ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9037/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9037/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin contestația înregistrată inițial la data de 11
septembrie 2001 reclamanta J.E. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria
comunei Dumbrăveni, județul Vrancea anularea dispoziției nr. 43
din 14 august 2001 prin care i s-a respins cererea de restituire în natură
a terenului în suprafață de 1371 mp, situat în comuna
Dumbrăveni, făcându-i-se ofertă pentru plata sumei de 50.356.820
lei.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că în mod
nejustificat pârâta a considerat că imobilul nu poate fi restituit în
natură întrucât Ordinul nr. 26 din 8 februarie 2001 emis de prefectul
județului Vrancea prin care i-a fost atribuită în proprietate
suprafața de 1248 mp numitului I.I. a fost anulat prin Ordinul nr. 154 din
24 august 1993, iar prin hotărâre judecătorească
definitivă, pronunțată în contradictoriu cu I.I. s-a stabilit,
cu autoritate de lucru judecat că acestuia i-a fost atribuită în
folosință, în vederea construirii unei locuințe numai
suprafața de 250 mp teren.
Prin sentința civilă nr. 10 din 15 ianuarie 2002
pronunțată de Tribunalul Vrancea s-a respins ca nefondată
contestația, reținându-se, în esență, că
dispoziția nr. 43 din 14 august 2001 a fost emisă cu respectarea prevederilor
Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului nemaifiind
posibilă.
Contestatoarea a declarat apel împotriva sentinței
sus-menționate, însă prin decizia civilă nr. 20/A din 8 aprilie
2002 Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul, cu motivarea
că I.I. a edificat pe terenul în litigiu o serie de construcții în
baza unei autorizații de construcție, iar faptul că ulterior
aceasta a fost anulată nu poate conduce la concluzia că I.I. a
ridicat construcțiile fără forme legale.
Decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de
către contestatoare care a criticat hotărârea în sensul că s-a
considerat în mod greșit că restituirea terenului în natură nu
este posibilă întrucât numitului I.I. i-a fost atribuită numai
suprafața de 250 mp.
Prin decizia nr. 4283 din 28 octombrie 2003 pronunțată de
Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, s-a admis
recursul declarat de contestatoare, s-a casat decizia atacată și s-a
dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru
rejudecarea apelului.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că pentru
corecta stabilire a situației de fapt se impune a se discuta necesitatea
efectuării unor expertize tehnice pentru a se individualiza întreaga
suprafață de teren ce a constituit proprietatea autorilor
reclamantei, a se determina suprafața de teren pentru care a fost
reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, a se
determina suprafața de 250 mp teren atribuită în folosință
lui I.I. și a se identifica amplasamentul construcției edificată
de acesta în limitele autorizației administrative.
În rejudecare, I.I. a formulat cerere de intervenție în interesul
Primăriei, prin care a solicitat respingerea apelului reclamantei.
În sensul dispozițiilor deciziei de casare, în cauză s-a
efectuat o expertiză topometrică.
Prin decizia civilă nr. 1394/A din 4 noiembrie 2004
pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a admis apelul declarat de
contestatoare împotriva sentinței civile nr. 10/2002 a Tribunalului
Vrancea pe care a schimbat-o și în rejudecare, s-a admis acțiunea
formulată de reclamantă, s-a anulat în parte dispoziția nr. 43
din 14 august 2001 emisă de primarul comunei Dumbrăveni numai în ce
privește pct. 2 în sensul că s-a dispus restituirea în natură
reclamantei a suprafeței de 1321 mp teren intravilan în comuna
Dumbrăveni, astfel cum a fost delimitat în schița anexa 2 la raportul
de expertiză topometrică efectuat în cauză.
A fost menținută oferta de restituire prin echivalent valoric
pentru suprafața de 250 mp intravilan, precum și restul
dispoziției nr. 43/2001.
S-a respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie
formulată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în
esență, următoarele considerente: prin sentința civilă
nr. 144 din 5 iulie 1996 a Curții de Apel Ploiești, irevocabilă,
s-a dispus anularea Ordinului nr. 154/1993 prin care s-a atribuit în
proprietatea numitului I.I. suprafața de 1248 mp intravilan.
Construcțiile și amenajările ridicate de intervenient în afara
suprafeței de 250 mp și a autorizației nr. 1/1990 constituie
construcții fără autorizație și terenul pe care s-au
edificat trebuie restituit foștilor proprietari.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile.
Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că
decizia este netemeinică și nelegală în parte, în ceea ce
privește „atribuirea în proprietate către I.I. a suprafeței de
250 mp”, întrucât i-a creat acestuia o situație avantajoasă, de a
transforma dreptul de folosință atribuit în anul 1990, într-un drept
de proprietate.
