Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.02.2007
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1705/2007

HOTĂRÂRE
22.02.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1705/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului civil de față: Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 46 din 25 ianuarie 2005 a Tribunalului Suceava a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de A.I. și S.P. împotriva dispoziției nr. 185 din 29 august 2003 emisă de Primarul orașului Siret, prin care le-a fost respinsă celor în cauză notificarea referitoare la restituirea terenului în suprafață de 71 mp identic cu p.t. nr. 261/2 din C.F. 235 Siret. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că reclamantele nu au dovedit legătura de rudenie cu persoana îndreptățită la restituire, D.M. ori acceptarea moștenirii de pe urma acesteia. Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 437 din 4 mai 2005 a Curții de Apel Suceava.

S-a reținut de asemenea, că reclamantele nu au dovedit cu acte de stare civilă că sunt moștenitoarele proprietarului tabular și nici nu au depus certificatul de moștenitor, despre care au făcut vorbire în memoriul de apel. Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recursul de față, susținând nelegalitatea hotărârii, dedusă din neluarea în considerație a actelor de stare civilă și a certificatului de moștenitor, ce în raport de procedurile din Israel se poate obține după un termen mai îndelungat. Recursul este întemeiat urmând a fi admis, în sensul celor ce urmează: Potrivit art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățițe la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, precum și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.

În finalul art. 4 din lege se prevede că cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită. Rezultă din aceste prevederi legale că și moștenitorii legali ai persoanelor deposedate abuziv sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, pentru aceștia fiind prevăzută expres posibilitatea acceptării succesiunii în condițiile acestei legi, prin derogare de la prevederile cuprinse în codul civil. De observat că textele redate, nu cuprind dispoziții stricte în legătură cu dovedirea calității de persoane îndreptățite a solicitanților. Aceasta înseamnă că prin orice mijloace de probă admise de lege, se poate face dovada de către cei interesați că sunt moștenitorii proprietarului deposedat abuziv.

Deși reclamantele au depus la dosar acte de stare civilă, respectiv actul de deces al mamei lor, actele lor de naștere și copii după pașaport instanțele nu au reținut legătura de rudenie invocată. Soluția este eronată, pentru că în adevăr reclamantele sunt fiicele fostei proprietare a terenului în litigiu D.M., decedată la 29 iulie 1970, ceea ce rezultă din actele de stare civilă la care s-a făcut referire și se confirmă prin sentința din 18 mai 2006 emisă de Tribunalul Rabinic Regional, act nou depus în recurs, care face deplină dovadă asupra calității de moștenitoare legale, cu drepturi egale a celor în cauză. În această situație, reținându-se deci calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în raport de prevederile legale la care s-a făcut referire, recursul de față urmează a fi admis, în sensul casării deciziei recurate și trimiterii cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare, pentru a se analiza susținerile de fond ale părților.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele A.I. și S.P. împotriva deciziei nr. 437 din 4 mai 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7964/2009
D. Suceava. Această decizie a fost casată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, prin Decizia nr. 4160 din 23 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
ÎCCJ 2006-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8415/2007
ului nr. 111/1951. S-a avut în vedere că imobilul casă nr. 375 nu mai există în prezent, iar pe p.f. 596/3 există casa revendicată de reclamant, locuită în prezent de alte persoane, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 2 din
ÎCCJ 2007-11-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8113/2007
, Secția Notariat, acesta fiind naționalizat prin Decretul nr. 92/1950. S-a mai arătat că prin Dispoziția nr. 1786 din 19 noiembrie 2003, s-a respins notificarea reclamanților cu motivarea ca aceștia nu au făcut dovada dreptului de propriet
ÎCCJ 2005-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4325/2005
dăuți. S-a mai reținut că printr-o altă sentință civilă nr. 811 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Suceava rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 23 din 11 aprilie 2003 a Curții de Apel Suceava s-a respins acțiunea reclamanților pentru
ÎCCJ 2007-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4563/2007
și o parte din terenul solicitat. Reclamanta nu a contestat emiterea Ordinului nr. 372/2001 dar invocă o suprafață de 180 mp teren pentru care ar fi îndreptățită la măsuri reparatorii. Din mențiunile de C.F. nu rezultă că ar mai exista vreo
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă