ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3018/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La 11 februarie 2004,

reclamanții SC L. SA și SC B. SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului – D.G.S. și Oficiul Registrului

Comerțului, au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate

realizarea de către reclamanta acționară SC B. SA a investițiilor prevăzute

prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni cu plata în rate nr. 18 din 21

decembrie 2001 la SC L. SA, în valoare de 123.493 dolari S.U.A., constatarea

existenței acestor investiții, constatarea valabilității contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni cu plata în rate nr. 18 din 21 decembrie 2001 și

faptul că acesta își produce efectele în continuare.

Prin sentința comercială nr.

2239 din 13 octombrie 2004, Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantelor, a

constatat realizarea și existența investițiilor realizate de reclamanta SC B. SA

prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni cu plata în rate nr. 18

din 21 decembrie 2001 la SC L. SA, în valoarea totală de 123.493 dolari S.U.A.

echivalentul sumei de 4.132.293.483 ROL și a constatat valabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 18 din 21 decembrie 2001.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut în considerente că până la data scadenței

reclamanta și-a onorat obligațiile asumate în sensul realizării volumului și

valorii investițiilor asumate, iar înscrierea mențiunilor la Oficiul

Registrului Comerțului și publicarea în M. Of. are valoarea opozabilității

acestora față de terți și nu între părțile contractante.

Prin decizia nr. 132/ A/C

din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel Oradea a respins excepția nulității,

invocată de intimatele SC L. SA și SC B. SA.

A admis ca fondat apelul

declarat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, împotriva

sentinței mai sus menționate, pe care a modificat-o în totalitate, în sensul că

a respins acțiunea formulată de reclamante împotriva pârâților și le-a obligat

pe intimate la plata sumei de 840,5 RON cheltuieli de judecată în favoarea

apelantului Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a confirmat hotărârea primei instanțe și a mai

reținut că acțiunea vizând constatarea unei situații de fapt și a valabilității

unei convenții fără a se solicita constatarea netemeiniciei vreunui motiv de

nulitate ori reziliere a convenției nu poate forma obiectul unei acțiuni în

constatare formulată în baza prevederilor art. 111 C. proc. civ., o asemenea

cerere de chemare în judecată fiind inadmisibilă.

Împotriva deciziei curții de

apel a declarat recurs reclamanta SC L. SA, criticând-o pentru nelegalitate și

pronunțare plus petita, prin invocarea dispozițiilor 304 pct. 9 și pct. 6 C.

proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a

deciziei atacate și menținerea sentinței tribunalului.

În susținerea recursului

său, în temeiul pct. 9 art. 304 C. proc. civ., recurenta susține astfel în

esență că greșit instanța de apel a respins excepția caracterului abuziv al

clauzei contractuale de la pct. 8 noiembrie 2 din contractul de privatizare pe

motiv că această excepție a fost invocată pentru prima oară în apel, iar

pârâtul nu a formulat o cerere reconvențională; tot greșit instanța a reținut

aplicabilitatea în cauză a stipulației înscrise în alineatul final al art. 8

noiembrie 2 din contract, al clauzei prevăzute la alin. (3) din același art. 8

noiembrie 2 și a dispozițiilor art. 2 alin. (4) din Legea nr. 80/2002 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 52/2001, deoarece nici una din condițiile prevăzute de

acest text legal nu este îndeplinită în speța de față, atât timp cât toate

ratele de preț au fost plătite la scadență și investiția prevăzută în contract

a fost realizată la termen de către reclamanta SC B. SA; în fine, întemeindu-se

pe pct. 6 art. 304 C. proc. civ., recurenta susține că instanța s-a pronunțat

plus petita, reținând în finalul considerentelor deciziei atacate că petitul

privind constatarea valabilității contractului este inadmisibil, atâta vreme

cât nimeni nu a contestat valabilitatea contractului.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor

dosarului, în raport de critica formulată de recurentă, în temeiul pct. 9 art. 304

C. proc. civ., se constată următoarele:

Potrivit clauzelor prevăzute

la art. 8 noiembrie 1 și 8 noiembrie 2, astfel cum au fost stipulate de părți

în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 18 din 21 decembrie 2001,

pentru ca investiția în valoare totală de 164.990 dolari S.U.A., la efectuarea

căreia s-a angajat cumpărătorul pe o perioadă de 2 ani să poată fi considerată

îndeplinită se impunea ca acesta să transmită anual vânzătorului, într-o

perioadă de maxim 30 de zile de la termenul prevăzut în anexa 5, lista

documentelor de atestare a modului de îndeplinire a clauzei privind

angajamentul investițional al cumpărătorului, prevăzută în anexa 6 la contract.

În executarea acestei obligații,

cumpărătorul a transmis vânzătorului un centralizator cu pretinsele investiții

efectuate, însoțit de facturi fără dovada achitării acestora și un raport de

evaluare întocmit de o firmă neagreată de vânzător.

Având în vedere documentele

necesare menționate în anexa 6 la contract, față de cele prezentate de

cumpărător, vânzătorul a considerat că investițiile nu au fost realizate cu

atât mai mult cu cât și în contract la pct. 8 noiembrie 2, s-a prevăzut că

investiția se consideră realizată la data înregistrării la Oficiul Registrului

Comerțului a majorării capitalului social al societății, cu aportul subscris și

integral vărsat de cumpărător.

Sancțiunea pe care părțile

au înțeles s-o aplice nerespectării clauzelor contractuale privind investițiile

angajate este prevăzut expres la pct. 8 noiembrie 2 alin. (3) din contract și

anume rezolvirea de drept a contractului, fără altă formalitate și fără punerea

în întârziere, precum și la cap. 9 pct. 9.1 în care părțile au prevăzut un pact

comisoriu, sancțiunea astfel instituită fiind în concordanță cu dispozițiile art.

2 alin. (4) din O.U.G. nr. 52/2001, care prevăd aceeași sancțiune.

În consecință, critica

fundamentată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va respinge ca

neîntemeiată.

În ce privește critica

formulată prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se

constată că este, de asemenea, neîntemeiată, pentru că instanța nu s-a

pronunțat plus petita, ci a dat o soluționare corectă cauzei, cu respectarea

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., stăruind în aflarea adevărului și evocând

fondul cauzei dedus judecății, în limitele investirii.

În ce privește excepția

nulității clauzei contractuale referitoare la aplicabilitatea pactului

comisoriu în speță, invocată de reclamantă, instanța de apel a apreciat

judicios că aceasta reprezintă de fapt o precizare de acțiune, cu încălcarea

dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., prin această excepție reclamanta

investind instanța cu o cerere nouă, susținerile formulate în această cerere

prin care, de altfel, se tinde la anularea dispozițiilor contractuale, fiind în

dezacord cu solicitările din cererea introductivă.

În consecință, reținându-se

că reclamanta nu a formulat în recurs nici o critică de natură să conducă la

desființarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca legală și se

va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantele SC L. SA ORADEA și SC B. SA PLOIEȘTI, împotriva deciziei nr. 132/

A/C din 22 noiembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 octombrie 2006.