În acest mod, susține recurenta, au fost încălcate
dispozițiile Legii nr. 10/2001 cât și autoritatea de lucru judecat
reținută în decizia Curții Supreme de Justiție, secția
contencios administrativ, nr. 2266/1997 prin care s-a reținut că
intervenientului nu-i sunt aplicabile prevederile art. 22 și art. 35 din
Legea nr. 18/1991.
Pârâtul primarul comunei Dumbrăveni a invocat drept temei legal al
recursului prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs acest pârât susține că s-au
încălcat prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art.
23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, întrucât toate construcțiile edificate
de intervenient sunt autorizate, cu câteva excepții pentru construcțiile
care nu necesitau emiterea de autorizație și nu sunt demontabile.
Prevederile art. 23 alin. (1) și (4) din Legea nr. 18/1991 atestă
dreptul de proprietate în zona cooperativizată, situație în care se
află și intervenientul în cauză.
Se mai susține că în mod greșit s-a dispus restituirea în
natură a suprafeței de 1321 mp, și menținerea
dispoziției pentru 250 mp, diferența dintre aceste suprafețe
fiind de 1121 mp.
În sensul prevederilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se critică
decizia pentru ignorarea punctului de vedere exprimat de expertul consilier
C.D. și a obiecțiunilor formulate față de expert C.A.
Recursul declarat de intervenient este întemeiat pe dispozițiile
art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., regăsindu-se aceleași
critici referitoare la încălcarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea
nr. 10/2001 și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, neconcordanța
suprafețelor de teren cuprinse în decizie și cât ar rămâne în
realitate după scăderea suprafeței de 250 mp, precum și
modul de apreciere și însușire a expertizei efectuate în cauză,
ca și în recursul declarat de pârât.
Verificându-se legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile
formulate și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată
că toate recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru
considerentele ce se vor arăta în continuare.
Deși recurenta-reclamantă a invocat încălcarea
prevederilor Legii nr. 10/2001 nu precizează care dispoziții au fost
încălcate și în ce anume constă pretinsa încălcare, pentru
a se putea exercita un control asupra legalității deciziei recurate.
Nu se poate reține încălcarea autorității de lucru
judecat, invocată de această recurentă, în legătură cu
decizia nr. 2266/1997 a Curții Supreme de Justiție, secția
contencios administrativ.
Această instituție poate fi invocată numai în
situația îndeplinirii cerințelor exprese ale art. 1201 C. civ.
privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, care
însă nu se regăsește în speța de față.
Întrucât motivele de recurs formulate de pârât și intervenient
privesc aceleași critici aduse deciziei pronunțată în apel,
analiza acestora se constituie răspuns pentru ambele recursuri.
Esențial în rezolvarea litigiului de față este faptul
că prin sentința civilă nr. 144/1996 de Curtea de Apel
Ploiești, secția contencios administrativ și comercial,
irevocabilă prin decizia nr. 2266/1997 a Curții Supreme de
Justiție, s-a dispus anularea Ordinului nr. 154/1993 emis de Prefectul
județului Vrancea, prin care i se atribuise intervenientului Iacob Ion, în
proprietate, suprafața de 1248 mp teren, în conformitate cu prevederile
art. 35 alin. (2) și (4) din Legea nr. 18/1991.
Față de această hotărâre cu autoritate de lucru
judecat, nu mai pot fi luate în considerație susținerile celor doi
pârâți privind edificarea construcțiilor de către intervenient în
baza autorizațiilor nr. 4/1994 și respectiv nr. 1617/1995, având în
vedere că ordinul în baza căruia au fost emise a fost anulat.
Ca atare, întreaga apărare formulată de recurenții în
cauză în legătură cu teoria construcțiilor autorizate
și implicit încălcarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr.
10/2001 și art. 23 din Legea nr. 18/1991, este irelevantă
față de situația ulterioară pronunțării
hotărârii prin care s-a anulat ordinul nr. 154/1993, intervenientul
pierzând titlul de proprietate asupra terenului în litigiu.
Criticile vizând neconcordanța dintre suprafața de teren ce se
atribuie reclamantei și diferența care ar rezulta din
operațiunea de scădere a 250 mp din totalul de 1321 mp, sunt
întemeiate, însă nu pot fi luate în considerare ca și motiv de
recurs, întrucât situația semnalată poate fi remediată în
condițiile art. 281 C. proc. civ., fiind evident o eroare materială.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C.
proc. civ. privind modul de apreciere și însușire a expertizelor
efectuate în cauză este de asemeni nefondat, atât timp cât se are în
vedere o suprafață de teren ce excede celei de 250 mp, situație
tranșată, în raport cu cele menționate.
Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează
a respinge recursurile declarate în cauză, în conformitate cu prevederile
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile
declarate de contestatoarea J.E., de pârâtul Primarul comunei Dumbrăveni
și de intervenientul I.I. împotriva deciziei nr. 1394/A din 4 noiembrie
2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 noiembrie 2006.