ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5188/2010

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie

2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamanta C.A. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului

București - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și cu Prefectura Municipiului

București, să-i fie restituită în natură întreaga suprafață de 15.000 m.p. teren

proprietatea acesteia, imobil situat în București, strada T.M., sector 4.

Reclamanta a arătat că

cererea formulată este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte, analizând

cu prioritate excepția de necompetență materială invocată din oficiu, în condițiile

art. 158 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că necompetența este de ordine publică,

conform art. 159 C. proc. civ., va admite excepția și va trimite cauza spre soluționare

instanței competente, respectiv Tribunalului București, secția civilă.

Astfel, în conformitate

cu dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., când în fața instanței de judecată

se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța

competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent,

iar potrivit dispozițiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ. necompetența este de ordine

publică când pricina este de competența unei instanțe de alt grad.

Examinându-se actele și

lucrările dosarului, se constată a fi întemeiată excepția de necompetență materială

a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la judecarea cererii formulate

de reclamantă, pentru următoarele considerente:

În cauză este de necontestat

faptul că obiectul acțiunii îl formează cererea de restituire în proprietate a unui

imobil naționalizat, formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nefiind

aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, potrivit cărora: „

Orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul

legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim

și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat,

cât și public

”.

Pe de altă parte, competența

de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 4

pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de

apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând

fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată,

respectiv cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Având în vedere obiectul

litigiului dedus judecății și dispozițiile legale incidente pricinii, competența

materială de soluționare în fond a cererii reclamantei revine Tribunalului București,

secția civilă.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, constatând că în cauză competența de soluționare a litigiului

dedus judecății aparține Tribunalului București, secția civilă, va trimite cauza,

spre competentă soluționare, acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență

materială.

Declină competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2010.