ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 436/2007

Asupra recursurilor civile de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatorul S.A.L. a formulat, în contradictoriu cu Municipiul București, prin primarul general și Ministerul Finanțelor Publice, contestație împotriva dispoziției nr. 1637 din 29 octombrie 2003, emisă de primul pârât, solicitând desființarea acesteia și emiterea unei noi dispoziții de restituire, prin echivalent, a apartamentului și a garsonierei nr. 3A din București. Prin sentința nr. 620 din 24 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă contestația, ca neîntemeiată.

Apelul declarat de contestator a fost admis, prin decizia nr. 441/A din 29 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și a fost schimbată, în tot, sentința tribunalului, în sensul că a fost admisă contestația, a fost desființată dispoziția emisă de primar și a fost dispusă emiterea unei dispoziții de restituire, prin echivalent, a garsonierei nr. 3A, din București, sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în cuantum de 2.317.099.600 lei. Împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs succesorul contestatorului, D.M. și Municipiul București, reprezentat de primarul general. Contestatorul a susținut prin recursul său, că instanța de apel, fără nici o motivare, a înlăturat cererea sa de obligare a intimatului de a emite o dispoziție de restituire și a apartamentului, iar nu numai a garsonierei.

Prin recursul său, Municipiul București, prin primarul general a susținut că autorul contestatorului nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, că actele doveditoare nu au fost depuse până la data soluționării notificării și că nu are calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește emiterea unei noi dispoziții de restituire, prin echivalent, a garsonierei, sub formă de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, competența de a plăti despăgubiri revenind autorității centrale de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Recursurile vor fi admise, pentru considerentele ce vor urma.

Conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătorești trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. Or, instanța de apel, schimbând în tot sentința tribunalului nu și-a motivat soluția, limitându-se la a stabili că a fost făcută dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în art. 22 din Legea nr. 10/2001 fără a face nici o referire la înscrisurile doveditoare și a constatat că nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului, omițând a se pronunța cu privire la compunerea acestuia și a motivului pentru care este imposibilă această restituire. Nemotivarea deciziei atacate atrage casarea acesteia și pentru faptul că nu permite exercitarea controlului judiciar.

În consecință, urmează a fi admise ambele recursuri, a fi casată decizia curții de apel și a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, conform art. 313 C. proc. civ. Având în vedere motivul ce determină casarea deciziei atacate, urmează a fi analizate cu ocazia rejudecării, celelalte critici formulate de recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamantul D.M. și pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva decizia nr. 441 A din 29 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2007.