ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6280/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată la 30 martie 2009, Primăria Borcea a solicitat instanței, în contradictoriu cu A.V.A.S. să anuleze parțial Decizia nr. 34 din 16 februarie 2009, emisă de pârâtă, respectiv art. 3 și 4, prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a notificării - formulată de G.A.I., în baza Legii nr. 10/2001 - către reclamantă pentru soluționarea capetelor de cerere vizând casa de locuit și suprafața de 3.629 m.p. imobile situate în comuna Borcea, județul Călărași. Prin sentința nr. 852 din 15 iunie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale, ridicată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținând în esență că nici dispozițiile art. 2 C. proc.

civ. și nici cele ale Legii nr. 10/2001, nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea în primă instanță a acțiunilor prin care se solicită de către terțele persoane, anularea deciziei sau dispoziției „primarului”. Astfel, se mai arată, în raport de actuala reglementare a art. 24 alin. (3) 1 , introdus prin Legea nr. 247/2005, numai persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale poate contesta dispoziția de respingere a notificării la secția civilă a tribunalului în care se află sediul unității deținătoare.

Judecătoriei Sectorului 3 București s-a declarat, la rândul său, necompetentă material să soluționeze cauza de față, prin sentința nr. 10801 din 21 octombrie 2009, declinându-și competența în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel că ivindu-se conflictul negativ de competență între două instanțe aflate în circumscripția aceleiași curți de apel, cauza a fost înaintată, conform dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., Curții de Apel București în vederea pronunțării regulatorului de competență. Prin sentința civilă nr. 8 din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit că Tribunalul București, secția civilă, este competent material pentru a soluționa cauza, în primă instanță, reținând în esență că decizia emisă de A.V.A.S.

este criticată sub aspectul modului de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 iar legiuitorul a dat eficiență naturii civile a efectelor produse de dispoziția sau decizia emisă de unitatea deținătoare. Împotriva acestei hotărâri, dată în regulator de competență, a declarat recurs în termen legal, Primăria comunei Borcea, reclamantă în cauză care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. susține în esență că secția de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, iar nu secția civilă, era competentă să soluționeze cauza în primă instanță, întrucât în speță sunt incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, dispoziția atacată fiind un act administrativ.

În cuprinsul motivelor de recurs, se face trimitere și la sentința civilă nr. 1439 din 14 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, dată într-un alt dosar - având același obiect - în care cererea a fost soluționată urmare declinării cauzei de către secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a aceluiași tribunal, inițial sesizată. Ca atare, conchide recurenta, contrar voinței părților, și fără a manifesta rol activ în stabilirea corectă a cadrului procesual și respectiv a competenței materiale în primă instanță, cauza a fost soluționată de instanța civilă. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

În contra Deciziei nr. 34 din 16 februarie 2009 emisă de A.V.A.S., reclamanta Primăria Borcea a formulat două cereri, cu obiect identic (respectiv anularea art. 3 și 4 din această decizie) cu prima acțiune sesizând secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului București iar cu cea de a 2-a, secția civilă, a aceleiași instanțe. În soluționarea primei cereri, astfel introdusă, la 29 aprilie 2009, Tribunalul a pus în discuție excepția necompetenței funcționale a secției a IX-a de contencios administrativ și fiscal, față de obiectul acestei cereri și competența stabilită prin Legea nr. 10/2001, iar prin încheierea de la aceeași dată cauza a fost înaintată conducerii Tribunalului București, în vederea repartizării la o secție civilă.

Ulterior, cererea a fost înregistrată la data de 26 iunie 2009, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 28000/3/2009, în cauză fiind pronunțată sentința nr. 1439 din 14 decembrie 2009 a acestei instanțe care a respins contestația, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. În cauza de față, aceeași instanță, a declinat competența de soluționare a celei de a 2-a cereri în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, pe considerentul că reclamanta este terț în raportul juridic creat urmare inițierii, procedurii administrative declanșată de persoana îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001. Instanța care a pronunțat regulatorul de competență a reținut corect, competența secției civile, a tribunalului, în soluționarea - în primă instanță - a cauzei de față.

Astfel, în speță, nu se regăsește ipoteza clasică a terțului care a formulat o contestație în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și care, nefiind parte a raportului juridic astfel creat nu-și poate apăra interesele decât apelând la calea dreptului comun. Or, în cauza de față reclamanta este chiar entitatea abilitată de lege să soluționeze o parte din cererile formulate de persoana îndreptățită, pe calea notificării, contestația formulată vizând tocmai acea parte din Decizia atacată prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acestor cereri, în favoarea sa.

Așa cum în mod judicios a reținut instanța de control judiciar, prin acțiunea promovată de către reclamantă se urmărește cenzurarea unor anumite dispoziții ale deciziei atacate, pronunțată de A.V.A.S., strict din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001, împrejurarea că se contestă legalitatea unui act administrativ fiind lipsită de relevanță, sub aspectul competenței de primă instanță a secției civile, a tribunalului, în condițiile în care legiuitorul a dat prevalență, prin dispozițiile art. 26 ale Legii nr. 10/2001, efectelor esențialmente de natură civilă ale actului juridic, astfel atacat. Așa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Primăria comunei Borcea împotriva sentinței nr. 8 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2010.