ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 538/2007

Asupra recursului de față,

constată:

Prin sentința civilă nr.

691 din 16 august 2006, Tribunalul Cluj a admis cererea formulată de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București

și a transformat măsura de suspendare a dreptului de a folosi

pașaportul dispusă față de pârâtul S.D. în măsura

restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe

teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene pe o perioadă de 1

an.

Pentru a

hotărî astfel instanța a reținut că potrivit înscrisurilor

depuse la dosar pârâtul a fost returnat din Spania la data de 6 mai 2003,

după ce anterior fusese returnat și din Germania și că în

temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997 față de acesta

s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă

circulație în străinătate până la data de 6 mai 2007.

În acest caz, în

conformitate cu dispozițiile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

248/2005 privind regimului liberei circulații a cetățenilor în

străinătate coroborat cu art. 38 și art.

39 alin. (1) și (3), prima

instanță a constat că se impune admiterea cererii și transformarea

măsurii aplicate pârâtului în baza legii vechi în cea de restrângere a

exercitării dreptului la libera circulație prevăzută de

legea nouă pe o perioadă de 1 an.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta care a arătat că se impunea ca prima

instanță să constate că cererea pe care a dedus-o

judecății, la momentul soluționării, era rămasă

fără obiect, apreciind că instanțele

judecătorești pot dispune măsura de transformare numai până

la momentul expirării termenului de 6 luni prevăzut de lege, anume

până la data 22 iulie 2006.

Prin decizia civilă

nr. 324/ A din 6 octombrie

2006

Curtea de

Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie a admis apelul declarat de

reclamantă și a schimbat sentința în sensul că a respins

cererea dedusă judecății.

Pentru a

hotărî astfel instanța a reținut că raportat la prevederile

art. 55 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 privind regimului liberei

circulații a cetățenilor în străinătate, m

ăsura de suspendare a

dreptului de a folosi pașaportul dispusă împotriva pârâtului potrivit

legii vechi a rămas în vigoare pentru o perioadă de 6 luni de la data

intrării în vigoare a legii, adică până la 27 iulie 2006.

Așa fiind,

având în vedere că în această perioadă de timp nu s-a dispus

transformarea acesteia în măsura de restrângere a dreptului la liberă

circulație în străinătate, instanța de apel a apreciat

că în mod greșit prima instanță a dispus transformarea

după momentul expirării termenului de 6 luni, adică după

data de 29 iulie 2006, caz în care se impune schimbarea sentinței în

sensul respingerii acțiunii.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul.

În motivarea recursului pârâtul

susține că instanța de apel a omis să dispună

odată cu respingerea cererii deduse judecății și înlăturarea

tuturor măsurilor restrictive dispuse împotriva sa cu ocazia

returnării din străinătate, respectiv a omis să

dispună obligarea reclamantei să îi elibereze un pașaport

valabil și să dispună ridicarea interdicției la libera

circulație care i-a fost aplicată cu privire la teritoriile statelor

Uniunii Europene.

Analizând critica formulată de

reclamantă, care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi

primită pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 129 alin.

(6) C. proc. civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai

asupra obiectului cererii deduse judecății.

Obligația instanței de a

se pronunța asupra obiectului cererii, care nu poate fi nici schimbat

și nici depășit, constituie garanția aplicării

principiului disponibilității.

Or, în

speță, instanțele de fond au fost investite cu judecata unei

cereri de transformare a unei

m

ăsuri, respectiv a măsurii de suspendare a dreptului de a

folosi pașaportul aplicată pârâtului și aflată în curs de

executare la data intrării în vigoare a Legii

nr. 248/2005 privind regimului

liberei circulații a cetățenilor în străinătate,

în măsura de

restrângere a dreptului la liberă circulație în

străinătate.

Cererea de

chemare în judecată formulată de reclamantă a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 55 a

lin. (1) din Legea nr. 248/2005,

lege care a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 2006.

Potrivit acestui

act normativ, măsurile de

suspendare a dreptului de a folosi pașaportul dispuse

în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997 și aflate în

curs de executare la data intrării în vigoare a acestei legi

încetează de drept, cu excepția celor dispuse cu privire la

cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie

încheiate de România cu alte state, cum era și cazul pârâtului, care

rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, adică până la

data de 29 iulie 2006.

În această

din urmă situație legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca astfel

de măsuri să poată fi transformate în măsuri de restrângere

a dreptului la liberă circulație în străinătate, în

condițiile prevăzute la art. 39 alin. (1) și (3)-(8), precum

și, după caz, la art. 44 din prezenta lege, la solicitarea

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră sau, după caz,

a Direcției Generale de Pașapoarte.

O astfel de

cerere a fost dedusă judecății în prezenta cauză, cerere

care însă a fost respinsă ca urmare a expirării termenului mai

sus arătat în care se putea dispune transformarea unor astfel de

măsuri și când acestea au încetat de drept, în puterea legii.

Or, nici la

judecata în primă instanță și nici în apel, pârâtul nu a

formulat vreo cerere reconvențională prin care să invoce

pretenții proprii în contradictoriu cu reclamanta și în

legătură cu obiectul cererii deduse judecății, caz în care,

astfel de pretenții nu pot fi formulate pentru prima oară în recurs.

Mai mult, este

de observat că pretențiile formulate de pârât prin recurs nu sunt în

legătură cu cererea de transformare dedusă judecății

în prezenta cauză și nici nu pot fi dispuse pe cale de

consecință în raport de soluția adoptată de instanța

de apel, anume aceea de respingere a cererii de chemare în judecată

formulată de reclamantă.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate recursul dedus judecății se

dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de

pârâtul

S.D. împotriva deciziei civile

nr. 324 / A din 6 octombrie 2006

a Curții de Apel Cluj,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2007.