ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9037/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată inițial la data de 11 septembrie 2001 reclamanta J.E. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria comunei Dumbrăveni, județul Vrancea anularea dispoziției nr. 43 din 14 august 2001 prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 1371 mp, situat în comuna Dumbrăveni, făcându-i-se ofertă pentru plata sumei de 50.356.820 lei. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că în mod nejustificat pârâta a considerat că imobilul nu poate fi restituit în natură întrucât Ordinul nr. 26 din 8 februarie 2001 emis de prefectul județului Vrancea prin care i-a fost atribuită în proprietate suprafața de 1248 mp numitului I.I.

a fost anulat prin Ordinul nr. 154 din 24 august 1993, iar prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în contradictoriu cu I.I. s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat că acestuia i-a fost atribuită în folosință, în vederea construirii unei locuințe numai suprafața de 250 mp teren. Prin sentința civilă nr. 10 din 15 ianuarie 2002 pronunțată de Tribunalul Vrancea s-a respins ca nefondată contestația, reținându-se, în esență, că dispoziția nr. 43 din 14 august 2001 a fost emisă cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului nemaifiind posibilă. Contestatoarea a declarat apel împotriva sentinței sus-menționate, însă prin decizia civilă nr. 20/A din 8 aprilie 2002 Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul, cu motivarea că I.I.

a edificat pe terenul în litigiu o serie de construcții în baza unei autorizații de construcție, iar faptul că ulterior aceasta a fost anulată nu poate conduce la concluzia că I.I. a ridicat construcțiile fără forme legale. Decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de către contestatoare care a criticat hotărârea în sensul că s-a considerat în mod greșit că restituirea terenului în natură nu este posibilă întrucât numitului I.I. i-a fost atribuită numai suprafața de 250 mp. Prin decizia nr. 4283 din 28 octombrie 2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, s-a admis recursul declarat de contestatoare, s-a casat decizia atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că pentru corecta stabilire a situației de fapt se impune a se discuta necesitatea efectuării unor expertize tehnice pentru a se individualiza întreaga suprafață de teren ce a constituit proprietatea autorilor reclamantei, a se determina suprafața de teren pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, a se determina suprafața de 250 mp teren atribuită în folosință lui I.I. și a se identifica amplasamentul construcției edificată de acesta în limitele autorizației administrative. În rejudecare, I.I. a formulat cerere de intervenție în interesul Primăriei, prin care a solicitat respingerea apelului reclamantei.

În sensul dispozițiilor deciziei de casare, în cauză s-a efectuat o expertiză topometrică. Prin decizia civilă nr. 1394/A din 4 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a admis apelul declarat de contestatoare împotriva sentinței civile nr. 10/2002 a Tribunalului Vrancea pe care a schimbat-o și în rejudecare, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă, s-a anulat în parte dispoziția nr. 43 din 14 august 2001 emisă de primarul comunei Dumbrăveni numai în ce privește pct. 2 în sensul că s-a dispus restituirea în natură reclamantei a suprafeței de 1321 mp teren intravilan în comuna Dumbrăveni, astfel cum a fost delimitat în schița anexa 2 la raportul de expertiză topometrică efectuat în cauză.

A fost menținută oferta de restituire prin echivalent valoric pentru suprafața de 250 mp intravilan, precum și restul dispoziției nr. 43/2001. S-a respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată în cauză. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele considerente: prin sentința civilă nr. 144 din 5 iulie 1996 a Curții de Apel Ploiești, irevocabilă, s-a dispus anularea Ordinului nr. 154/1993 prin care s-a atribuit în proprietatea numitului I.I. suprafața de 1248 mp intravilan. Construcțiile și amenajările ridicate de intervenient în afara suprafeței de 250 mp și a autorizației nr. 1/1990 constituie construcții fără autorizație și terenul pe care s-au edificat trebuie restituit foștilor proprietari.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile. Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că decizia este netemeinică și nelegală în parte, în ceea ce privește „atribuirea în proprietate către I.I. a suprafeței de 250 mp”, întrucât i-a creat acestuia o situație avantajoasă, de a transforma dreptul de folosință atribuit în anul 1990, într-un drept de proprietate. În acest mod, susține recurenta, au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 10/2001 cât și autoritatea de lucru judecat reținută în decizia Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ, nr. 2266/1997 prin care s-a reținut că intervenientului nu-i sunt aplicabile prevederile art. 22 și art. 35 din Legea nr. 18/1991.

