorii comise prin

transmiterea notificării.

Normele procedurale cuprinse în Legea nr. 10/2001 au un

caracter special și sunt de strictă interpretare. Cum, potrivit acestor norme,

unitatea învestită în mod legal cu soluționarea notificării este îndreptățită

să efectueze cercetări doar cu privire la existența bunului în patrimoniul său

ori în patrimoniul unei persoane juridice privatizate cu respectarea dispozițiilor

legale, aceasta nu este îndreptățită să hotărască în sensul declinării

competenței către o altă instituție.

Soluția de declinare a competenței este contrară

prevederilor Legii nr. 10/2001 și nu este de natură a asigura respectarea

drepturilor și obligațiilor conferite de acest act normativ. Unitatea către

care s-a declinat competența ar putea invoca faptul că nu a fost legal

învestită, față de prevederile art. 21 raportat la art. 26 din lege.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins ca

nefondat prin decizia civilă nr. 38 A din 22 februarie 2005 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

În considerentele deciziei sale, instanța de apel a reținut,

într-o amplă motivare, că Legea nr. 10/2001 reglementează expres procedura de

urmat în cazul în care titularul notificării nu cunoaște unitatea deținătoare.

Intimatul contestator a uzat de prevederile art. 26, adresând notificarea

Primăriei comunei Spinuș. Primăria sesizată cu identificarea unității

deținătoare nu trebuie să aibă în vedere regimul juridic al imobilului sub

aspectul măsurilor reparatorii ce s-ar cuveni, ci de competența acesteia este

exclusiv identificarea unității deținătoare.

Primăria are doar obligația de a comunica titularului

notificării elementele de identificare a unității deținătoare, iar nu de a

înainta notificarea acesteia din urmă, întrucât nu întotdeauna unitatea care

deține imobilul este și competentă să soluționeze notificarea.

Șirul de nereguli procedurale a fost determinat de eroarea

comisă de primărie, care nu s-a limitat la îndeplinirea obligațiilor legale

ce-i incumbau, ci a înaintat notificarea A.V.A.S. Intimatul contestator nu a

contestat această procedură, astfel că, în virtutea principiului disponibilității,

înaintarea notificării către apelantă a fost însușită de către contestator.

Dacă A.V.A.S. s-a considerat necompetentă să soluționeze

notificarea înaintată de către primărie, trebuia să o restituie acesteia

printr-o simplă corespondență, cu mențiunea ca primăria să procedeze conform

art. 26 alin. (2), respectiv să comunice datele de identificare ale unității

deținătoare titularului notificării, lăsându-i acestuia posibilitatea să-și

exercite dreptul de opțiune cu privire la procedura de urmat.

În virtutea principiului substanțial al disponibilității, ce

guvernează procedura de retrocedare reglementată de Legea nr. 10/2001, cât timp

intimatul contestator a ales procedura de soluționare a notificării de către

apelantă, a înțeles fără echivoc să se prevaleze de prevederile art. 27 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri A.V.A.S. a declarat recurs

critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., vizând următoarele aspecte:

Ambele instanțe au ignorat prevederile O.U.G. nr. 198/1999

care stabilea cadrul juridic privind privatizarea societăților comerciale

agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă.

Prin Legea nr. 566 din 19 octombrie 2001 această ordonanță a

fost respinsă. În Anexa nr. 1 la lege este evidențiată SC B. SA Această

societate nu este în portofoliul A.V.A.S. și nu sunt incidente dispozițiile

art. 27 din Legea nr. 10/2001.

A.V.A.S. nu era competentă să soluționeze notificarea

deoarece în momentul depunerii notificării, imobilul se afla în patrimoniul SC

B. SA, iar statul prin Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor este

acționar majoritar.

Nu era necesară declinarea notificării către primărie

deoarece atât timp cât fusese identificată unitatea deținătoare nu mai era

necesară comunicarea notificării primăriei.

Instanța de apel a reținut în mod eronat că A.V.A.S. este

instituția implicată în privatizarea SC B. SA. Instituția publică implicată în

privatizarea SC B. SA este Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor,

acționar majoritar.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate

prin motivele de recurs și în raport de probele administrate în primă instanță,

Curtea a apreciat că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 38 din 5 martie 2004 A.V.A.S. a declinat

competența soluționării notificării transmise de I.P.H.A.K. către unitatea

deținătoare SC B. SA.

Această măsură este corectă, față de prevederile art. 20

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data sesizării

instanței, conform cărora

mobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de

destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de

o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la

care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este

acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă

persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin

decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale

unității deținătoare.

Imobilul în legătură cu care s-au solicitat măsuri

reparatorii se află în patrimoniul SC B. SA

Conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 268/2001, această lege

reglementează cadrul juridic privind

privatizarea societăților comerciale agricole care dețin în exploatare terenuri

cu destinație agricolă, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și

societăți comerciale.

Iar potrivit art. 2 alin. (1) și (3), prevederile legii se

aplică și societăților comerciale rezultate în urma divizării sau fuziunii

societăților comerciale care dețin în exploatare terenuri cu destinație

agricolă, precum și societăților naționale care funcționează sub autoritatea

Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor. De asemenea, prevederile

legii reglementează regimul juridic al terenurilor cu destinație agricolă,

proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenției

Domeniilor Statului.

În condițiile art. 3 alin. (1) din lege, privatizarea

societăților comerciale prevăzute la art. 1 și art. 2 se face de către Agenția

Domeniilor Statului, iar potrivit art. 4 Agenția Domeniilor Statului se află în

subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

În Anexa 1 la lege sunt enumerate societățile comerciale pe

acțiuni deținătoare de terenuri cu destinație agricolă, la nr. 77 fiind trecută

B. Biharia SA.

Așadar, A.V.A.S. nu a fost implicată în privatizarea

societății comerciale în patrimoniul căreia se află imobilul în litigiu. Drept

urmare, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 27 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 10/2001, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală.

Susținerea instanței de apel, întemeiată pe principiul

disponibilității titularului notificării, în sensul că A.V.A.S. nu putea să

trimită notificarea unității identificate drept deținătoare a imobilului, ci

trebuia doar să comunice titularului elementele de identificare, urmând ca

acesta să opteze potrivit voinței sale, este excesiv de formală și eludează,

practic, interesul persoanei care a formulat notificarea, obținerea de măsuri reparatorii

într-un interval cât mai scurt.

Obligând A.V.A.S. să soluționeze notificarea cu privire la

un imobil aflat în patrimoniul unei societăți comerciale în privatizarea căreia

nu a fost implicată, instanțele de fond nu au făcut decât să impună singura

soluție pe care această parte ar putea-o da notificării și anume, respingerea

acesteia. Or, o astfel de soluție nu este în mod evident dorită de contestator.

Dimpotrivă, trimiterea notificării spre rezolvare unității

în patrimoniul căreia se află imobilul este de natură să-i asigure persoanei

care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, posibilitatea obținerii

acestora.

Față de cele ce preced, critica formulată de recurentă

întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluția fiind dată cu

încălcarea prevederilor art. 27 și art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi

admis și hotărârea dată în apel va fi modificată în sensul că, în temeiul art.

296 C. proc. civ., apelul va fi admis și sentința va fi schimbată în tot,

contestația fiind respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei

civile nr. 38 A din 22 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, și în

consecință:

Modifică decizia susmenționată.

Admite apelul împotriva sentinței civile nr. 815 din 21

septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pe care o

schimbă în tot în sensul că respinge contestația formulată de I.P.H.A.K.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2006.