ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 538/2007

Asupra recursului de față, constată: Prin sentința civilă nr. 691 din 16 august 2006, Tribunalul Cluj a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București și a transformat măsura de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul dispusă față de pârâtul S.D. în măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene pe o perioadă de 1 an. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că potrivit înscrisurilor depuse la dosar pârâtul a fost returnat din Spania la data de 6 mai 2003, după ce anterior fusese returnat și din Germania și că în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997 față de acesta s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate până la data de 6 mai 2007. În acest caz, în conformitate cu dispozițiile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimului liberei circulații a cetățenilor în străinătate coroborat cu art. 38 și art. 39 alin. (1) și (3), prima instanță a constat că se impune admiterea cererii și transformarea măsurii aplicate pârâtului în baza legii vechi în cea de restrângere a exercitării dreptului la libera circulație prevăzută de legea nouă pe o perioadă de 1 an.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta care a arătat că se impunea ca prima instanță să constate că cererea pe care a dedus-o judecății, la momentul soluționării, era rămasă fără obiect, apreciind că instanțele judecătorești pot dispune măsura de transformare numai până la momentul expirării termenului de 6 luni prevăzut de lege, anume până la data 22 iulie 2006. Prin decizia civilă nr. 324/ A din 6 octombrie 2006 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat sentința în sensul că a respins cererea dedusă judecății.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că raportat la prevederile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 privind regimului liberei circulații a cetățenilor în străinătate, m ăsura de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul dispusă împotriva pârâtului potrivit legii vechi a rămas în vigoare pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, adică până la 27 iulie 2006. Așa fiind, având în vedere că în această perioadă de timp nu s-a dispus transformarea acesteia în măsura de restrângere a dreptului la liberă circulație în străinătate, instanța de apel a apreciat că în mod greșit prima instanță a dispus transformarea după momentul expirării termenului de 6 luni, adică după data de 29 iulie 2006, caz în care se impune schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul. În motivarea recursului pârâtul susține că instanța de apel a omis să dispună odată cu respingerea cererii deduse judecății și înlăturarea tuturor măsurilor restrictive dispuse împotriva sa cu ocazia returnării din străinătate, respectiv a omis să dispună obligarea reclamantei să îi elibereze un pașaport valabil și să dispună ridicarea interdicției la libera circulație care i-a fost aplicată cu privire la teritoriile statelor Uniunii Europene. Analizând critica formulată de reclamantă, care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Obligația instanței de a se pronunța asupra obiectului cererii, care nu poate fi nici schimbat și nici depășit, constituie garanția aplicării principiului disponibilității. Or, în speță, instanțele de fond au fost investite cu judecata unei cereri de transformare a unei m ăsuri, respectiv a măsurii de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul aplicată pârâtului și aflată în curs de executare la data intrării în vigoare a Legii nr. 248/2005 privind regimului liberei circulații a cetățenilor în străinătate, în măsura de restrângere a dreptului la liberă circulație în străinătate. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 55 a lin.

(1) din Legea nr. 248/2005, lege care a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 2006. Potrivit acestui act normativ, măsurile de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997 și aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a acestei legi încetează de drept, cu excepția celor dispuse cu privire la cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, cum era și cazul pârâtului, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, adică până la data de 29 iulie 2006. În această din urmă situație legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca astfel de măsuri să poată fi transformate în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulație în străinătate, în condițiile prevăzute la art. 39 alin. (1) și (3)-(8), precum și, după caz, la art. 44 din prezenta lege, la solicitarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră sau, după caz, a Direcției Generale de Pașapoarte.

O astfel de cerere a fost dedusă judecății în prezenta cauză, cerere care însă a fost respinsă ca urmare a expirării termenului mai sus arătat în care se putea dispune transformarea unor astfel de măsuri și când acestea au încetat de drept, în puterea legii. Or, nici la judecata în primă instanță și nici în apel, pârâtul nu a formulat vreo cerere reconvențională prin care să invoce pretenții proprii în contradictoriu cu reclamanta și în legătură cu obiectul cererii deduse judecății, caz în care, astfel de pretenții nu pot fi formulate pentru prima oară în recurs. Mai mult, este de observat că pretențiile formulate de pârât prin recurs nu sunt în legătură cu cererea de transformare dedusă judecății în prezenta cauză și nici nu pot fi dispuse pe cale de consecință în raport de soluția adoptată de instanța de apel, anume aceea de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Așa fiind, pentru considerentele arătate recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.D. împotriva deciziei civile nr. 324 / A din 6 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2007.