Pârâtul primarul comunei Dumbrăveni a invocat drept temei legal al recursului prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs acest pârât susține că s-au încălcat prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, întrucât toate construcțiile edificate de intervenient sunt autorizate, cu câteva excepții pentru construcțiile care nu necesitau emiterea de autorizație și nu sunt demontabile. Prevederile art. 23 alin. (1) și (4) din Legea nr. 18/1991 atestă dreptul de proprietate în zona cooperativizată, situație în care se află și intervenientul în cauză. Se mai susține că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1321 mp, și menținerea dispoziției pentru 250 mp, diferența dintre aceste suprafețe fiind de 1121 mp.

În sensul prevederilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., se critică decizia pentru ignorarea punctului de vedere exprimat de expertul consilier C.D. și a obiecțiunilor formulate față de expert C.A. Recursul declarat de intervenient este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., regăsindu-se aceleași critici referitoare la încălcarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, neconcordanța suprafețelor de teren cuprinse în decizie și cât ar rămâne în realitate după scăderea suprafeței de 250 mp, precum și modul de apreciere și însușire a expertizei efectuate în cauză, ca și în recursul declarat de pârât. Verificându-se legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că toate recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Deși recurenta-reclamantă a invocat încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001 nu precizează care dispoziții au fost încălcate și în ce anume constă pretinsa încălcare, pentru a se putea exercita un control asupra legalității deciziei recurate. Nu se poate reține încălcarea autorității de lucru judecat, invocată de această recurentă, în legătură cu decizia nr. 2266/1997 a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ. Această instituție poate fi invocată numai în situația îndeplinirii cerințelor exprese ale art. 1201 C. civ. privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, care însă nu se regăsește în speța de față. Întrucât motivele de recurs formulate de pârât și intervenient privesc aceleași critici aduse deciziei pronunțată în apel, analiza acestora se constituie răspuns pentru ambele recursuri.

Esențial în rezolvarea litigiului de față este faptul că prin sentința civilă nr. 144/1996 de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și comercial, irevocabilă prin decizia nr. 2266/1997 a Curții Supreme de Justiție, s-a dispus anularea Ordinului nr. 154/1993 emis de Prefectul județului Vrancea, prin care i se atribuise intervenientului Iacob Ion, în proprietate, suprafața de 1248 mp teren, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) și (4) din Legea nr. 18/1991. Față de această hotărâre cu autoritate de lucru judecat, nu mai pot fi luate în considerație susținerile celor doi pârâți privind edificarea construcțiilor de către intervenient în baza autorizațiilor nr. 4/1994 și respectiv nr. 1617/1995, având în vedere că ordinul în baza căruia au fost emise a fost anulat.

Ca atare, întreaga apărare formulată de recurenții în cauză în legătură cu teoria construcțiilor autorizate și implicit încălcarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 23 din Legea nr. 18/1991, este irelevantă față de situația ulterioară pronunțării hotărârii prin care s-a anulat ordinul nr. 154/1993, intervenientul pierzând titlul de proprietate asupra terenului în litigiu. Criticile vizând neconcordanța dintre suprafața de teren ce se atribuie reclamantei și diferența care ar rezulta din operațiunea de scădere a 250 mp din totalul de 1321 mp, sunt întemeiate, însă nu pot fi luate în considerare ca și motiv de recurs, întrucât situația semnalată poate fi remediată în condițiile art. 281 C. proc.

civ., fiind evident o eroare materială. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. privind modul de apreciere și însușire a expertizelor efectuate în cauză este de asemeni nefondat, atât timp cât se are în vedere o suprafață de teren ce excede celei de 250 mp, situație tranșată, în raport cu cele menționate. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursurile declarate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de contestatoarea J.E., de pârâtul Primarul comunei Dumbrăveni și de intervenientul I.I. împotriva deciziei nr. 1394/A din 4 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.