ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3018/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 11 februarie 2004, reclamanții SC L. SA și SC B. SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului – D.G.S. și Oficiul Registrului Comerțului, au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate realizarea de către reclamanta acționară SC B. SA a investițiilor prevăzute prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni cu plata în rate nr. 18 din 21 decembrie 2001 la SC L. SA, în valoare de 123.493 dolari S.U.A., constatarea existenței acestor investiții, constatarea valabilității contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni cu plata în rate nr. 18 din 21 decembrie 2001 și faptul că acesta își produce efectele în continuare.

Prin sentința comercială nr. 2239 din 13 octombrie 2004, Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantelor, a constatat realizarea și existența investițiilor realizate de reclamanta SC B. SA prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni cu plata în rate nr. 18 din 21 decembrie 2001 la SC L. SA, în valoarea totală de 123.493 dolari S.U.A. echivalentul sumei de 4.132.293.483 ROL și a constatat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 18 din 21 decembrie 2001. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în considerente că până la data scadenței reclamanta și-a onorat obligațiile asumate în sensul realizării volumului și valorii investițiilor asumate, iar înscrierea mențiunilor la Oficiul Registrului Comerțului și publicarea în M. Of.

are valoarea opozabilității acestora față de terți și nu între părțile contractante. Prin decizia nr. 132/ A/C din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a respins excepția nulității, invocată de intimatele SC L. SA și SC B. SA. A admis ca fondat apelul declarat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a modificat-o în totalitate, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâților și le-a obligat pe intimate la plata sumei de 840,5 RON cheltuieli de judecată în favoarea apelantului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a confirmat hotărârea primei instanțe și a mai reținut că acțiunea vizând constatarea unei situații de fapt și a valabilității unei convenții fără a se solicita constatarea netemeiniciei vreunui motiv de nulitate ori reziliere a convenției nu poate forma obiectul unei acțiuni în constatare formulată în baza prevederilor art. 111 C. proc. civ., o asemenea cerere de chemare în judecată fiind inadmisibilă. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC L. SA, criticând-o pentru nelegalitate și pronunțare plus petita, prin invocarea dispozițiilor 304 pct. 9 și pct. 6 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a deciziei atacate și menținerea sentinței tribunalului.

În susținerea recursului său, în temeiul pct. 9 art. 304 C. proc. civ., recurenta susține astfel în esență că greșit instanța de apel a respins excepția caracterului abuziv al clauzei contractuale de la pct. 8 noiembrie 2 din contractul de privatizare pe motiv că această excepție a fost invocată pentru prima oară în apel, iar pârâtul nu a formulat o cerere reconvențională; tot greșit instanța a reținut aplicabilitatea în cauză a stipulației înscrise în alineatul final al art. 8 noiembrie 2 din contract, al clauzei prevăzute la alin. (3) din același art. 8 noiembrie 2 și a dispozițiilor art. 2 alin. (4) din Legea nr. 80/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 52/2001, deoarece nici una din condițiile prevăzute de acest text legal nu este îndeplinită în speța de față, atât timp cât toate ratele de preț au fost plătite la scadență și investiția prevăzută în contract a fost realizată la termen de către reclamanta SC B. SA; în fine, întemeindu-se pe pct. 6 art. 304 C. proc.

civ., recurenta susține că instanța s-a pronunțat plus petita, reținând în finalul considerentelor deciziei atacate că petitul privind constatarea valabilității contractului este inadmisibil, atâta vreme cât nimeni nu a contestat valabilitatea contractului. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului, în raport de critica formulată de recurentă, în temeiul pct. 9 art. 304 C. proc.

civ., se constată următoarele: Potrivit clauzelor prevăzute la art. 8 noiembrie 1 și 8 noiembrie 2, astfel cum au fost stipulate de părți în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 18 din 21 decembrie 2001, pentru ca investiția în valoare totală de 164.990 dolari S.U.A., la efectuarea căreia s-a angajat cumpărătorul pe o perioadă de 2 ani să poată fi considerată îndeplinită se impunea ca acesta să transmită anual vânzătorului, într-o perioadă de maxim 30 de zile de la termenul prevăzut în anexa 5, lista documentelor de atestare a modului de îndeplinire a clauzei privind angajamentul investițional al cumpărătorului, prevăzută în anexa 6 la contract. În executarea acestei obligații, cumpărătorul a transmis vânzătorului un centralizator cu pretinsele investiții efectuate, însoțit de facturi fără dovada achitării acestora și un raport de evaluare întocmit de o firmă neagreată de vânzător.

Având în vedere documentele necesare menționate în anexa 6 la contract, față de cele prezentate de cumpărător, vânzătorul a considerat că investițiile nu au fost realizate cu atât mai mult cu cât și în contract la pct. 8 noiembrie 2, s-a prevăzut că investiția se consideră realizată la data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului a majorării capitalului social al societății, cu aportul subscris și integral vărsat de cumpărător. Sancțiunea pe care părțile au înțeles s-o aplice nerespectării clauzelor contractuale privind investițiile angajate este prevăzut expres la pct. 8 noiembrie 2 alin. (3) din contract și anume rezolvirea de drept a contractului, fără altă formalitate și fără punerea în întârziere, precum și la cap. 9 pct. 9.1 în care părțile au prevăzut un pact comisoriu, sancțiunea astfel instituită fiind în concordanță cu dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.U.G.

nr. 52/2001, care prevăd aceeași sancțiune. În consecință, critica fundamentată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va respinge ca neîntemeiată. În ce privește critica formulată prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată că este, de asemenea, neîntemeiată, pentru că instanța nu s-a pronunțat plus petita, ci a dat o soluționare corectă cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., stăruind în aflarea adevărului și evocând fondul cauzei dedus judecății, în limitele investirii. În ce privește excepția nulității clauzei contractuale referitoare la aplicabilitatea pactului comisoriu în speță, invocată de reclamantă, instanța de apel a apreciat judicios că aceasta reprezintă de fapt o precizare de acțiune, cu încălcarea dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ., prin această excepție reclamanta investind instanța cu o cerere nouă, susținerile formulate în această cerere prin care, de altfel, se tinde la anularea dispozițiilor contractuale, fiind în dezacord cu solicitările din cererea introductivă. În consecință, reținându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nici o critică de natură să conducă la desființarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca legală și se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele SC L. SA ORADEA și SC B. SA PLOIEȘTI, împotriva deciziei nr. 132/ A/C din 22 noiembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2006.