ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 783 din 21

septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a

respins ca nefondată excepția inadmisibilității formulării cererii de

restituire în natură, invocată de către pârâți; s-a respins ca nefondată excepția

lipsei calității procesuale a reclamanților de a solicita restituirea în

natură; s-a admis contestația formulată de reclamanții Ț.P.R.S. și Ț.T.F. și

s-a anulat decizia nr. 4895 din 12 decembrie 2001 emisă de R.N.P.R., D.S.

București; a fost obligată pârâta să restituie în favoarea reclamanților

decizia de restituire în natură a imobilului în litigiu; s-a respins cererea

reconvențională ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 711 din 13 iunie 1929,

pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția a III-a, i s-a atribuit numitului A.C.

în deplină proprietate imobilul compus din două bucăți de curte cu o casă mică,

0,3856 mp din moșia Buciumeni în suprafață de 21795 mp.

Prin procesul verbal din 1

septembrie 1948, imobilul a fost preluat de la numitul A.C., moștenitorii

acestuia fiind reclamanții, conform certificatelor de moștenitor nr. 352/1957

eliberat de Notariatul Raionului Orășenesc, nr. 21306 din 16 noiembrie 1994

eliberat de Notariatul sectorului 1 București și respectiv nr. 1/2003 eliberat

de B.N.P. I.T.

Pe fondul cauzei, instanța de fond,

a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv în sensul art. 2 din

Legea nr. 10/2001, înlăturând susținerea pârâtei, că în cauză nu ar fi incidente

prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât construcțiile nu

se încadrează în cele prevăzute de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 1/2000.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat apel, pârâta R.N.P.R. D.S. București, susținând

că, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a

lui Ț.P.R.S., cât și excepția inadmisibilității de restituie în natură a

imobilului, întrucât aceasta nu se află în circuitul civil, iar terenurile

forestiere se revendică în temeiul Legii nr. 1/2000 și nu în temeiul Legii nr.

10/2001.

În ceea ce

privește expertizele tehnice efectuate, apelanta a susținut, că acestea au

lămurit instanța cu privire la obiectivul, stabilit dacă imobilul în litigiu se

regăsește în actele de proprietate ale reclamanților sau nu.

Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 188/A din 13 aprilie

2006, a respins ca nefondat apelul declarat de D.N.P.R. D.S. București,

împotriva sentinței nr. 783 din 21 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă.

Pentru a

decide astfel, curtea de apel, a reținut, cu privire la excepția

inadmisibilității formulării cererii de restituie în natură a imobilului, că

reclamanții-intimați aveau dreptul să solicite restituirea, în temeiul Legii

nr. 10/2001, făcând și dovada calității de persoane îndreptățite, în sensul

art. 3 din aceeași lege.

A mai reținut

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, întrucât construcția nu se încadrează în cele prevăzute de art. 31

alin. (2) din Legea nr. 1/2000, nefiind considerată ca existentă pe un teren

forestier ce a făcut parte dintr-o exploatație forestieră la data trecerii în

proprietatea statului.

Împotriva

deciziei menționate a declarat recurs R.N.P.R. D.S. București, invocând motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență următoarele:

- în mod

greșit ambele instanțe au respins excepția lipsei calității procesuale a

numitului Ț.P.R.S. de reprezentant în justiție pentru Ț.T.F., având în vedere

că procura depusă la dosarul cauzei nu îndeplinește cerințele art. 162 din

Legea nr. 105/1992;

- terenul și

construcția, face parte din fondul forestier, fiind aplicabile prevederile art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Dezvoltând

acest motiv de recurs pârâta a susținut, că în temeiul Legii nr. 1/2000,

intimaților reclamanți li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o

suprafață de 10 ha, din care 4 ha teren cu vegetație forestieră în imediata

vecinătate a imobilului în litigiu, nerespectând dispozițiile art. 31 alin.

(3), (4) și (5) din Legea nr. 1/2000.

Sub acest

aspect, intimații-reclamanți nu au făcut dovada că dețin în proprietate o

suprafață minimă pentru construirea unui ocol silvic, astfel încât să devină

aplicabile prevederile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 1/2000.

Printr-un

ultim motiv de recurs, pârâta a criticat rapoartele de expertiză dispuse și

efectuate în cauză, întrucât nu au lămurit dacă imobilul în litigiu se

regăsește în actele de proprietate ale autorilor intimaților-reclamanți sau nu.

Recursul nu

este întemeiat.

Referitor la

critica vizând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al intimatului

reclamant Ț.P.R.S. pentru Ț.T.F., în sensul că procura ar fi nulă întrucât nu

îndeplinește cerințele art. 162 din Legea nr. 105/1992.

Potrivit art.

162 din Legea nr. 105/1992, „Actele oficiale întocmite sau legalizate de către

o autoritate străină pot fi folosite în fața instanțelor române, numai dacă

sunt supralegalizate pe cale administrativă ierarhică și în continuare de misiunile

diplomatice sau oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel

autenticitatea semnăturilor și sigiliul”.

Textul legal

citat se referă la condițiile ce trebuie îndeplinite de actele oficiale

întocmite sau legalizate de o autoritate străină pentru a fi folosite în fața

instanțelor române, situație ce nu se regăsește în cauza de față.

Procura în

discuție, a fost întocmită și autentificată de Ambasada României din Paris, în

conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, potrivit

cărora misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, îndeplinesc și

o serie de acte notariale, printre care și autentificarea înscrisurilor.

În raport ce

cele expuse, în mod corect ambele instanțe au respins excepția invocată de pârâta

recurentă și reiterată în recurs.

Și cel de al

doilea motiv de recurs este nefondat.

Potrivit art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestuia terenurile

ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991,

republicată prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate

potrivit prevederile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Interpretarea

ce trebuie dată acestui text este aceea că sunt exceptate doar terenurile care

au fost solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.

169/1997, neocupate de construcții.

În speță,

terenurile nu au fost solicitate în temeiul Legii fondului funciar iar construcția

nu face parte, din cele prevăzute de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 1/2000,

respectiv aflate pe exploatațiile forestiere.

Din procesul

verbal de preluare din 1 ianuarie 1948, cât și din sentința civilă nr.711/1929,

rezultă că terenul era plantat cu pomii fructiferi, iar construcția era o casă

de locuit, așa încât nu poate fi considerată o exploatație forestieră.

Din probele

existente la dosar, rezultă că intimații- reclamanți și-au dovedit atât

calitatea de persoane îndreptățite cât și dreptul de proprietate al

antecesorilor lor, astfel încât și ultima critică este nefondată.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

declarat de pârâtă, va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

R.N.P.R. D.S. București împotriva deciziei nr. 188/A din 13 aprilie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Obligă pe recurenta

R.N.P.R. D.S. București la 3500 lei

cheltuieli de judecată în recurs către intimații Ț.P.R.S. și Ț.T.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie

2007.